FOTBAL  »  CUPA ROMANIEI  »  16-IMI

Duelul cu FCSB aduce un moment istoric la Hunedoara » Investiție de 300.000 de lei

Hunedoara face legea în Seria 9 din Liga 3, având 12 puncte din tot atâtea posibile
Hunedoara face legea în Seria 9 din Liga 3, având 12 puncte din tot atâtea posibile

Articol de - Publicat luni, 20 septembrie 2021 08:10 / Actualizat luni, 20 septembrie 2021 11:48

Autoritățile locale din Hunedoara au plătit 300.000 de lei pentru a închiria o instalație mobilă de nocturnă, pentru meciul de Cupă cu FCSB.

  • CS Hunedoara - FCSB se joacă miercuri, 22 septembrie, de la ora 21:00, și va fi televizat pe DigiSport, Look Sport și TelekomSport.

Meciul de miercuri seară de la Hunedoara este așteptat cu mare interes de fanii echipei. Chiar dacă stadionul inaugurat în 1960 are o capacitate de circa 16.000 de locuri, au fost scoase la vânzare doar 9.000 de bilete. Dintre acestea se vânduseră peste 5.000 cu trei zile înainte de meci.

Moment istoric la Hunedoara înainte de meciul de Cupă cu FCSB 

Duelul cu FCSB din Cupă aduce și o premieră pentru Hunedoara. Acesta va fi primul meci din istoria orașului care se va juca în nocturnă! Autoritățile au semnat deja toate documentele pentru a închiria o instalație mobilă de nocturnă, care a început din acest weekend să fie montată. 

Patru schele cu înălţimea de 22 de metri fiecare, 90 de lămpi, cu o putere de 2.000 W fiecare.

Bani de la CJ și Primărie

Consiliul Județean Hunedoara a hotărât alocarea a 150.000 lei pentru jumătate din suma necesară aducerii nocturnei, cealaltă jumătate fiind suportată de primărie. „Pentru oraș și pentru echipă avem doar de câștigat din acest meci cu FCSB din Cupă. Avem jucători cu experiență care au mai trecut prin meciuri importante, iar în fotbal se pot întâmpla și minuni”, a explicat Florin Maxim, „principalul” hunedorenilor.

Duelul cu FCSB aduce un moment istoric la Hunedoara » Investiție de 300.000 de lei

Interes major și măsuri antispeculă

Biletele se pot cumpăra de la casieria Ștrandului Municipal, între orele 12:00 și 19:00. Prețul unui tichet este de 30 de lei, iar elevii până la vârsta de 18 ani au acces gratuit, pe baza carnetului vizat pe anul în curs. Pentru cei care nu sunt vaccinați, este obligatorie prezența unui test negativ, iar cine vrea îl poate face la intrarea în arenă contra sumei de 30 de lei.

Dată fiind cererea foarte mare, în încercarea de a preveni posibile tentative de speculă, se vor vinde maximum cinci bilete fiecărei persoane care se prezintă la casierie.

Trebuie să pregătim meciul de Cupă, este importantă din două motive: pentru suporteri, care pun preţ pe acest lucru şi ştiu eu asta. Iar al doilea motiv pentru club, pentru istorie.

- Edward Iordănescu, antrenor FCSB

Al cincilea astfel de meci pentru FCSB

Partida de miercuri seară se va disputa cu o nocturnă mobilă, o premieră pentru Hunedoara, dar nu și pentru FCSB. Trupa bucureșteană joacă cel de-al cincilea meci în Cupa României cu o astfel de instalație. Prima dată s-a întâmplat în 2016, când FCSB a întâlnit-o, la Suceava, pe Foresta, în „16-imile” Cupei. 

Apoi, în 2018 au existat trei astfel de meciuri. În „16-imi”, FCSB a jucat cu Unirea Alba Iulia, în „optimi” cu Dunărea Călărași și în „sferturi” cu Hermannstadt. Meciurile au avut loc la Zlatna, Călărași și Sibiu, iar toate echipele nu aveau instalație de nocturnă, preferând să închirieze una. 

Promisiuni de stadion nou

În prezent, în proprietatea Primăriei Municipiului Hunedoara, arena ar putea fi refăcută din temelii, dacă planul început în 2016 va fi dus la bun sfârșit. Cel puțin asta susțin oficialitățile locale într-un răspuns pentru GSP: 

„Primăria Municipiului Hunedoara şi Consiliul Judeţean Hunedoara, în baza unui parteneriat, au început încă din 2016 o serie de demersuri şi proceduri legale pentru construirea unui nou stadion, pe amplasamentul celui vechi, cu fonduri alocate de Compania Naţională de Investiţii. 

Demersurile sunt în fază destul de avansată, proiectul aflându-se acum pe lista-sinteză a CNI”. 9.000 de locuri ar urma să aibă noul stadion "Michael Klein", dacă CNI va da aviz pozitiv proiectului.

Citește mai multe știri din fotbalul românesc:

Semne de întrebare legate de testele COVID făcute fanilor » Raed Arafat, pentru GSP: „Clinicile sunt obligate să dea adeverințe!”

Iuliu Mureșan surprinde după eșecul lui Dinamo cu Botoșani » Care crede că a fost cheia meciului + ce spune de Bonetti

BOOM economic într-un oraș din România » Investiție de 650 de milioane de euro: fabrica de anvelope se mută din Rusia

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (3)
raspunzel
raspunzel  •  20 Septembrie 2021, 13:28

Astia saracii cred ca FCSB e Steaua ( i-a pacalit Gradinescu si pe ei :))) Oare cum o face FCSB de umple stadioanele pe unde joaca in timp ce CSA ( cica adevarata Steaua ) abia incropeste de-o ciorba ? Poate ne lamuresc talpan si fanii lui in problema asta :) Ar trebui sa-i dea talpan in judecata pe toti ...sa faca justitia ordine cu toti suporterii !!

gazistu
gazistu  •  20 Septembrie 2021, 12:08

x2 bate Fcsb la 2 diferenta

duster4
duster4  •  20 Septembrie 2021, 11:55

fcsb oricum castiga prin penalty inexistent, nu mai aruncati ma banii pe geam.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează
Close