FOTBAL  »  CUPA ROMANIEI  »  RAPID - STEAUA, JOI, 20:45, PROTV ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

Rapidiştii îi iau peste picior pe stelişti: "Veniţi cu bolobocul!"

Articol de , - Publicat joi, 11 noiembrie 2010 00:00

Giuleştenii spun că terenul lor e regulamentar în toate privinţele şi le cer în mod ironic steliştilor să vină să-l măsoare înaintea partidei de diseară.

Rapidiştii s-au săturat să fie acuzaţi că dimensiunile porţilor din Giuleşti ar fi mai mici decît cele oficiale şi îi ironizează pe stelişti. "Ca să vorbeşti două zile de acest subiect trebuie să fii penibil. Porţile, lungimea şi lăţimea terenului, totul e conform regulamentului! Dacă nu cred asta, să vină cu două-trei ore înaintea partidei cu ruleta să facă toate măsurăturile! Pot aduce şi un boloboc pentru ca la finalul meciului să nu se plîngă că e terenul înclinat!", glumesc giuleştenii.

Conducerea clubului din Grant spune că subiectul declanşat de declaraţiile preşedintelui Stelei, Helmuth Duckadam, e închis pentru ea şi în acest sens nici un oficial rapidist nu va mai face nici o declaraţie pe marginea acestuia pînă la ora meciului din această seară. "Orice discuţie e inutilă. Să măsoare poarta joi seara şi vedem atunci ce dimeniuni are", a explicat Dinu Gheorghe, preşedintele executiv al Rapidului.

"Pe Duckadam îl credeam om serios. Dacă nu dovedeşte că porţile au fost micşorate, devine doar un măscărici"
Ioan Becali, impresar

Probleme pentru Şumi
Înaintea partidei de azi, antrenorul Marius Şumudică se confruntă cu cîteva probleme de lot, însă staff-ul giuleştean e optimist că acestea se vor rezolva pînă la ora jocului. Căpitanul Costin Lazăr acuză o stare gripală, iar Grigore, Marius Constantin şi Mihai Roman sînt incerţi din cauza unor lovituri încasate în partida din campionat de luni.

"Trebuie să marcăm"
Portarul Mircea Bornescu (30 de ani) spune că giuleştenii nu sînt mulţumiţi cu remiza din etapa trecută (0-0) şi că alb-vişiniii vor neapărat să ajungă în semifinalele Cupei României Timişoreana: "Nu e adevărat că am jucat la egal partida din campionat. Rapid vrea mereu să cîştige, în toate competiţiile. Eu mă bucur că n-am luat gol luni şi că nu ne-am dezamăgit fanii. Totuşi, în Cupă trebuie să păstrăm poarta intactă în continuare, dar să şi marcăm".

- Şumudică l-ar putea menaja pe Mihai Roman diseară. Variantele pentru înlocuirea mijlocaşului venit de la Braşov sînt Frunză şi Candido Costa.
- Clubul din Giuleşti e singurul din România care are o minge de joc personalizată! Aceasta se numeşte PowerCat 1.10, a fost lansată la partida cu Steaua de luni şi costa 399 de lei la magazinele oficiale Puma.
- Azi se vor pune în vînzare biletele pentru partida Tîrgu-Mureş - Rapid, programată duminică, la ora 14:00. Preţurile tichetelor sînt: 10 lei - peluze, 20 lei - tribuna a II-a, 20 lei - tribuna I, 25 lei - tribuna 0.

Citește și:
Daniel Pancu anunță venirea iminentă la Rapid » Ieșire dizgrațioasă la miezul nopții: „«Domnul Rahat» m-a sunat. O să am impresia că ajung la Real Madrid”
Superliga
Daniel Pancu anunță venirea iminentă la Rapid » Ieșire dizgrațioasă la miezul nopții: „«Domnul Rahat» m-a sunat. O să am impresia că ajung la Real Madrid”
Cu ce echipă din România ține Cristian Mungiu, proaspăt câștigător al marelui premiu Palme d'Or: „Dintotdeauna! Eu am jucat fotbal ca libero”
Superliga
Cu ce echipă din România ține Cristian Mungiu, proaspăt câștigător al marelui premiu Palme d'Or: „Dintotdeauna! Eu am jucat fotbal ca libero”
Ce s-a întâmplat după U Cluj - Dinamo » Imagini spectaculoase în Ardeal
Superliga
Ce s-a întâmplat după U Cluj - Dinamo » Imagini spectaculoase în Ardeal
Concertul lui Max Korzh a adus scene ca-n marile peluze europene! Imagini incredibile pe gazonul Arenei Naționale
Stiri extrasport
Concertul lui Max Korzh a adus scene ca-n marile peluze europene! Imagini incredibile pe gazonul Arenei Naționale
FOTO Model legendar revine după 36 de ani ca mașină electrică și cu preț mai mic
Profit.ro
FOTO Model legendar revine după 36 de ani ca mașină electrică și cu preț mai mic
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Copleșit de emoții în sala Rapid, Van der Vaart i-a atribuit lui Chivu un cuvânt imens: „Știam că așa va fi!”

Concertul lui Max Korzh a adus scene ca-n marile peluze europene! Imagini incredibile pe gazonul Arenei Naționale


Comentarii (15)
mirceavaduvaaurel
mirceavaduvaaurel  •  11 Noiembrie 2010, 13:01

negrilor nu stiti de cat sa furati

crystyanbet
crystyanbet  •  11 Noiembrie 2010, 11:57

e tare ce i-a zis giovani : e un mascarici duckadam :))

reall
reall  •  11 Noiembrie 2010, 11:02

cataie tuciurie....portile se scot dupa fiecare meci...asa a fost dintotdeauna....nu mai cautati motive penibile in stilul vostru

Vezi toate comentariile (15)
Comentează