Articol de Alexandru Barbu, Răzvan Stamatiu - Publicat miercuri, 20 august 2025 14:31 / Actualizat miercuri, 20 august 2025 14:35
Raul Rusescu a comentat pe marginea momentului controversat din timpul tragerii la sorți pentru play-off-ul Cupei României.
S-a întâmplat ieri, la Casa Fotbalului. Primul duel, Farul Constanța - Corvinul Hunedoara, a fost stabilit în urma unor stângăcii care au născut suspiciuni.
Procedura a presupus două urne. Într-una dintre ele au fost înghesuite 24 de bile, reprezentând numele formațiilor care au trecut de turul precedent al competiției. Gabriel Bodescu, secretar general adjunct al Federației, a fost cel care a extras numele din această urnă.
Bodescu a scos prima dată chiar ultima bilă pe care o introdusese în bol. A pus pe ea mâna dreaptă, a trecut-o în stânga, a mimat amestecarea celorlalte bile, dar până la urmă a scos întocmai acea bilă, cu care rămăsese tot timpul în contact. Oricum nu ar fi avut loc să amestece bilele din cauza bolului mic. Momentul a stârnit discuții cu privire la corectitudinea procesului.
VIDEO | Raul Rusescu, despre tragerea la sorți controversată pentru play-off-ul Cupei României: „E hilar, dar nu văd pe cine ar ajuta”
Fost atacant la FCSB sau Unirea Urziceni, Rusescu taxează gafa Federației, dar nu crede în vreun aranjament.
„Nu cred că e ceva intenționat. Problema e că ultima bilă pe care o așază este cea cu Corvinul și prima bilă pe care pune mâna pentru a amesteca bolul este aceeași. Probabil că Bodescu nu a vrut să creeze un avantaj sau un dezavantaj pentru cineva.
Nu mă aștept ca în 2025 să se mai facă astfel de aranjamente. La urma urmei, ai extras Farul și Corvinul. Ai o echipă foarte bună de Liga 1 și o echipă foarte bună de Liga a 2-a. Una dintre ele va fi eliminată. În cazuri de genul, trebuie să te gândești pe cine ar ajuta situația. Acum, nu văd cine e ajutat”, a declarat Raul Rusescu, la GSP Live.
„Momentul însă mi s-a părut mai mult decât hilar. E ceva ce n-ar trebui să se întâmple la nivelul ăsta. Responsabilii ar trebui să fie pregătiți, ei știu cum arată bilele, au idee dacă încap sau nu într-un bol.
Când știi că ai 24 de echipe într-o urnă, aduci și tu un castron mai mare. Trebuie să fie pregătiți și să nu lase loc de interpretări, pentru că acum lumea acuză că bilele au fost măsluite. Cu gafe de genul acesta, le oferi ocazia”, a adăugat Rusescu.
VIDEO cu momentul de la tragerea la sorți:
FRF, comunicat oficial pe subiect:
Federația Română de Fotbal dorește să clarifice situația generată în social media și în mass media în urma tragerii la sorți a meciurilor din Play-Off-ul Cupei României Betano, desfășurată marți, 19 august 2025, la Casa Fotbalului.
Tragerea la sorți a fost coordonată de către secretarul general adjunct, domnul Gabriel Bodescu, și domnul Mihai Andrieș, reprezentant al departamentului competiții. Urnele folosite au fost împărțite conform regulamentului competițional: Urna A conținând cele 8 echipe din SuperLiga, iar Urna B – celelalte 24 de echipe calificate din tururile precedente.
FRF admite că dimensiunea urnei utilizate pentru extrageri a fost mai mică decât ar fi fost ideal pentru a asigura o amestecare mai facilă a bilelor. Totuși, acest aspect nu a afectat în niciun fel corectitudinea procesului, întrucât amestecarea și extragerea au fost realizate cu respectarea procedurilor, în fața reprezentanților unora dintre cluburile participante în această fază și în direct la FRF TV, garantând transparența și imparțialitatea.
Federația Română de Fotbal respinge categoric orice încercare de a crea impresia că ar fi existat vreo favoritizare sau aranjament în cadrul extragerii, punctual meciul Corvinul Hunedoara – Farul Constanța, și rămâne dedicată principiilor integrității, transparenței și echității în organizarea competițiilor naționale, stând ferm împotriva oricărei sugestii nefondate privitoare la manipulări!
Meciurile din play-off-ul Cupei României
- Corvinul – Farul Constanța
- FC Voluntari – Csikszereda
- Politehnica Iași – Petrolul
- Steaua București – UTA Arad
- CSM Unirea Alba Iulia – FC Botoșani
- AFC Câmpulung-Muscel 2022 – Metaloglobus
- Sănătatea Cluj – Unirea Slobozia
- Agricola Borcea – Campionii FC Argeș
- CSO Băicoi – CS Gloria Bistrița
- Sporting Liești – CS Afumați
- Vulturii Fărcășești – Concordia Chiajna
- Metalul Buzău – Ceahlăul Piatra Neamț
- CSC Dumbrăvița – FC Bihor Oradea
- CSM Olimpia Satu Mare – CSM Slatina
- SSU Politehnica Timișoara – CS Dinamo București
- Șoimii Gura Humorului – Sepsi OSK
- GSP Live, emisiunea realizată din studioul Gazetei Sporturilor și moderată de Alexandru Barbu, poate fi urmărită de luni până vineri, de la ora 11:00, pe pagina de Facebook, canalul de YouTube, contul de TikTok, precum și pe site-ul Gazetei Sporturilor, GSP.ro
Soluția de urgență? Un fost mare internațional, pregătit să-i ia locul lui Arne Slot la Liverpool