FOTBAL  »  CUPA ROMANIEI  »  VIITORUL - BOTOȘANI 1-0

VIDEO Cristi Ganea sau Roberto Carlos? Viitorul s-a impus din nou în fața Botoșaniului și s-a calificat în sferturi, 1-0

Achim și Cucu nu au ezitat să
Achim și Cucu nu au ezitat să "pună osul" la fiecare fază

Articol de - Publicat vineri, 30 octombrie 2015 00:00

Ganea a adus calificarea în "sferturi" după un gol fabulos, din voleu, fix în vinclul porții lui Pleșca, în stilul legendarului fundaș stînga brazilian al Realului.

Luni, meciul dintre Viitorul și Botoșani din campionat s-a disputat în umbra dezvăluirii că moldovenii s-au cazat pentru dubla campionat-Cupă la Iaki, hotelul lui Hagi. Pînă la urmă, Viitorul a bătut cu 3-1, spre deliciul suspicioșilor.

VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!

În partida de aseară, multe faze s-au petrecut în cele două careuri, iar cele două echipe au cerut de zor lovituri de pedeapsă. Cernat a tras spre poartă, din apropierea lui Miron, iar apărătorul moldovenilor și-a ferit mîinile ducîndu-le la spate.

Mingea trimisă de Cernat l-a atins în mînă, însă "centralul" Cojocaru a judecat perfect și a refuzat să dea penalty, Miron încercînd să evite în mod evident un contact al mîinilor cu mingea.

Arbitrul n-a mai fost însă pe fază cînd Dan Roman a scăpat pe contraatac, a tras în Albuț, iar cînd a încercat să reia cu capul a fost împins de Mitrea. S-ar fi impus penalty pentru Botoșani și roșu pentru Viitorul! Singura sclipire a fost a lui Cristi Ganea, care a încercat un șut puternic, cu exteriorul piciorului stîng, spre colțul din dreapta.

Ganea nu a început fabulos la Viitorul și nu și-a confirmat pe deplin valoarea de la Brașov. Dar voleul de după pauză va sta mult pe TV. Fundașul a citit ca pe o carte traiectoria unui balon respins din careul Botoșaniului și i-a ordonat mingii să deranjeze păianjenul din vinclul moldovean.

În rest, n-a mai fost mult fotbal, dar ce să-ți mai dorești cînd ai goluri precum cel al lui Ganea?

"Mă bucur că am spart gheața. Cred că a fost un gol frumos. Nu știu dacă o să mai izbutesc o astfel de reușită. E, cu siguranță, cel mai frumos gol din cariera mea"
Cristian Ganea, fundaș Viitorul

"Arbitrul a considerat corect cînd nu a dat penalty pentru Viitorul la hențul lui Miron, însă ar fi trebuit să dicteze 11 metri pentru Botoșani la împingerea lui Mitrea"
Dan Lăzărescu, expert Dolce Sport

"Cred că Denis Drăguș va fi următorul Dobrin. Are foarte mult talent. Trebuie să tragă tare și să se țină de treabă"
Gheorghe Hagi, antrenor Viitorul

"Cei de la Viitorul au avut și șansa de partea lor. Am jucat mai bine decît în campionat. Nu țin minte ca Hagi să fi marcat un gol ca acesta reușit de Ganea"
Răzvan Pleșca, portar FC Botoșani

"M-am bucurat cînd domnul Hagi m-a asemănat cu Dobrin. Am căutat filmulețe cu Dobrin pe internet, dar sînt foarte puține. Nu vreau să pun presiune pe mine"
Denis Drăguș, atacant Viitorul

"Dacă am fi înscris, altfel arăta acest joc. Era important să mergem mai departe în Cupă pentru că aveau ocazia să evolueze şi jucătorii care nu prind atît de multe minute în campionat"
Cristian Pustai, antrenor FC Botoșani

 viitorul botosani 1 0

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (1)
dora
dora  •  30 Octombrie 2015, 10:48

Note cam mari după un meci destul de slab. Ciupe a intrat la gazde in minutul 76...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează