FOTBAL  »  CUPA ROMANIEI  »  VIITORUL

VIDEO Ianis magicianul » Messi și Ronaldo nici n-au încercat ce a reușit Hagi Jr. în Cupă! Un singur fotbalist îl depășește

Articol de , - Publicat miercuri, 31 octombrie 2018 17:16

Ianis Hagi, 20 de ani, a bifat o performanță remarcabilă în confruntarea câștigată de Viitorul cu Poli Iași, 2-2 în timpul regulamentar și 5-3 la penalty-uri. Căpitanul dobrogenilor a transformat două lovituri de pedeapsă, prima cu dreptul, a doua cu stângul!

Puțini fotbaliști pot controla mingea la fel de bine cu ambele picioare. Și mai puțini au suficientă încredere în calitățile lor ca să lovească mingea în momentele cheie cu piciorul mai slab. Ianis a făcut-o! 

În partida de miercuri, Hagi Jr. a transformat un penalty în minutul 16 cu piciorul drept, iar la loviturile de departajare a înscris cu stângul. (VIDEO)

A șutat de fiecare dată pe jos, suficient de puternic ca portarul Rusu să nu mai ajungă la minge, deși a ghicit de fiecare dată colțul.

”Şi-a recăpătat ritmul, că fotbal ştia”

Profit că pot lovi cu ambele picioare mingea. Aşa am simţit în acele momente şi am tras un penalty cu dreptul, unul cu stângul. Au fost emoţii, dar important e cum le gestionezi”, a mărturisit Ianis la finalul partidei. Gică Hagi, tatăl și antrenorul ”decarului” de la Viitorul, și-a lăudat în dese rânduri fiul pentru că lovește balonul la fel de bine cu ambele picioare și are o tehnică superioară față de cea pe care a avut-o el ca fotbalist. 

Și marți a fost din noul mulțumit de evoluția mijlocașului: ”Ianis confirmă. Şi-a recăpătat ritmul, că fotbal ştia. El decide dacă bate un penalty cu stângul sau cu dreptul. Îi dau sfaturi, dar el ia decizia finală. E într-o perioadă foarte bună a sa, ne demonstrează că am făcut un transfer bun când l-am adus”.

Brehme a lovit la Mondiale

Puțini reușesc în întreaga carieră să execute fie și în meciuri diferite penalty-uri și cu stângul și cu dreptul. În Premier League numai doi jucători au bifat această performanță, Bobby Zamora și Obafemi Martins! Renumit la acest capitol este Andreas Brehme, fundașul stânga al naționalei Germaniei între 1984 și 1994.

Neamțul a înscris în sferturile Mondialului din 1986 cu piciorul stâng împotriva Mexicului. Patru ani mai târziu, Brehme a transformat penalty-ul decisiv în finala cu Argentina, scor 1-0, folosind piciorul drept.

Noua provocare pentru Ianis

Transferat în această vară de Napoli, Simone Verdi deține un record pe care probabil și Ianis Hagi va încerca să îl doboare. Atacantul a marcat două goluri cu picioare diferite din lovitură liberă pentru Bologna la înfrângerea cu Crotone, 2-3, suferită în noiembrie 2017. În minutul 38 a înscris de la 20 de metri cu piciorul stâng, pentru ca 7 minute mai târziu să transforme o nouă lovitură liberă, de data aceasta cu piciorul drept.

15 goluria marcat Ianis Hagi în 63 de meciuri disputate în Liga 1, toate pentru Viitorul

Vezi și: VIDEO + FOTO Bucurie inedită a lui Ianis Hagi » Cum a sărbătorit golul marcat în Cupa României, al 5-lea în poarta lui Poli Iași

Citește și:
Gigi Becali, derapaje incalificabile la adresa lui Istvan Kovacs: „Am eu un medic. Sau la DNA!”
Superliga
Gigi Becali, derapaje incalificabile la adresa lui Istvan Kovacs: „Am eu un medic. Sau la DNA!”
Cu ei s-a încheiat campania de transferuri la FCSB! Prezenți în tribune la derby-ul cu Dinamo
Superliga
Cu ei s-a încheiat campania de transferuri la FCSB! Prezenți în tribune la derby-ul cu Dinamo
Istvan Kovacs a aruncat în aer Dinamo - FCSB » Verdict pentru fazele uluitoare din prima repriză: și experții se contrazic!
Superliga
Istvan Kovacs a aruncat în aer Dinamo - FCSB » Verdict pentru fazele uluitoare din prima repriză: și experții se contrazic!
Au apărut imagini de la petrecerea care a atras atenția ITIA! Vedetele de la US Open pot fi pedepsite
Tenis
Au apărut imagini de la petrecerea care a atras atenția ITIA! Vedetele de la US Open pot fi pedepsite
Frații Pavăl (Dedeman), tranzacție de ultimă oră în România
Profit.ro
Frații Pavăl (Dedeman), tranzacție de ultimă oră în România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mărturie tulburătoare » Fostul golgeter brazilian a ajuns pe străzi: „Mai bine ca lumea să știe că am murit!”

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA


Comentarii (37)
adiktedz
adiktedz  •  31 Octombrie 2018, 21:24

Jurnalistii si ziaristii strica fotbalul nostru, incercati din rasputeri sa il faceti pe Ianis incredibil de bun. Daca era asa de bun cum faceti voi comparatiile astea zilnice ramanea si se impunea la Fiorentina. O zi buna

andrei.33
andrei.33  •  31 Octombrie 2018, 21:27

Ianis e 100% creatia de laborator a lui Ghe. Hagi. A vrut ca fi-su sa fie nr. 10, a vrut sa fie capitan si vrea musai sa traga toate sforile necesare sa ajunga si liderul nationalei. Ca orice creatie de laborator, Ianis e un produs artificial.

fcsbist.de.mic
fcsbist.de.mic  •  31 Octombrie 2018, 20:39

Bun, am inteles, dar cand mai da si el un gol din actiune?

Vezi toate comentariile (37)
Comentează