FOTBAL  »  FOTBAL FEMININ  »  FARUL

VIDEO Farul, antrenament cu public la ultimul meci din Superliga feminină. Ploaie de goluri la Ovidiu

Farul - U Cluj la fotbal feminin/ foto: GSP +29   FOTO
Farul - U Cluj la fotbal feminin/ foto: GSP

Articol de , - Publicat sambata, 24 mai 2025 14:18 / Actualizat sambata, 24 mai 2025 17:35

Campioana Farul a câștigat cu U Cluj, scor 10-1, în ultima etapă a sezonului din Superliga feminină.

Cronică de pe stadion după Farul - U Cluj

Meciul de la Ovidiu, dintre campioana Farul și U Cluj, a fost un antrenament cu public pentru constănțence.

Farul a terminat sezonul fără înfrângere după galopul de sănătate cu formaţia ardeleană, o umbră a echipei care câștiga 8 titluri la rând în trecut.

Campioanele de la Farul au început distracţia în minutul 14, când Chiper, jucătoare de naţională, a deschis scorul din careu. U a egalat prin Borodi, după o gafă în apărare, însă a fost doar un foc de paie. Olga Iordăchiuși, căpitanul de la Farul, a făcut 2-1. Bălăceanu, cu o „dublă”, și Stancu au stabilit scorul pauzei, un neverosimil 5-1 pentru campioana din Superliga feminină.

Rus a înscris și ea, după pauză, iar Chiper și-a completat prestația de vis cu încă un gol, marcat în minutul 50.

Farul a făcut mai multe schimbări în repriza a doua, dar tot a mai marcat de trei ori până la final. Pentru campioana României urmează pauza de vară, apoi marea provocare: calificarea în Liga Campionilor.

În minutul 79, Adriana Istrate a marcat golul cu numărul 8 pentru echipa sa, iar doar 7 minute mai târziu, Nathalie Stoicescu l-a marcat pe cel de-al 9-lea.

Golul 10 a fost înscris tot de ea, în minutul 88 al partidei, iar la final au declanșat bucuria.

LIVE. Farul - U Cluj 10-1

  • Au marcat: Chiper 14, 50, Iordăchiuși 20, Bălăceanu 27, 34, Stancu 36, Rus 47, Istrate 79, Stoicescu 86, 88 / Borodi 18

Min 88: Gol Farul! Aceeași Stoicescu a adus și cel de-al 10-lea gol pentru echipa sa în această partidă.
Min 86: Gol Farul! Nathalie Stoicescu a înscris din careu după o centrare din dreapta.
Min 79: Gol Farul! Adriana Istrate, intrată pe teren cu aproximativ 20 de minute înainte, a reușit să marcheze golul de 8-1.
Min 67: Farul este aproape de un nou gol, însă mingea a sărit puțin peste poartă.
Min 54: Bară pentru U Cluj. O jucătoare din echipa ardeleană a ratat cu poată goală.
Min 50: Gol Farul! Scorul a devenit deja 7-1, Claudia Chiper, marcatoarea primului gol, a avut o reușită și în minutul 50.
Min 47: Gol Farul! Laura Rus a marcat rapid primul gol al reprizei secunde cu un șut din voleu.
Min 46: Început de repriză secundă!

Min 45: Pauză la Ovidiu! Scorul la pauză este e 5-1 pentru Farul.
Min 36: Gol Farul! Stancu a marcat cu un șut cu stângul, din afara careului.
Min 34: Gol Farul! Ioana Bălăceanu a marcat din nou după o pasă genială primită de la  Claudia Chiper.
Min 27: Gol Farul! Ioana Bălăceanu a reușit să marcheze cel de-al treilea gol după un contraatac rapid.
Min. 20: Gol Farul. Olga Iordăchiuși a înscris din apropiere și gazdele sunt din nou în avantaj
Min. 18: Gol U Cluj. Ardelencele au egalat prin Borodi, care a înscris din careu, după ce a primit o pasă de la o adversară.
Min. 14: Gol Farul, Claudia Chiper a deschis scorul.
Min. 13: Ocazie mare pentru U Cluj. Jucătoarea oaspeţilor a trimis peste din postură de 1 la 1 cu portarul Farului.
Min 7: Început alert de meci. Farul a avut deja două ocazii de gol, însă portarul echipei adverse a fost pe fază de fiecare dată.
Min 1: A început partida!

Farul - U Cluj la fotbal feminin/ foto: GSP
Farul - U Cluj la fotbal feminin/ foto: GSP
Farul - U Cluj la fotbal feminin/ foto: GSP
Farul - U Cluj la fotbal feminin/ foto: GSP
Farul - U Cluj la fotbal feminin/ foto: GSP
+24 FOTO

Farul a reușit să câștige acest sezon fără nicio înfrângere în sezonul regulat sau în play-off. În cele 25 de meciuri disputate, echipa din Constanța nu a fost învinsă niciodată! Mai mult, 23 dintre partide au fost victorii și doar două egaluri.

Echipele de start în Farul - U Cluj

Farul Constanța: Lilian Onyango - Stancu, Stanciu, Bortan, Enea, Boycheva, Cristea, Iordăchiuși, Rus, Bălăceanu, Chiper
Antrenor: Monica Raluca Simes

Universitatea Cluj: Martina Pagura, Shaira Pera, Daiana Bonca, Andreea Neagu, Helga Varo, Mara Bâtea, Alexandra Iușan, Sonia Bumbar, Adina Borodi, Ioana Sigheartău, Mara Ciortea 
Antrenor: Alexandra Vela

Citește și:
FRF, reacție oficială după ce Florin Talpan a cerut excluderea celor de la FCSB din Superliga și din cupele europene
Superliga
FRF, reacție oficială după ce Florin Talpan a cerut excluderea celor de la FCSB din Superliga și din cupele europene
Lovitură după lovitură pentru FCSB! Încă un jucător s-a accidentat și va lipsi două luni
Superliga
Lovitură după lovitură pentru FCSB! Încă un jucător s-a accidentat și va lipsi două luni
Alarmă la FCSB! „S-a rupt” fotbalistul anunțat ca titular de Gigi Becali din noul sezon
Superliga
Alarmă la FCSB! „S-a rupt” fotbalistul anunțat ca titular de Gigi Becali din noul sezon
Dinamo a cedat doi jucători în Superligă
Superliga
Dinamo a cedat doi jucători în Superligă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ce echipe sunt calificate în optimi la Campionatul Mondial al Cluburilor 2025. Program + cine transmite la TV

„Frumusețea naturii” » Soția cu 15 ani mai tânără a fostului fotbalist din Liga 1, imagini provocatoare din vacanța de vis


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Dinamo a cedat doi jucători în Superligă
Dinamo a cedat doi jucători în Superligă