Articol de Laura Șoica - Publicat joi, 17 aprilie 2025 10:15 / Actualizat joi, 17 aprilie 2025 11:08
După ce Maria Pilar Leon, fundașul de la Barcelona, a fost acuzată de agresiune sexuală asupra unei adversare, aceasta și-a aflat pedeapsa și deja și-a ispășit-o. La două luni distanță de la incidentele halucinante, fotbalista a primit două meciuri suspendare.
Maria Pilar Leon, care evoluează pe postul de fundaș la Barcelona, a fost protagonista unei întâmplări foarte controversate în derby-ul cu Espanyol, scor 2-0. Aceasta a fost acuzată de agresiune sexuală asupra Danielei Caracas, apărătoarea de la Espanyol.
În minutul 15 al partidei, camerele au surprins un moment tensionat între cele două fotbaliste. În timp ce așteptau executarea unui corner, Leon a fost surprinsă aparent introducând mâna între picioarele adversarei și i-ar fi adresat totodată întrebarea: „Ai penis?".
Maria Pilar Leon și-a aflat pedeapsa și este deja ispășită
După acestea scene petrecute în urmă cu două luni, fotbalista Barcelonei a primit o suspendare de două meciuri, conform bbc.com.
Ea a ispășit deja pedeapsa, primul meci de suspendare a fost cel de pe 13 aprilie, contra celor de la Atletico Madrid, scor 6-0, iar al doilea a fost cel cu Sevilla, de pe 16 aprilie, scor 5-1.
Reacția fotbalistei Maria Pilar Leon după incidente

Imediat după ce scandalul a luat amploare, Barcelona a emis un comunicat în care a transmis și declarația fotbaliste Maria Pilar Leon cu privire la acele incidente.
„În niciun moment nu am încălcat și nici nu am avut intenția de a încălca intimitatea colegei mele, Daniela Caracas. Din imagini se poate observa clar că este o fază de joc în care ea mă lovește intenționat, iar eu îi ating piciorul, spunându-i ca reacție la acest contact: «Ce ai?».
Nu a existat niciun gest asupra unei zone intime și, cu atât mai puțin, vreo intenție în acest sens. Repet, a fost un simplu duel din timpul jocului, care nu ar trebui să primească amploarea și atenția pe care le-a căpătat această știre.
Nu mi-ar trece niciodată prin minte să ating în mod intenționat părți intime ale unei colege de breaslă. Este împotriva principiilor mele și nu aș face așa ceva niciodată.
Condamn orice formă de hărțuire pe care Daniela o primește în mediul online, lucru cu care nu am nicio legătură, și îi transmit tot sprijinul meu sincer.
S-a creat mult zgomot și o controversă în jurul numelui meu, cu singurul scop de a-mi afecta imaginea și principiile. Se folosesc informații manipulate pentru alte scopuri, lucru care devine evident în această săptămână.
Mă simt profund întristată și dezamăgită și, din acest motiv, îmi rezerv dreptul de a lua măsuri legale împotriva oricărei persoane care încearcă să folosească acest moment din joc pentru a mă prejudicia și a continua să răspândească acuzații nefondate”, a declarat fotbalista, printr-un comunicat emis de Barcelona.




