FOTBAL  »  FOTBAL FEMININ  »  ROMÂNIA

Massimo Pedrazzini a anunțat lotul României pentru „dubla” cu Norvegia

Massimo Pedrazzini a anunțat lotul României pentru „dubla” cu Norvegia / foto: FRF
Massimo Pedrazzini a anunțat lotul României pentru „dubla” cu Norvegia / foto: FRF

Articol de - Publicat sambata, 03 octombrie 2026 20:32 / Actualizat sambata, 03 octombrie 2026 21:42

Selecționerul naționalei de fotbal feminin a României, Massimo Pedrazzini, a stabilit lotul de 23 de jucătoare pe care se va baza în cele două partide cu Norvegia, care reprezintă primul baraj de calificare la Campionatul Mondial din 2027.

  • Prima întâlnire dintre România și Norvegia va avea loc vineri, 9 octombrie, de la ora 20:00, pe Stadionul Arcul de Triumf. Returul este programat marți, 13 octombrie, de la ora 19:00, pe Ullevaal Stadion din Oslo.

  • Campionatul Mondial de fotbal feminin se va disputa în perioada 24 iunie 2027 - 25 iulie 2027, în Brazilia.

Câștigătoarea acestei duble va continua parcursul în play-off și va întâlni în runda următoare învingătoarea duelului dintre Albania și Țara Galilor. La final, câștigătoarea merge direct la Campionatul Mondial din 2027, din Brazilia.

Lotul ales de Massimo Pedrazzini

PORTARI: Andreea PĂRĂLUȚĂ (Fortuna Hjorring | Danemarca), Sara CÂMPEAN (Farul Constanța), Cosmina ROȘU (Politehnica Timișoara);

FUNDAȘI: Maria FICZAY (Apollon Ladies Limassol | Cipru), Teodora NICOARĂ (BIIK Shymkent | Kazahstan), Brigitta GODER (Ferencvarosi TC | Ungaria), Anda JIVAN (Gornik Leczna | Polonia), Claudia BISTRIAN (Poli Timișoara), Ana Maria STANCIU (Farul Constanța), Melinda NAGY (Farul Constanța), Erika GERED (LASK | Austria);

MIJLOCAȘI: Olga IORDĂCHIUȘI (Omonoia Nicosia | Cipru), Andrea HERCZEG (FK Csikszereda), Mihaela CIOLACU (Gloria Bistrița), Cristina BOTOJEL (Poli Timișoara), Sonia BUMBAR (Valletta FC | Malta), Oana NEGREA (FC Rapid), Ioana STANCU (Farul Constanța);

ATACANȚI: Bianca IENOVAN (Pogon Szczecin | Polonia), Ioana BĂLĂCEANU (Gloria Bistrița), Carmen MARCU („U” Olimpia Cluj), Adina BORODI („U” Olimpia Cluj), Florentina ISTRATE (Farul Constanța).

Parcursul României în preliminariile Mondialului

România a ajuns în această fază după ce a câștigat grupa C5 din preliminarii, în care le-a avut adversare pe Republica Moldova și Cipru. „Tricolorele” au acumulat 10 puncte și au obținut astfel promovarea în Liga B pentru următoarea ediție a Ligii Națiunilor.

Norvegia vine din Liga A, unde a terminat pe locul secund în grupa A4, în spatele Germaniei. Nordicele au încheiat grupa cu 12 puncte și au obținut astfel calificarea în play-off.

Adversara României are în lot jucătoare cu o experiență importantă la nivel internațional. Printre acestea se află Ada Hegerberg, prima câștigătoare a Balonului de Aur feminin, dar și Caroline Graham Hansen, fotbalistă care a cucerit Liga Campionilor cu Barcelona în acest an.

Norvegia este, de asemenea, campioană mondială în 1995 și a câștigat de două ori Campionatul European, în 1987 și 1993.

Câte echipe merg la Mondial de pe fiecare continent

Europa: 11 locuri;
Asia: 6 locuri;
Africa: 4 locuri;
America de Nord și Centrală: 4 locuri;
America de Sud: 3 locuri + Brazillia, calificată direct în calitate de gazdă a competiției;
Oceania: 1 loc

Citește și:
Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea » Primele imagini de la cununia civilă a atacantului Generației de Aur
Stiri extrasport
Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea » Primele imagini de la cununia civilă a atacantului Generației de Aur
Convocare de urgență înainte de România - Suedia! Federația a făcut anunțul
Nationala
Convocare de urgență înainte de România - Suedia! Federația a făcut anunțul
FRF, anunț oficial după dezastrul din Polonia: „Au părăsit azi cantonamentul României”
Nationala
FRF, anunț oficial după dezastrul din Polonia: „Au părăsit azi cantonamentul României”
Bogdan Apostu, desființat: „El a inventat și gaura de la covrig” + Dispută între impresari pe tema atacantului de 30 de milioane de euro
Superliga
Bogdan Apostu, desființat: „El a inventat și gaura de la covrig” + Dispută între impresari pe tema atacantului de 30 de milioane de euro
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!

Soția lui Adrian Mutu rupe tăcerea după ce a debutat ca prezentatoare TV: „A contat foarte mult”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează