FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ

4 campionate în frunte, 4 semne MARI de întrebare: ce se întâmplă cu străinii contra CFR-ului?! Coincidență demnă de Twin Peaks de fiecare dată când ardelenii joacă meciuri decisive!

Articol de GSP - Publicat luni, 14 mai 2018 11:11

CFR Cluj se apropie cu pași repezi de cel de-al patrulea titlu din istorie, însă nici de data aceasta performanța ardelenilor nu e ferită de scandaluri.

Duminică, Risto Radunovici, fundașul muntenegrean al Astrei, a avut o evoluție suspectă. Acesta a greșit la primul gol al lui CFR și a fost înlocuit imediat de antrenorul Gheorghe Mulțescu.  (detalii pe larg, aici). 

Situația din meciul de aseară nu e însă singulară în istoria CFR-ului. În fiecare an în care "feroviarii" au câștigat titlul au existat suspciuni cu privire la evoluția unor jucători străini ai adversarelor!

2008, Un penalty cât un campionat

În ultima etapă din sezonul 2007-2008, CFR trebuia să o învingă pe U Cluj în derby-ul orașului jucat pe vechiul "Ion Moina". 3 puncte îi asigurau CFR-ului titlu în lupta de la distanță cu FCSB, lucru care s-a și întâmplat după ce Fabio Bilica, fundașul străin al celor de la U Cluj, a comis un penalty în minutul 65, transformat de Ricardo Cadu.


*Momentul în care Bilica îl faultează pe Diego Ruiz. Hațegan nu stă pe gânduri și dictează penalty pentru CFR, iar Cadu înscrie //  FOTO: Gazeta Sporturilor

Suspiciunile din acel sezon nu se opresc însă aici. În penultima etapă, clujenii
aveau nevoie de victorie în meciul cu Gloria Bistrița. Antrenorul "vampirilor" albaștri de atunci, Ioan Ovidiu Sabău, a odihnit nu mai puțin de 6 titulari, facilitând victoria clujenilor, 1-0.

2010, Ajutor de la Viera

Doi ani mai târziu, în sezonul 2009-2010, CFR a câștigat al doilea titlu din istorie, însă și de această dată a existat un meci plin de controverse. Clujenii trebuiau să o învingă pe Internațional Curtea de Argeș în penultima etapă pentru a-și asigura matematic titlul, însă au făcut o partidă extrem de modestă. Totuși, ardelenii au fost salvați de Ousmane Viera, ivorianul împrumutat în acel sezon la echipa argeșeană.

Acesta a greșit flagrant la golul cu care Bud a deschis scorul. Viera a continuat evoluția suspectă și a greșit și la golul secund reușit de Ciprian Deac.

Cu o etapă înainte, clujenii mai trecuseră printr-un meci cel puțin cotroversat. CFR a era condusă cu 2-0 de Universitatea Craiova. Cu om în minus, a revenit și a câștigat cu 3-2, golul decisv venind după ce Valentin Iliev l-a faultat nepermis în careu pe Lacina Traore, iar Cadu a transformat penalty-ul. "Minutele de prelungiri au fost dedicate paranormalului", scria Gazeta Sporturilor la acea vreme. 


*Gazeta Sporturilor l-a notat cu 3 pe Valentin Iliev după prestația din meciul cu CFR Cluj // FOTO: Raed Krishan

2012, Croații și Szukala au comis-o!

Nici ultimul titlu al CFR-ului, venit în sezonul 2001-2012, nu a scăpat de suspiciuni. "Feroviarii" s-au impus cu 3-2 în rejucarea cu cântec a derby-ului cu U Cluj. Golul decisiv? Specialitatea casei: Lukasz Szkuala, la acea vreme la U Cluj, l-a faultat în careu pe Pantelis Kapetanos, iar Ricardo Cadu a înscris din penalty în minutul 90. 

Meciul nu a fost scutit nici de probleme de arbitraj. Rejucarea a fost condusă de o brigadă din Croația avându-l la centru pe Ante Vucemilovici. Acesta a avut o prestație slabă și a primit nota 3 din partea Gazetei Sporturilor. 

"În România eşti doar o marionetă într-un show de păpuşi! Corupţia vine din toate direcţiile - ligă, arbitri, celelalte echipe şi chiar şi propria echipă! Te afecteaza mental, vrei să fii fotbalist, nu politician sau actor" Lars Hirschfeld, fost portar CFR Cluj

"Arbitrii sunt cumpăraţi. Chiar dacă învingi, nu trebuie să te bucuri. Nu vei şti nicioadată dacă ai fost mai bun decât adversarul sau ai câştigat din alte motive. Sunt prea multe decizii dubioase şi unele situaţii chiar amuzante, astfel că nu poţi băga mâna în foc că rezultatul a fost corect. Sunt cluburi care încearcă să fie cinstite, dar la cluburile mari se discută de cazuri de mită şi corupţie" Yssouf Kone, fost atacant CFR Cluj

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (87)
marcosimone
marcosimone  •  14 Mai 2018, 17:32
Postat de Viorel Stelistul pe 14 Mai 2018, 16:32

bla, bla, bla dambovitean de la marco si simone. Nu spune nimic doar confirma ca universul lui se invarte in jurul lui jiji: ce face el, ce spune el, etc. Bravo marco, macar ai ce face in viata goala si plictisitoare.

Păi să stai să-mi răspunzi dovedește cât de plină e viața ta. In zilele astea e cu venin, doar echipa cucernicului mai face și trăsnăi, recte manâncă papară de la repetenta play-offului! Apropo, Marco și Simone nu vine de la netunsul ăla ce a marcat de vreo 3 ori în poarta defunctei Steaua ce tocmai câștigase, specialitatea casei, la masa verde? Pardon, n-am vrut să răscolesc dureri vechi. Si pe mine mă bântuie Filipovici!

archibald
archibald  •  14 Mai 2018, 16:50

Cata pofta aveti amestecand in groapa *** de fiecare data cand CFR-ul ia campionatul! ***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

luisharcsa
luisharcsa  •  14 Mai 2018, 16:34
Postat de dinamo_fan pe 14 Mai 2018, 15:51

iti dai seama ca astia daca s-ar semna..ar fi scuipat pe strada. gsp-ul a ridicat la rang de arta jurnalismul anonim unde se poate scrie orice despre oricine iar nimeni nu semneaza la final aberatia ca sa fie tras la raspundere.

M-au moderat.He,he,oare ce am scris?Penibili ***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (87)
Comentează