FOTBAL  »  Superliga  »  CUPA AFRICII PE NAȚIUNI

5 scuze care nu țin! De ce nu e deloc bine că Liga 1 nu trimite nici un jucător la Cupa Africii

Jeremy Bokila (stânga, RD Congo) a evoluat la Petrolul în sezonul 2012-2013 // FOTO Raed Krishan
Jeremy Bokila (stânga, RD Congo) a evoluat la Petrolul în sezonul 2012-2013 // FOTO Raed Krishan

Articol de , - Publicat luni, 16 ianuarie 2017 00:00

Pentru prima oară în ultimul deceniu, după 5 ediții, nici măcar un jucător din Liga 1 nu e prezent la Cupa Africii.

Care a fost situația în anii trecuți?

2015 - 6 jucători din Liga 1
Insulele Capului Verde: Varela (Steaua), Kay, Nuno Rocha (Craiova)
Tunisia: Ben Youssef (Astra)
Burkina Faso: Bambara (U Cluj)
Congo: Dore (CFR Cluj)

2013 - 2 jucători din Liga 1
Insulele Capului Verde: Varela (Vaslui) și Koulibaly (Dinamo)

2012 - 2 jucători din Liga 1
Burkina Faso: Djakaridja Kone (Dinamo)
Guineea: Habib Balde (U Cluj)

2010 - 5 jucători din Liga 1
Angola: Ze Kalanga (Dinamo), Dede (Timișoara)
Coasta de Fildeș: Emmanuel Kone (Internațional Curtea de Argeș)
Burkina Faso: Yssouf Kone (CFR Cluj)
Togo: Akakpo (Vaslui)

2008 - 2 jucători din Liga 1
Coasta de Fildeș: Constant Djakpa (Pandurii)
Nigeria: Ifeanyi Emeghara (Steaua).

În total, 17 reprezentări. Singurul care a apărut la două ediții diferite pentru echipe românești a fost Fernando Varela.

Anul acesta, 0.

Cu toate acestea, șapte jucători de la ediția în curs a Cupei Africii sunt fotbaliști care au evoluat în trecut în Liga 1. Michael Ngadeu, fost la FC Botoșani, și Collins Fai, fost la Dinamo, evoluează pentru Camerun.

Abel Camara, fotbalist care a evoluat la Petrolul, a fost selecționat la Guineea-Bissau, Ben Youssef, fostul fundaș central al Astrei, va juca pentru Tunisia, Wilfried Kanon, trecut pe la Bistrița și Corona Brașov, este în lotul celor de la Cote d'Ivoire, Jeremy Bokila, fost la Petrolul, joacă pentru RD Congo, iar Serge Akakpo, în trecut la Vaslui, evoluează pentru Togo.

Cele mai importante națiuni din punct de vedere fotbalistic trimit jucători pe bandă rulantă la cea mai importantă competiție a Africii, însă România lipsește de pe această listă. Situația este negativă și pentru că, în anii trecuți, am avut destui fotbaliști. Și nu poate fi ignorată. Iată câteva scuze ce ar putea fi invocate pentru situație. Demontate pe rând.

1. CUPA AFRICII E MAI SLABĂ, ECHIPELE MARI NU MAI TRIMIT JUCĂTORI.
FALS.

Campioanele Italiei, Juventus, Angliei, Leicester, și Franței, PSG, trimit, fiecare, jucători la Cupa Africii. Prima îi are pe Lemina ( Gabon) și Benatia (Maroc), următoarea pe Mahrez, Slimani (Algeria) și Amartey (Ghana), în timp ce Aurier va reprezenta Coasta de Fildeș.

Și alte nume mari din fotbalul european au fotbaliști în Gabon: Napoli, Schalke (3), Arsenal, Lyon (câte doi), Atletico Madrid, Borussia Dortmund, Ajax, Marseille, Porto, Roma, Lazio, Valencia (unul).

2. AVEM PUȚINI AFRICANI ÎN LIGA 1. NU AVEAM DE UNDE SĂ TRIMITEM.
PARȚIAL FALS.

E adevărat că numărul fotbaliștilor africani din Liga 1 este în scădere. De aceea am și etichetat întrebarea cu "parţial".

9 fotbaliști africani evoluează, în acest moment, în Liga 1. Muniru (Ghana), Moke (RD Congo) – Steaua, Kuku (Nigeria) – Botoșani, Acka (Coasta de Fildeș), Nuno Rocha (Insulele Capului Verde) – Craiova, May Mahlangu (Africa de Sud) – Dinamo, Samson (Nigeria) – Pandurii, Gaston Mendy (Senegal) – ASA și Nimely (Viitorul) – Liberia. Cu Rambe ori Kay (Coasta de Fildeș – Craiova) evoluând în prima parte a sezonului în România.

Totuși, Islanda are doar 3 africani în campionat. Dintre care unul, Mawejje (Uganda) este prezent la Cupa Africii pe Națiuni! La fel, Vietnamul. Are 2 selecționați din 9 africani în campionat!

3. REGULA CARE LIMITEAZĂ ACCESUL STRĂINILOR A DUS LA ACEASTĂ SITUAȚIE.
FALS.

Din contră, regula încuraja transferul unor fotbaliști cu selecții la echipele lor naționale. Ceea nu s-a întâmplat. În afară de Nuno Rocha și May Mahlangu, ceilalți africani din Liga 1 nu au nici măcar o prezență în selecționatele lor!

4. TOTUL SE DATOREAZĂ ABSENȚEI INSULELOR CAPULUI VERDE, UNDE AM FI AVUT MĂCAR UN JUCĂTOR.
PARȚIAL FALS.

După cum s-a văzut în statistica precedentă, nu ne-am bazat niciodată pe jucători la o singură echipă națională. Liga 1 a avut selecționați atât la "naționale" mici, precum Burkina Faso ori Guineea, cât și la forțe ale continentului, cum ar fi Coasta de Fildeș sau Nigeria.

5. FRIGUL. AFRICANII PREFERĂ ȚĂRILE CU CLIMĂ CALDĂ, APROPIATĂ CELEI DE LA SUD ȘI NORD DE ECUATOR.
FALS.    

Ce-i drept, e cea mai firavă dintre "scuze". A fost folosită rar și mai mult în glumă. Parcă s-a auzit când, prin 2004, George Copos nu l-a transferat pe Obi Mikel pentru că acesta nu era obișnuit cu minusul din termometre. Iar nigerianul s-a transferat la Lyn, în Norvegia.
Oricum, cele 5 campionate nordice (Islanda, Norvegia, Suedia, Danemarca, Finlanda) au măcar un reprezentant!

Până și Malta sau Moldova dă jucători

ROMÂNIA, Ucraina și Israel sunt singurele țări cu un campionat de top 20 ce a trimis echipe cu rezultate în fotbalul european al ultimelor sezoane care nu trimit fotbaliști la CAN 2017. Israelul are "alibi": Avram Grant antrenează Ghana.

În rest, țări cu "naționale" bune, însă campionat intern slab, precum Bosnia, Belarus, Irlanda, Irlanda de Nord, Muntenegru, Slovenia, Ungaria sau liliputanii Europei, precum San Marino, Luxemburg, Liechtenstein, Andorra, Gibraltar etc.

REPARTIZAREA JUCĂTORILOR DIN AFRICA PE ȚĂRI EUROPENE

  • FRANȚA    53
  • ANGLIA    32
  • PORTUGALIA    18
  • SPANIA    16
  • TURCIA    15
  • BELGIA    14
  • ITALIA    11
  • GERMANIA    11
  • GRECIA    8
  • ELVEȚIA    7
  • OLANDA    6
  • SUEDIA    5
  • CEHIA    3
  • SLOVACIA    2
  • SCOȚIA    2
  • RUSIA    2
  • NORVEGIA    2
  • MOLDOVA    2
  • CIPRU    2
  • ȚARA GALILOR    1
  • SERBIA    1
  • POLONIA    1
  • MALTA    1
  • ISLANDA    1
  • FINLANDA    1
  • DANEMARCA    1
  • CROAŢIA    1
  • BULGARIA    1
  • AUSTRIA    1

„Fotbalul se «deteritorializează»! Nu mai există ceva esențial” » Un profesor de antropologie, Christian Bromberger, conferință de excepție despre o „mutație” în fotbalul de azi: „Am plecat de la tifoso, adică boală contagioasă, și am ajuns aici”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (8)
contra87
contra87  •  16 Ianuarie 2017, 19:37

La Guinea-Bissau este un jucator de la Ceahlaul, Emmanuel Mendy...

onduku
onduku  •  16 Ianuarie 2017, 14:20
Postat de para.para pe 16 Ianuarie 2017, 09:54

La voi in tara nu conteaza decat fcsb, jiji si gsp. Ce va mai intereseaza si altceva?

Gigi macar baga bani spre deosebire de voi, saracilor.

onduku
onduku  •  16 Ianuarie 2017, 14:19

Regulamentul idiot,.

Vezi toate comentariile (8)
Comentează