FOTBAL  »  Superliga  »  DECES

S-a stins fostul șef al clubului supranumit „La Masia din fotbalul românesc”

Electroputere Craiova în sezonul 1993-1994, cu Dănciulescu (primul din stânga sus), Sabin Ilie (al treilea de jos), Gabi Popescu, Fane Nanu +38   FOTO
Electroputere Craiova în sezonul 1993-1994, cu Dănciulescu (primul din stânga sus), Sabin Ilie (al treilea de jos), Gabi Popescu, Fane Nanu

Articol de - Publicat miercuri, 08 octombrie 2025 09:55 / Actualizat joi, 09 octombrie 2025 01:34

Ștefan Zofei, fostul conducător de la Electroputere (Extensiv) Craiova, a decedat marți, la 72 de ani. Zofei a fost președinte la Electroputere și Extensiv Craiova în perioada 1990-2000.

Vestea tristă a fost anunțată de Oltenia TV. Trupul neînsuflețit a fost depus la capela bisericii din Valea Roșie, iar înmormântarea va avea loc joi, la Cimitirul Ungureni.

A murit Ștefan Zofei, fost conducător la Electroputere și Extensiv Craiova în perioada 1990-2000

S-a stins fostul șef al clubului supranumit „La Masia din fotbalul românesc”
Ștefan Zofei

„Ştefan Zofei, fost conducător la echipele Electroputere Craiova și Extensiv Craiova, a încetat astăzi la vârsta de 72 de ani. Trupul neînsuflețit a fost depus în această seară la capela bisericii din Valea Roșie, iar înmormântarea va avea loc joi, la cimitirul Ungureni”, a anunţat Oltenia TV.

Ştefan Zofei a fost conducător atât la Electroputere, echipa din Valea Roşie, cât şi la Extensiv Craiova, echipa fraţilor Nicu şi Eugen Mihăilescu.

Zofei era președinte în momentul în care Steaua l-a transferat pe Mirel Rădoi de la Electroputere, în anul 2000.

Electroputere este fostul club al unor fotbaliști consacrați în fotbalul românesc: Mirel Rădoi, Ionel Dănciulescu, Gabi Popescu, Florin Șoavă, Adrian și Sabin Ilie.

Ştefan Zofei l-a adus la Electroputere pe Claudiu Răducanu, la 16 ani, de la CSS Craiova.

M-am dus la Sichitiu, m-am cam certat cu el, spunându-i să nu ia boschetari de pe stradă când avem un copil de aur. Cei care făceau glume proaste cu el au ajuns să joace pe uliţă, iar el a jucat în Primera Division.

Nu regret nici că l-am dus la Steaua. Doar Piţi a avut ochi pentru el şi nu s-a înşelat.

- Ștefan Zofei, despre Claudiu Răducanu, pentru Libertatea

În 2004 a fost instalat ca director sportiv la FC Universitatea Craiova. A fost premiat în 2010 la gala LPF pentru întreaga activitate în fotbal.

FOTO. Electroputere, fosta „La Masia” a fotbalului oltean

Suprafața de joc e uscată și plină de denivelări
Suprafața de joc e uscată și plină de denivelări
Intrarea în baza sportivă e păzită, în prezent arena fiind privată, fără acces al vizitatorilor
+33 FOTO

Pe vremuri, clubul din Valea Roșie era "La Masia" fotbalului oltean, locul unde creșteau și se dezvoltau fotbaliștii ce apoi poposeau la granzii Universitatea Craiova, Steaua sau Dinamo. 

A existat până în 2004, cu câteva schimbări de nume forțate pe la finalul anilor '90 - începutul anilor 2000, când Electroputere devenea, pe rând, Extensiv și FC Craiova. Apoi se dizolva, după 55 de ani de existență.

  • S-a înființat în 1949 și s-a desființat în 2004
  • În 1992 a terminal pe locul 3 în Divizia A, o performanță cu atât mai mare cu cât podiumul a venit după două promovări consecutive
  • Participarea în Cupa UEFA i-a adus un dublu eșec usturător: 0-6 acasă și 0-4 la Atena cu Panathinaikos
  • În 1998, formația s-a redenumit Extensiv, când frații Mihăilescu, proprietarii echipei, au mutat-o pe Extensiv, arenă din Parcul Romanescu
  • În momentul desființării, echipa se numea FC Craiova (2004). Atunci, clubul cu toți jucătorii s-au mutat la Caracal
  • Cel mai bun "11" din istorie alcătuit din fotbaliști proveniți de la juniorii lui Electroputere: T. Lung - Mogoșanu, Mohora, Șoavă, Nanu - P. Badea, G. Popescu - Gane, Ad. Ilie, Dănciulescu - S. Ilie
Citește și:
„Cuplat” cu Sydney Sweeney, fotbalistul de națională a rupt tăcerea: „Vă rog”
Campionate
„Cuplat” cu Sydney Sweeney, fotbalistul de națională a rupt tăcerea: „Vă rog”
„FCSB nu se refuză” » După 3 ani, „pofta” lui Gigi Becali dezvăluie de ce a refuzat Craiova și CFR, în favoarea roș-albaștrilor
Superliga
„FCSB nu se refuză” » După 3 ani, „pofta” lui Gigi Becali dezvăluie de ce a refuzat Craiova și CFR, în favoarea roș-albaștrilor
Gino Iorgulescu anunță un cutremur în Superliga: „Ar putea să nu termine campionatul”
Superliga
Gino Iorgulescu anunță un cutremur în Superliga: „Ar putea să nu termine campionatul”
Distracție maximă cu iubitele înainte de cantonament! Bîrligea cucerește Kenya, Târnovanu face show în Tenerife
Superliga
Distracție maximă cu iubitele înainte de cantonament! Bîrligea cucerește Kenya, Târnovanu face show în Tenerife
Ciobani amendați pentru depășirea numărului maxim de câini FOTO
Profit.ro
Ciobani amendați pentru depășirea numărului maxim de câini FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Primul abandon în Liga 2! Finanțatorul nu va mai sprijini clubul din 2026: „Mă retrag, nu mai pot ajuta echipa!”

Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu


Comentarii (2)
UbiMortus
UbiMortus  •  08 Octombrie 2025, 12:59

Cum adica "s-a stins"? Era in flacari?

radumatei
radumatei  •  08 Octombrie 2025, 10:39

De fapt, La Masia e denumită Electroputerea fotbalului catalan, nu invers. Se știe că Messi s-a apucat de fotbal după ce l-a văzut pe Claudiu Răducanu dând declarații presei, iar Iniesta după ce a aflat de la legendarul Șoavă despre condițiile excepționale de antrenament din parcul Romanescu.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează