FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

A stat 8 luni, dar a cîştigat cît în 8 ani! » Cum a dat Bogatinov lovitura la Karpatî Lvov

Articol de - Publicat duminica, 12 ianuarie 2014 00:00 / Actualizat sambata, 11 ianuarie 2014 20:05

Bogatinov a refuzat în vara trecută să semneze prelungirea contractului cu Karpatî Lvov, a intrat în război cu clubul, care l-a dat afară, dar a cîştigat la TAS aproape un milion de dolari.

Toţi suporterii Stelei şi-au pus întrebarea de ce ţinta Stelei, Martin Bogatinov, n-a mai jucat deloc de la finalul sezonului trecut, mai precis din luna mai, deşi pînă atunci fusese titular indisputabil la gruparea ucraineană şi bifase peste 40 de meciuri în doi ani şi jumătate.

Gazeta a scris ieri că acest lucru a fost cauzat de faptul că, în iunie 2013, goalkeeper-ul macedonean a refuzat să-şi prelungească înţelegerea care urma să-i expire la finalul anului, motiv pentru care s-a creat un conflict violent.

Karpatî Lvov l-a exclus din lot şi l-a trimis la echipa a doua, însă Bogatinov n-a acceptat situaţia, mai ales că existau restanţe salariale faţă de el, iar clubul îl anunţase că nu-i mai plăteşte nici ultimele 6 luni din contract.

Bogatinov a deschis proces la TAS şi cazul său s-a încheiat în toamna trecută, cu victoria macedoneanului. Gruparea din Lvov s-a văzut nevoită să-i achite în jur de un milion de dolari, inclusiv cu penalităţile de întîrziere.

Cum litigiul între Bogatinov a început şi s-a judecat după startul campionatului, goalkeeper-ul s-a văzut nevoit să accepte că nu va mai juca deloc pînă la finalul lui 2013, ceea ce s-a şi întîmplat.

Acum e în postura de jucător liber, a fost contactat de Steaua, el şi-a dat deja acordul să joace pentru roş-albaştri şi e de aşteptat ca în zilele următoare să se perfecteze transferul său.

3 mai 2013 e data la care Martin Bogatinov a evoluat ultima oară pentru Karpatî Lvov

ALTE ŞTIRI DESPRE STEAUA:

"Sînmărtean poate vine la vară"
Oficialii din Ghencea nu renunţă la ideea aducerii lui Lucian Sînmărtean la Steaua, dar doar la terminarea actualului sezon. "În situaţia în care Sînmărtean va fi la final de contract la vară, va fi o altă treabă. Nici pe Reghe şi nici pe mine nu ne interesează vîrsta unui jucător, trebuie să aibă experienţă şi calitate! Pentru moment discuţiile s-au încheiat cu Sînmărtean, nu ne mai putem gîndi acum la transferuri. Din vară vom vedea care va fi situaţia lui", a spus MM Stoica.

Becali trebuie operat!
Gigi Becali ar putea ieşi zilele viitoare din înschisoare pentru a se opera de hernie de disc cervicală, după ce a fost diagnosticat cu această afecţiune de medicii Spitalului Penitenciar Poarta Albă din judeţul Constanţa. "În urma RMN-ului, medicii au stabilit că este nevoie de o intervenţie chirurgicală. Nu există o secţie pentru operaţii la actualul penitenciar, dar va fi mutat la o unitate în funcţie de nevoile pacientului. E greu de crezut că domnul Becali va refuza operaţia, dacă medicii au stabilit că această intervenţie trebuie făcută", a precizat avocatul Bogdan Vlad.

Steaua e cu "Baciu"
Mihai Stoica a anunţat la Dolce că-l va susţine pe Gică Popescu pentru postul de preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal. "Dacă ar fi să votez eu, l-aş vota cu inima deschisă pe Popescu, aşa cum aş fi votat şi pentru Gino Iorgulescu. Noi ne-am precizat poziţia înainte de alegerile de la LPF. Probabil că ne vom preciza poziţia şi înainte de Adunarea Generală, unde se va alege noul preşedinde FRF".

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (6)
viol_lent
viol_lent  •  12 Ianuarie 2014, 10:48
Postat de ovidiu_3003 pe 12 Ianuarie 2014, 09:29

E bine ca s a dus la TAs ...acum are antrenament ...stoaia nu mai poate sa i traga teapa ...

iar ai intrat sa ne plictisesti?

mihai.dan
mihai.dan  •  12 Ianuarie 2014, 10:28
Postat de ovidiu_3003 pe 12 Ianuarie 2014, 09:29

E bine ca s a dus la TAs ...acum are antrenament ...stoaia nu mai poate sa i traga teapa ...

craiova moare si pe voi in p... va doare...da-ti com. pe articolele stelei

cezar_patru
cezar_patru  •  12 Ianuarie 2014, 10:10
Postat de ovidiu_3003 pe 12 Ianuarie 2014, 09:29

E bine ca s a dus la TAs ...acum are antrenament ...stoaia nu mai poate sa i traga teapa ...

esti mai r3r@rd ca autorul articolului, care cred ca nici bac-ul nu l-a luat : "titular indisputabil"....indiscutabil, repetentule !!!!!!!!!!!!!!!!

Vezi toate comentariile (6)
Comentează
Close