FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

Acontat » Pariul lui Andrei Vochin e primul jucător transferat de Steaua pentru sezonul viitor! Din vară revine în Ghencea

Articol de GSP - Publicat duminica, 16 martie 2014 00:00 / Actualizat duminica, 16 martie 2014 10:26

Steaua se pregăteşte din timp pentru sezonul viitor şi deja a perfecţionat primul transfer pentru stagiunea următoare.

"Roş-albaştrii" nu pierd timpul şi au ajuns deja la un acord pentru primul transfer al verii. Chiar dacă mai sînt 2 luni şi jumătate pînă la finalul actualului sezon, echipa lui Laurenţiu Reghecampf a început mutările pe piaţa transferurile.

Primul nume care va întări gruparea din Ghencea este Alin Toşca. Fundaşul de 22 de ani al Viitorului a fost acontat de "militari" şi se va alătura echipei în vară, anunţă Fanatik. "A fost transferat definitiv de Steaua şi pleacă din vară. Discuţiile au fost purtate la Bucureşti, dar transferul e rezolvat", a spus Paul Peniu, preşedintele Viitorului, conform sursei citate.

Revenire după trei ani
Toşca este un produs al Stelei, însă n-a apucat să evolueze nici măcar un minut în tricoul campioanei. Acesta a jucat doar pentru "satelitul" echipei pînă în 2011, cînd a fost transferat de Săgeata Năvodari. De doi ani este la Viitorul, unde a strîns deja 44 de meciuri în Liga 1. Toşca nu e însă primul jucător pe care Steaua l-a avut în curte şi trebuie să plătească pentru a-l readuce la echipă. La fel s-a întîmplat şi cu Gabi Iancu, pentru care "militarii" au plătit 500.000 de euro, bani încasaţi tot de Viitorul.

Pleacă Lato?
Reghe şi-a dorit neapărat un fundaş stînga pentru a acoperi o eventuală plecare a lui Iasmin Latovlevici. Acesta este dorit de mai multe echipe din Vest şi ar putea pleca la finalul campionatului. "Roş-albaştrii" şi-ar dori să obţină aproximativ 2 milioane de euro prin vînzarea sa.

Pariul lui Vochin
Fostul redactor şef adjunct al Gazetei Sporturilor şi noul consilier al lui Răzvan Burleanu l-a nominalizat pe Toşca în echipa fotbaliştilor născuţi după 1989 pe care mizează în 2014. Andrei Vochin scria despre jucătorul Viitorului că este "după Latovlevici şi Junior Morais cel mai activ fundaş stînga din tot campionatul".

450.000 de euro este cota de piaţă a lui Toşca pe site-ul transfermarkt.de

BOOM economic într-un oraș din România » Investiție de 650 de milioane de euro: fabrica de anvelope se mută din Rusia

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (83)
dlq1
dlq1  •  26 Martie 2014, 23:51
Postat de bridge_too_far pe 16 Martie 2014, 13:56

Papleanca , each new sentence should start with a capital letter. But, not you of course . Now, start waliking............

le ai in english daca vrei ti le dau si-n romana ( sau sa scriu traduc )

danpara28
danpara28  •  16 Martie 2014, 19:04

Play Strategy Game on MarketGlory

mariuspuma2009
mariuspuma2009  •  16 Martie 2014, 17:56

Tosca e sprinten urca bn dar nu are masa muculara mi se pare cam firav dar nu e o problema intra cateva luni pe mana lu Tomas Noibert si il face patratele patratele :))

Vezi toate comentariile (83)
Comentează