FOTBAL  »  Superliga  »  DECIZIE

Adi Popa a luat decizia în privința retragerii!

Adi Popa, gata să se retragă din fotbal / FOTO: Instagram
Adi Popa, gata să se retragă din fotbal / FOTO: Instagram

Articol de - Publicat marti, 18 august 2026 20:12 / Actualizat marti, 18 august 2026 20:12

Adi Popa (38 de ani), liber de contract după despărțirea de Steaua, formație din Liga 2, a anunțat că este foarte aproape să pună capăt carierei de fotbalist.

Mijlocașul nu și-a găsit o nouă echipă în această vară și a ratat perioada de pregătire. În aceste condiții, Popa spune că șansele să mai continue sunt foarte mici.

Fotbalistul a evoluat pentru Steaua în ultimele trei sezoane, sub comanda lui Daniel Oprița. Antrenorul nu a mai contat pe el pentru actuala stagiune, iar fostul jucător de la FCSB se pregătește acum să anunțe oficial retragerea.

Adi Popa, gata să se retragă din fotbal: „Am pierdut pregătirea, e greu!”

(n.r. - Te-ai retras?) Nu știu. 99,9% probabil că da. Am stat toată vara, am pierdut pregătirea... E greu!”, a spus Adi Popa, potrivit iAMsport.ro.

Declarația vine la aproximativ două luni după ce fostul internațional susținea că își dorește să mai joace și că este motivat să-și continue cariera.

Adi Popa a jucat ultimul meci oficial pe 16 mai, atunci când Steaua a pierdut pe teren propriu cu FC Voluntari, scor 2-4. În sezonul trecut, formația din Ghencea a încheiat play-off-ul Ligii 2 pe locul 5, cu 49 de puncte.

În tricoul Stelei, Popa a adunat 98 de meciuri, în care a marcat 15 goluri și a oferit 9 pase decisive. Cea mai importantă perioadă a carierei a petrecut-o însă la FCSB. Pentru formația roș-albastră a bifat 230 de apariții, a înscris 28 de goluri și a oferit 48 de pase decisive.

Adi Popa s-a gândit la retragere și în 2021

Nu este pentru prima dată când Adi Popa ia în calcul retragerea din fotbal. Înainte să semneze cu Steaua, în 2021, mijlocașul dezvăluia că experiențele din perioada precedentă îl făcuseră să se gândească serios să renunțe.

„Înainte să semnez cu CSA Steaua, aveam în cap să mă las. Eram foarte dezamăgit de tot ce se întâmplase recent. Dar Oprița mi-a redat plăcerea de a juca, m-am simțit foarte apreciat, chiar îi mulțumesc”, declara Adi Popa la GSP Live.

  • Adi Popa este triplu campion al României. În palmares mai are un titlu în Bulgaria, două Cupe ale României, două Cupe ale Ligii și o Supercupă a României.

  • De-a lungul carierei, a evoluat pentru Concordia Chiajna, FCSB, Reading, Al-Taawon, Ludogorets, FC Voluntari, Academica Clinceni și Steaua.

Citește și:
Telenovela „Jovo Lukic la FCSB” s-a încheiat! Anunțul lui Gigi Becali
Superliga
Telenovela „Jovo Lukic la FCSB” s-a încheiat! Anunțul lui Gigi Becali
Toți ochii pe ea! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Formula 1: „Iată de ce Leclerc a terminat cursa de la Monza atât de repede”
Formula 1
Toți ochii pe ea! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Formula 1: „Iată de ce Leclerc a terminat cursa de la Monza atât de repede”
Răzvan Lucescu cerere de protecție pentru numele tatălui său: sunt 1.027 de puncte nominalizate de fiul lui Mircea Lucescu
Special
Răzvan Lucescu cerere de protecție pentru numele tatălui său: sunt 1.027 de puncte nominalizate de fiul lui Mircea Lucescu
Câți bani a câștigat Sorana Cîrstea la US Open » Urcă și în clasamentul WTA
Tenis
Câți bani a câștigat Sorana Cîrstea la US Open » Urcă și în clasamentul WTA
FOTO Lidl pregătește în România cel mai mare supermarket local al său
Profit.ro
FOTO Lidl pregătește în România cel mai mare supermarket local al său
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mărturie tulburătoare » Fostul golgeter brazilian a ajuns pe străzi: „Mai bine ca lumea să știe că am murit!”

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA


Comentarii (4)
cipri40
cipri40  •  18 August 2026, 21:07

Am nevoie de un salahor in Spania. Acte,doua plati extra anual(14 salarii), vacanta si 1500 la luna

Rimmy
Rimmy  •  18 August 2026, 21:01

Un fost bugetar angajat la o unitate militara.

Ionel_V
Ionel_V  •  18 August 2026, 20:55

Când nimeni nu te mai vrea (nu contează motivele), e cazul să te retragi ...

Vezi toate comentariile (4)
Comentează