FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Adio, Scarla! Se pregăteşte Kone » Fundaşul pleacă în Azerbaidjan, mijlocaşul - în Franţa

Scarlatache va juca astăzi ultimul meci pentru Dinamo
Scarlatache va juca astăzi ultimul meci pentru Dinamo

Articol de , - Publicat duminica, 20 mai 2012 00:00 / Actualizat duminica, 20 mai 2012 11:25

Roş-albii vor încasa 550.000 de euro pe apărător, iar jucătorul va avea un salariu anual de 230.000 euro. Închizătorul e gata să semneze şi el cu o echipă din Franţa.

Dinamo a făcut deja prima afacere: l-a cedat definitiv pe Adrian Scarlatache în Azerbaidjan, la Hazar Lankaran (locul 2)! Preţ: 550.000 euro. Jucătorul a semnat un contract pe două sezoane şi va avea un salariu stagional de 230.000 de euro, de peste 3 ori mai mult decît încasează acum în Ştefan cel Mare. Lankaran e formaţia la care fundaşul de 25 de ani a mai evoluat la începutul lui 2011, cînd a fost împrumutat pentru 6 luni la formaţia pregătită atunci de Mircea Rednic. A şi cîştigat Cupa naţională cu trupa azeră.

Djakaridja Kone şi-a făcut şi el bagajele, urmînd să plece după finala de miercuri, după 3 ani în care a fost apreciat în echipa roş-albă. El a oferit un interviu site-ului mercato365.com şi a confirmat Gazeta, care anunţa în urmă cu cîteva luni că Olympique Marseille îl vrea. "Ştiu de interesul lui OM, şefii marseillezi au fost la un meci la care am jucat pentru Burkina Faso, sper să iasă ceva. Nu cunosc detalii. Oricum, cred că a venit vremea de noi provocări după 3 ani la Dinamo".

3 jucători care au evoluat în Liga 1 din România sînt în prezent în lotul lui Hazar: Piţ, Bonfim şi Ricardo

ALTE ŞTIRI DESPRE DINAMO:

Dinamo se laudă cu istoria
Oficialii dinamovişti l-au contrat pe Iuliu Mureşan, care se laudă cu 8 trofee interne cucerite în ultimii 5 ani cu CFR Cluj: "Noi, în perioada 1999-2005, am cîştigat 10 trofee în România, adică 4 campionate, 5 Cupe şi o Supercupă. Aşa că ardelenii să fie mai decenţi în declaraţii". Mai mult, directorul sportiv al roş-albilor, Constantin Dănilescu, a avut o perioadă şi mai prolifică pe vremea cînd era şef al Stelei, cucerind, între anii 1992-1998, 11 trofee interne: 6 campionate, două Cupe şi 3 Supercupe.

Scump, domne, scump
Roş-albii au renunţat la a mai juca pe Naţional Arena etapa cu Astra. Din cauza preţului de 20.000 de euro pe care ar fi trebuit să-l plătească pentru închirierea stadionului. Aşa că vor evolua tot în Ştefan cel Mare. "Pentru ce să plătim atîţia bani, ca să vină 100 de suporteri?! Ar fi fost dezolant şi mai stricam şi gazonul pe ploaia asta, iar miercuri se juca finala cu Rapid pe un teren prost", au precizat oficialii dinamovişti.

Operaţiunea "Strîngeţi rîndurile!"
Aseară, Badea şi Borcea au fost să dialogheze cu jucătorii la Săftica. "Nu trebuie să ne mai facem rău din interior. Strîngeţi rîndurile şi luaţi Cupa României, e în joc orgoliul nostru! Aveţi 10.000 de euro primă dacă luaţi trofeul. Poate că Bonetti nu trebuia să se exprime cum s-a exprimat după meciul cu Steaua, dar a fost înţeles greşit. Italianul continuă sută la sută şi după finală. Nu crede nimeni din conducere că vreunul dintre jucători ar putea să fie blat, în nici un caz Grigore, un copil curat", a declarat Borcea.

Inbox
- Borcea mai face un ultim apel la fanii dinamovişti: "Eu cred că vor fi 30.000 de «cîini» la finală. Trebuie să fie o singură familie la acest meci, sînt sigur că putem lua Cupa".
- Dinamoviştii au revenit ieri de la Săftica pentru a se antrena pe propriul stadion, din cauza ploii torenţiale din comuna ilfoveană.
- De ce crede Borcea că s-a pierdut titlul: "Trebuie să fie un conducător permanent lîngă echipă, dar eu m-am operat şi n-am mai putut. Eu îl propusesem pe Dinu Gheorghe, dar nu a fost acceptat".
- Bonetti şi Borcea au încercat ieri s-o dea la pace. Italianul: "Cristi pune multă pasiune în declaraţii". Borcea: "Eu mi-am spus doar o părere, că poate trebuia jucat cu Moţi şi cu Dănciulescu titulari contra Stelei".

A uitat-o pe Ghenea? » Dimitrov are o nouă cucerire celebră: filmați pe străzile din Monte Carlo

„Dacă mănânci o lună de la penitenciar, dai colțul!” » Dănuț Lupu, despre condițiile de la Rahova: „Să mă ierte doamna Rodica, dar la Marriott era mai ieftin ...”


Comentarii (108)
th3dog
th3dog  •  21 Mai 2012, 08:45

in sfarsiiiit dar mai puyol poate le faci o chemare si lui moti si pulhac...

dinamo777
dinamo777  •  21 Mai 2012, 08:14
Postat de dreamer123 pe 20 Mai 2012, 21:27

de cand asteptam sa pleci rebutule

esti stelist??? ca altfel nu te inteleg?....ce problema ai cu scarlatache...?ai vrea si tu sa ai ce au unii nu? :)))))))))

dreamer123
dreamer123  •  20 Mai 2012, 21:27

de cand asteptam sa pleci rebutule

Vezi toate comentariile (108)
Comentează