FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

Adio, tineri! » Steaua renunţă să-i mai promoveze pe Stanciu şi Iancu ca titulari

Iancu (stînga) și Stanciu vor prinde mai greu primul “11” în retur
Iancu (stînga) și Stanciu vor prinde mai greu primul “11” în retur

Articol de GSP - Publicat marti, 07 ianuarie 2014 00:00 / Actualizat luni, 06 ianuarie 2014 21:23

Politica de transferuri a campioanei, cu Keşeru şi cu Sînmărtean drept ţinte, scade spre minimum şansele puştilor să mai joace în prima echipă.

Cei mai tineri dintre jucătorii Stelei plătesc pentru suspansul din vîrful Ligii 1. Campioana caută să se întărească în iarna aceasta ca să-şi apere titlul şi are în vedere numai fotbalişti cu mare experienţă, precum Keşeru, 27 de ani, şi Sînmărtean, 32, jucători importanţi raportat la nivelul campionatului românesc, deci care ar veni în Ghencea ca titulari.

Importanţi în 2013
Şi starurile ocupă exact poziţiile pe care joacă Stanciu, 20 de ani, şi Iancu, 19, tinerii cei mai promiţători din lotul lui Reghecampf. În prima parte a sezonului, puştii pentru care Steaua a plătit 1,2 milioane de euro au jucat destul de mult.

Stanciu a bifat 16 apariţii în campionat şi a marcat 4 goluri, cel mai prolific sezon din cariera lui, iar Iancu a strîns 10 partide în Liga 1. Atacantul achiziţionat de la Viitorul nu a înscris în competiţia internă, dar a punctat decisiv în victoria cu Dinamo Tbilisi, 2-0 în Georgia cu ambele goluri semnate de către Gabi, un pas important către grupele Champions League.

Rezerve în 2014
În 2014 le va fi extrem de greu să repete prestaţiile din anul precedent, în condiţiile în care Keşeru şi Sînmărtean sînt priviţi acum drept elementele care vor face diferenţa în concurenţa cu Astra şi cu Petrolul în lupta pentru titlu. Cum ar stopa cele două achiziţii evoluţia lui Stanciu şi a lui Iancu?

Tinerii au jucat cel mai des ca mijlocaşi ofensivi, în spatele vîrfului, postură în care se vor regăsi şi Keşeru, şi Sînmărtean dacă transferurile lor se vor perfecta.

Probabil cu Sînmărtean în spatele atacantului unic şi cu Keşeru în competiţie cu Piovaccari pentru poziţia de vîrf. Pe dreapta e deja "aglomeraţie", Adi Popa şi Chipciu se bat pe un singur loc, iar pe partea opusă joacă Tănase, favoritul lui Becali, un fotbalist pe care Mihai Stoica îl consideră în continuare "cel mai bun din România".

Aşa că Stanciu şi Iancu nu pot spera să-l clintească nici pe Dodel din echipă.

Îl vedeau în "naţională"
Stanciu a fost revelaţia anului 2013 la Steaua. Mijlocaşul de 20 de ani s-a impus ca titular de bază în concurenţa cu Adrian Cristea, cu Tatu şi cu Gabi Iancu.

A marcat 4 goluri, mai multe decît reuşise în vreunul dintre sezoanele petrecute la Vaslui, şi a atras complimente, cel mai tranşant din partea lui Nicolae Dică, un jucător care a ocupat în trecut postul de mijlocaş ofensiv în Ghencea: "Stanciu e mai bun decît mine, eu nici nu jucam la Steaua cînd aveam 20 de ani. Poate să progreseze în continuare şi să devină important în echipa naţională, singura condiţie ar fi să înscrie mai des".

6,2 e media notelor lui Stanciu după prestaţiile avute în cele 17 etape din campionat. Doar Bourceanu, cu 6,47, a fost mai bun decît el

ALTE ŞTIRI DESPRE STEAUA:

"Nu vreau să joc la Steaua"
Fundaşul celor de la Petrolul, Guilherme Haubert, le-a transmis şefilor din Ghencea un mesaj clar în ceea ce priveşte transferul la Steaua. "Plec de la Petrolul doar în străinătate! Vreau să ajung în Italia sau în Anglia, nu mă interesează nici o ofertă din România. Indiferent dacă mă vrea sau nu Steaua, nu vreau să ajung acolo. Prefer să rămîn la Petrolul pînă în momentul în care voi avea o ofertă dintr-un campionat puternic de afară", a precizat brazilianul de 23 de ani la TVR.

"Îi lăsăm pe alţii să se facă de rîs!"
Managerul general al Stelei, Mihai Stoica, a dezvăluit ce a vorbit cu Gigi Becali în ultima zi a anului la Penitenciarul Poarta Albă: "Am avut o discuţie cu Gigi pe final de an, despre planurile şi obiectivele noastre din 2014. În primul rînd, noi nu vom mai vorbi sau nu vom mai reacţiona. Îi vom lăsa pe restul să vorbească şi să se facă de rîs. Noi vrem doar să cîştigăm meciurile şi să nu mai vorbim. Ne interesează faptele, nu vorbele".

"Prinţul" spre Kazahstan
Steaua nu mai vrea să-l păstreze pe Adrian Cristea, iar impresarii mijlocaşului de 30 de ani îi caută deja o viitoare destinaţie. Conform ziare.com, acesta are o ofertă din Kazahstan, de la FC Kairat, echipă ce a terminat campionatul trecut pe locul 3 şi va evolua în Europa League. Cristea ar putea cîştiga 450.000 de dolari pe an, de trei ori mai mult decît primeşte de la Steaua.

BOOM economic într-un oraș din România » Investiție de 650 de milioane de euro: fabrica de anvelope se mută din Rusia

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (39)
corectu
corectu  •  07 Ianuarie 2014, 18:08

Ha!ha!ha!Se dscuta pe supozitii,e perioada propice.Nu particip!

sibelius
sibelius  •  07 Ianuarie 2014, 16:30
Postat de iosonoforte pe 07 Ianuarie 2014, 16:14

foarte rau..foarte foarte rau..eu pe dodel il concediam inca de anul trecut..tineri trebuie lasati sa joace ca sa acumule experienta..

Doar la noi sunt tineri pana la 24 de ani si dupa aceea devin sperante pana la 28 cand sunt prea batrani. Un jucator bun se impune indiferent de varsta.

iosonoforte
iosonoforte  •  07 Ianuarie 2014, 16:14

foarte rau..foarte foarte rau..eu pe dodel il concediam inca de anul trecut..tineri trebuie lasati sa joace ca sa acumule experienta..

Vezi toate comentariile (39)
Comentează