FOTBAL  »  LIGA 1  »  RAPID - DINAMO, DUMINICĂ, 20:30, DIGISPORT ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

Adrian Cristea ar putea fi titular cu Rapid pentru a fi vîndut » Titular pentru export

Adrian Cristea, Cristea, Dinamo
Adrian Cristea, Cristea, Dinamo

Articol de - Publicat sambata, 01 mai 2010 00:00

Adrian Cristea ar putea evolua din primul minut în Giuleşti, întrucît emisari din Anglia şi din Golf îl vor monitoriza în derby-ul cu Rapid

Reprimit la prima echipă după scandalul de la Cluj, Adrian Cristea va fi răsplătit cu postul de titular duminică seara. Se naşte întrebarea de ce va fi aruncat în luptă mijlocaşul de 26 de ani, deşi nu s-a mai antrenat la intensitate maximă în ultima săptămînă? În primul rînd, pentru că Ţălnar nu prea are soluţii. Ar trebui să aleagă dintre el şi Gabi Boştină, însă pe ultimul l-a simţit absent în ultimele zile, gîndindu-se mai mult la plecarea din Ştefan cel Mare.

Mai important de atît, "Prinţul" va fi urmărit din tribune de diverşi agenţi, cei mai mulţi cu relaţii în Marea Britanie şi în ţările arabe. Şefii vor să se despartă de Cristea, dar nu sînt dispuşi să-l transfere decît pentru cel puţin 1,5 milioane de euro, avînd în vedere că jumătate din sumă va intra în conturile lui Poli Iaşi, fostul său club păstrînd 50% din drepturile federative.

70.000 de euro e salariul anual al lui Adrian Cristea la Dinamo

"Batem pentru Ando"
Căpitanul Rapidului, Costin Lazăr, spune că el şi colegii săi vor să se impună în derby-ul cu Dinamo pentru a-i dedica victoria lui Ioan Andone: "Ştim că meciul de duminică e special pentru dînsul, aşa cum a fost şi cel cu CFR. La Cluj nu am reuşit să cîştigăm, dar acum vrem neapărat victoria".

Alexe şi ultimul tren
Marius Alexe speră să prindă vremuri mai bune la Dinamo: "E cam ultimul tren să prindem Europa League, chiar pentru ambele echipe. Nu ne gîndim la înfrîngere sau la egal, ci doar la victorie. Atmosfera la noi e bună acum, ne înţelegem. Mintea ne este doar la meci, la nimic altceva". (Ioana Mihalcea)

"Cîştigăm, dar degeaba"
Fostul mare portar al Rapidului, Rică Răducanu, nu crede că giuleştenii mai au şanse la Europa League, indiferent de rezultatul întîlnirii cu Dinamo. "Nu trebuie să mai sperăm, am ratat obiectivul şi anul acesta. Vom cîştiga, însă va conta doar pentru palmares. Chiar şi cu trei puncte obţinute duminică, nu ne mai putem califica", a spus Răducanu.

Visul Ligii Campionilor
Cristi Munteanu e valid din punct de vedere medical: "Dacă antrenorul mă solicită, eu voi da totul ca să batem". Babicu' a punctat: "Ar fi un vis să prindem locul 2, de preliminariile Ligii. În vestiar nu se simte nici o ameninţare, există doar dorinţa de a face un meci bun în Giuleşti. La vară vom vedea cine mai rămîne, cine mai trăieşte! Rapidul are un avantaj, pe Ioan Andone. Dar cînd te numeşti Dinamo trebuie să te duci oriunde să baţi". (Ioana Mihalcea)

A cîştigat un Maserati, apoi l-a vîndut un preot!
Anul trecut, George Copos dat lovitura şi s-a pricopsit cu un Maserati Quattroporte, pe care nu a plătit nici un euro. Conform Cancan, societatea sa, ANA Holding, a participat la o tombolă organizată de Coca-Cola. În urma tragerii la sorti, Copos a devenit fericitul cîştigător al bolidului cu un preţ de piaţă de 120.000 de euro. După ce negocierile cu Ana Maria Prodan au eşuat, patronul giuleştean i-a vîndut maşina unui preot  din satul Vărăşti, judeţul Giurgiu, pentru 50.000 de euro!

- Marian Rada îi ironizează pe dinamovişti: "Să nu uite să-şi ia pamperşii cu ei. Cînd vor vedea ce atmosferă e în Giuleşti, vor face pe ei de frică".
- Aseară, mai erau disponibile 2.500 de bilete pentru meciul de mîine. Giuleştenii au pus în vînzare 6.000 de tichete, restul locurilor pînă la 9.500 urmînd să fie ocupate de posesorii de abonamente şi invitaţii.
- Andone nu s-a decis încă pe cine va folosi mîine în banda dreaptă a liniei mediene. Variantele sînt Helder, Grigorie şi Herea.

Playtech: Coşmarul prin care trece Corina Dănilă, după ce banca i-a luat casa. Ce a ajuns să facă pentru a se întreţine


Comentarii (2)
 •  01 Mai 2010, 10:57

ha,ha,haaaaaaaaaaaaa...cea mai tare gluma

forumer
forumer  •  01 Mai 2010, 03:11

"întrucît emisari din Anglia şi din Golf îl vor monitoriza" Voi glumiti ?! Emisari din Anglia au venit sa-l vada pe Adrian Cristea ?!? Poate il confunda cu Andrei Cristea...Sau or fi venit pt "blonda lui bote" ?

Vezi toate comentariile (2)
Comentează