FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

EXCLUSIV Nu mai voia să audă de Dinamo, acum s-a răzgândit: „E ca o iubire interzisă”

Adrian Mihalcea a fost antrenorul lui Dinamo, în 2020
Adrian Mihalcea a fost antrenorul lui Dinamo, în 2020

Articol de - Publicat duminica, 28 iunie 2026 15:41 / Actualizat duminica, 28 iunie 2026 15:41

Adrian Mihalcea, 50 de ani, susține că și-a schimbat perspectiva față de Dinamo.

Acum antrenor la UTA, Mihalcea a fost un atacant important al „câinilor”. E de două ori campion al României cu Dinamo (2000, 2002) și triplu câștigător al Cupei (2000, 2001, 2005). A înscris 68 de goluri în 181 de meciuri pentru „haită”, fiind între primii marcatori din istoria clubului.

A activat și ca antrenor la Dinamo, în 2020, când era pandemie. Un mandat scurt, nereușit, de 7 meciuri, la finalul căruia Mihalcea afirma că nu s-ar mai întoarce la roș-albi.

Adrian Mihalcea „face pace” cu Dinamo: „E ca o iubire interzisă”

Prezent de curând în studioul GSP Live, Mihalcea a spus că s-a răzgândit.

„Ușor-ușor se închide rana. Am avut niște declarații, erau foarte dure - și așa am simțit la momentul acela, că n-o să mă mai întorc niciodată -, dar am îmbătrânit, m-am așezat un pic și gândesc altfel. E ca o iubire de-aia interzisă: «Nu te mai vreau, dar te-aș vrea mereu», la modul acesta.

Am disecat și m-am gândit la toate cele... Ăla n-a fost fotbal, în pandemie. A fost un risc din partea mea, îmi doream enorm, dar noi am făcut atunci doar 6 antrenamente...

Erau multe probleme, jucători care nu mai voiau să se antreneze, pe drept, că aveau 4-5 luni restanțe. Plus că nu știai ce să faci. La testele de COVID, jumătate din echipă era căzută...

În fine, mi-am schimbat optica. Am avut durerea aia în suflet la momentul acela, într-un context care nu mai contează acum. E extraordinar că și ei sunt într-un progres vizibil, și cariera mea a avut o turnură pozitivă, așa că lucrurile sunt bine din punctul ăsta de vedere”, a declarat tehnicianul, la GSP Live.

8 echipea antrenat Adrian Mihalcea: Unirea Slobozia, ACS Berceni, Dunărea Călărași, CS Mioveni, Dinamo, Chindia, Gloria Buzău și UTA. A fost și „secundul” naționalei României

Cornel Dinu îl vedea înlocuitorul lui Kopic, Dinamo a angajat un portughez

Dinamo a schimbat antrenorul în această vară: în locul lui Zeljko Kopic a venit Nuno Campos. Înainte ca portughezul să fie instalat, Cornel Dinu îl propunea tocmai pe Mihalcea pentru banca tehnică a „câinilor”.

„Cred că există o oportunitate să fie un antrenor care cunoaște trăirile din vestiar și de pe bancă, iar pentru mine acela este Adi Mihalcea. A salvat niște echipe și a creat un fotbal bun atât la Slobozia, cât și la Arad, neavând niște condiții deosebite”, declara „Procurorul” la Prima Sport 1.

Citește și:
Atacantul cu zeci de apariții în Bundesliga DESFIINȚEAZĂ strategia lui Hagi: „Catastrofală! Știți ce ne-a omorât?”
Nationala
Atacantul cu zeci de apariții în Bundesliga DESFIINȚEAZĂ strategia lui Hagi: „Catastrofală! Știți ce ne-a omorât?”
Timișoara încearcă marea lovitură: discuții cu Cristi Chivu!
Liga 2
Timișoara încearcă marea lovitură: discuții cu Cristi Chivu!
I-a adus soției flori, apoi s-a împușcat în cap! Dezvăluiri cutremurătoare din ziua în care arbitrul Gheorghe Moldovan s-a sinucis: „Fetițele stăteau și priveau”
Campionate
I-a adus soției flori, apoi s-a împușcat în cap! Dezvăluiri cutremurătoare din ziua în care arbitrul Gheorghe Moldovan s-a sinucis: „Fetițele stăteau și priveau”
Fotbalistul plecat de la națională, dat de gol de iubită » Unde au fost surprinși
Liga Națiunilor
Fotbalistul plecat de la națională, dat de gol de iubită » Unde au fost surprinși
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mutu insinuează o revoltă în vestiarul lui Hagi! Către ce jucător arată: „Sigur a creat neplăceri pe-acolo, fiindcă nu a jucat”

Hagi evaziv, supărare și ședință la FRF » Ce urmează la națională după prestațiile horror din Liga Națiunilor


Comentarii (2)
creeperno8142
creeperno8142  •  28 Iunie 2026, 22:43

Respect!

Brazvan
Brazvan  •  28 Iunie 2026, 17:05

Mihalcea, un tip cu mult bun simț. Rar se întâmplă în ziua de azi...

Vezi toate comentariile (2)
Comentează
Close