FOTBAL  »  Superliga  »  MITITELU LA DNA

Adrian Mititelu: "Penescu trebuie să-şi ceară scuze faţă de Universitatea Craiova!"

Articol de GSP - Publicat luni, 01 februarie 2010 00:00

Preşedintele Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, a fost luni la DNA Piteşti unde timp de două ore şi jumătate a fost audiat de procurori în „Cazul Penescu”.

„Am fost chemat ca martor şi parte vătămată în cazul Penescu. Am spus despre meciul F.C. Argeş – Universitatea Craiova, 1 – 1 disputat în etapa a doua a campionatului trecut, şi despre discuţiile telefonice pe care le-am avut cu Cornel Penescu după acel meci, discuţii care sunt şi înregistrate. În acest caz, eu sunt omul bun”, a declarat la ieşirea de la DNA, Adrian Mititelu.

reşedintele Universităţii a fost audiat de procurori timp de două ore şi jumătate. „Pe mine m-au chemat ca martor mai demult, dar n-am putut veni atuci, şi am venit acum. Ca martor, vii atunci cînd poţi, nu când vor procurorii. Nu cred că voi mai fi chemat, deoarece am spus tot ce aveam de spus. Sincer, îmi pare bine că Penescu a fost eliberat, şi după ce se va mai linişti, trebuie să-şi ceară scuze faţă de Universitatea Craiova”, a mai spus Mititelu.

Citește și:
„Fiartă” pe sport » A fost alături de Chivu la victoria epică din weekend, apoi s-a îmbrățișat cu Antonelli
Stiri extrasport
„Fiartă” pe sport » A fost alături de Chivu la victoria epică din weekend, apoi s-a îmbrățișat cu Antonelli
A semnat cu FCSB, iar Gigi Becali jubilează: „Nu am ținut cont de bani”
Superliga
A semnat cu FCSB, iar Gigi Becali jubilează: „Nu am ținut cont de bani”
Fosta atletă a devenit ispită: „Nu sunt doar o femeie-trofeu”
Stiri extrasport
Fosta atletă a devenit ispită: „Nu sunt doar o femeie-trofeu”
Fabulos! Cum arată modelul de Lamborghini de peste 600.000 de euro, care intră în dotarea Poliției
Noutati auto
Fabulos! Cum arată modelul de Lamborghini de peste 600.000 de euro, care intră în dotarea Poliției
Motorul perfect pentru Duster și Bigster: Horse, furnizorul de motoare al Dacia, anunță un hibrid de 2.0 litri pentru off-road. Rezistă sub apă de 1 metru și urcă o pantă de 100%
Profit.ro
Motorul perfect pentru Duster și Bigster: Horse, furnizorul de motoare al Dacia, anunță un hibrid de 2.0 litri pentru off-road. Rezistă sub apă de 1 metru și urcă o pantă de 100%
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Specialista pe care Burleanu a vrut s-o angajeze la FRF dezvăluie un episod grav: „Am fost urmărită și hărțuită în mod constant de un cetățean român” » Replică pentru Hagi, după 12 ani

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA


Comentarii (5)
 •  02 Februarie 2010, 16:26

in acest caz,eu sunt omul bun!...zi-ne de cazurile in care esti omul rau:D..RomAniA trezeste te naibii...

 •  01 Februarie 2010, 22:01

trec pe la DNA toti care supara PD-L ul

 •  01 Februarie 2010, 21:02

Cred ca ai fost chemat pe linie de partid . Cred ca de la culoarea politica a lui Solomon ti se trage .

Vezi toate comentariile (5)
Comentează