FOTBAL  »  Superliga  »  MITITELU SUSPENDAT

Adrian Mititelu: "Sînt vînat de către cineva din Federaţie"

Articol de GSP - Publicat miercuri, 15 octombrie 2008 00:00

Patronul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, a vorbit despre suspendarea dictată împotriva sa de către Comisia de Disciplină din cadrul Federaţiei Române de Fotbal.

"Am de plătit miliarde, acum s-au gîndit dă îmi dea o amendă mai mare pentru că are Mititelu de unde să plătească. Este cea mai mare amendă care s-a dat în fotbalul românesc."

"După ce am băgat milioane de dolari în "Ion Oblemenco", iată ce mi se întîmplă. Este vorba de o vînătoare a cuiva din Federaţie. Acest Cernat mi-a dat 3 miliarde, deşi alte persoane l-au jignit. Gigi Becali a zis că îl "ia la picioare". Şi au mai fost alţii care s-au luat de el."

"Mă supără cuantumul exagerat al amenzii şi suspendarea dată. Trăim într-o ţară în care declaraţiile incendiare sînt la ordinea zilei. Lupescu l-a jignit pe preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal şi nu a fost suspendat", a mai spus Mititelu la GSP TV.

Citește și:
Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”
Superliga

Șumudică a invocat „punguțele”, MM Stoica era în studio și i-a răspuns

Soția i-a anunțat plecarea de la FCSB, imediat după victoria cu Rapid

Drăgușin a mers spre Chivu, imediat după meciul pierdut la Milano: „Bineînțeles, asta nu se discută!”
Campionate

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”

Comentarii (28)
 •  18 Octombrie 2008, 04:58

Mititelule,daca crezi ca esti penalizat pentru rezultatele bune[?]ale Craiovei,retrage echipa si sa joace ei,te asigur ca asemenea masura este greu de inghitit,de unii.dar daca crezi ca este din cauza arogantei si prostiei tale,cauta un zid si alearga cu ochii inchisi si cu capul inainte.Cu Craiova si cu rezultatele ,nu are nimeni voie sa se joace

 •  16 Octombrie 2008, 20:37

Asta-i rezultatul bunelor evolutii ale Craiovei din ultimul timp...a inceput sa le fie frica. Hai Stiinta. Jos HOTII din FRF.

 •  16 Octombrie 2008, 11:21

DACA MITITELU se va duce la laussane eu sunt sigur ca va avea sprijinul lui iancu care este in razboi cu aceste lichele din federatie.Forza Craiova!!!!!haideti sa ne unim si sa-i inlaturam pe acesti hoti din conducerea frf kre s-au umplut de bani!rusine frf!

Vezi toate comentariile (28)
Comentează