FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB - BOLOGNA

Adrian Mutu a „dat din casă” în Gazzetta dello Sport: „Ei sunt cei 3 fotbaliști care îi pot pune probleme Bolognei”

Adrian Mutu // foto: Instagram
Adrian Mutu // foto: Instagram

Articol de - Publicat joi, 23 octombrie 2025 14:26 / Actualizat joi, 23 octombrie 2025 14:42

Adrian Mutu (46 de ani) a stat de vorbă cu Gazzetta dello Sport, cel mai prestigios cotidian de sport din Italia, înaintea meciului FCSB - Bologna, care se va juca de la 19:45.

Adrian Mutu, care a jucat în Italia pentru Inter, Verona, Parma, Livorno, Juventus, Fiorentina și Cesena, le-a descris-o pe FCSB rivalilor din această seară. Le-a transmis că Bologna trebuie să fie atentă la 3 fotbaliști: atacantul Denis Alibec și mijlocașii Darius Olaru și Adrian Șut.

Adrian Mutu, înainte de FCSB - Bologna: „Poate avea probleme”

„Nu voi intra în detaliile momentului, voi spune doar că, per total, este o echipă care a redescoperit gloria. Au reînceput să câștige în România după câțiva ani dificili, iar asta contează. Totuși, nu îi consider o echipă imbatabilă, mai ales împotriva unei echipe precum Bologna, care astăzi este organizată, puternică și joacă un fotbal modern.

Este o echipă ofensivă care încearcă să dicteze ritmul, dar nu poate menține întotdeauna aceeași intensitate timp de 90 de minute. Iubesc posesia, dar uneori se deschid prea mult. Sunt periculoși dacă îi lași să joace printre linii, dar dacă îi presezi și îi forțezi să se apere, au dificultăți.

În Europa, salturile lor fizice și tactice sunt vizibile. Așadar, dacă Bologna face jocul pe care știe să-l facă - pressing intens, viteză și posesie, Steaua va avea dificultăți.

Pe Alibec, îl cunosc bine. E un jucător cu talent pur, unul dintre acei tipi care, în ziua lui bună, te pot răni într-o clipă. Are clasă, vede poarta, joacă și printre linii, dar are nevoie de motivație. Dacă e inspirat... Dacă nu, tinde să dispară.

Adrian Mutu a „dat din casă” în Gazzetta dello Sport: „Ei sunt cei 3 fotbaliști care îi pot pune probleme Bolognei”
Adrian Mutu, în perioada când făcea furori în Serie A cu Fiorentina / Foto:: Imago

Apoi e Darius Olaru, căpitanul: e un jucător complet, inteligent, care aleargă și are tehnică bună, e unul dintre cei mai constanți din România. El e cel care poate face diferența și în Europa. Un alt jucător de nesubestimat e Adrian Șut, are un picior grozav, ritm bun și șut din afara careului”, a spus Adrian Mutu, pentru Gazzetta dello Sport.

Citește și:
Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”
Campionate
Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”
Ladislau Boloni preconizează un transfer de la Universitatea Craiova: „Cred că va ajunge în Franța”
Superliga
Ladislau Boloni preconizează un transfer de la Universitatea Craiova: „Cred că va ajunge în Franța”
Reportera TV a apărut la meciul iubitului mai tânăr cu 11 ani și a făcut senzație! » Detaliul care a ieșit în evidență
Campionate
Reportera TV a apărut la meciul iubitului mai tânăr cu 11 ani și a făcut senzație! » Detaliul care a ieșit în evidență
Gică Craioveanu nu îl mai suportă: „Băiatul ăsta are niște probleme grave”
Campionate
Gică Craioveanu nu îl mai suportă: „Băiatul ăsta are niște probleme grave”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Cine este Raluca, fosta sportivă care a întors două scaune la Vocea României » Nepoata unui fost mare antrenor

De nerecunoscut! Noua Dacia Spring, tunată cu elemente din inspirate din lumea curselor! Cum arată modelul germanilor


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează