Articol de Adrian Florea, Liviu Manolache - Publicat miercuri, 26 aprilie 2023 11:43 / Actualizat miercuri, 26 aprilie 2023 12:24
Aproape orice microbist știe că de numele lui Adrian Păunescu se leagă probabil cele mai frumoase imnuri de echipă din fotbalul românesc. Este vorba despre "Suntem peste tot acasă", scris în 1980 pentru Rapid, și despre "Cântec pentru Oltenia", odă în cinstea parcursului fenomenal al Craiovei Maxima în sezonul 1982-1983 al Cupei UEFA.
Și din acest motiv, cele două formații și-l dispută pe "Bard" în calitatea lui de suporter. "A fost rapidist adevărat!", susțin cei din Giulești, în vreme ce juveții contraatacă: „Marea lui dragoste a fost Universitatea!".
Totuși, un text descoperit de GSP în paginile revistei "Flacăra" din 3 iunie 1972 aruncă o altă lumină asupra sentimentelor de ultras pe care le încerca poetul. Cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la înființarea Stelei București (7 iunie 1947), Păunescu își demasca dragostea pentru culorile roș-albastre!
La mai bine de cinci decenii de la publicarea articolului, Gazeta vi-l oferă în întregime:
Adrian Păunescu: „AM IUBIT STEAUA ȘI O IUBESC ȘI ACUM"
"Clubul Steaua împlineşte 25 de ani. Deşi club militar, şi deşi poeţilor nu le plac nici cazărmile şi nici uniformele, Steaua este cea mai durabilă şi mai justificată iubire sportivă a mea! Îmi place la acest club, întâi de toate, seriozitatea. Căci eu sunt unul dintre acei păcătoşi care pretind şi umoriştilor să fie... serioşi. Îmi place Steaua, în al doilea rând, pentru că la acest club sportul de performanţă şi sportul de masă îşi dau mâna.
Iubesc Steaua pentru că, deşi club privilegiat, prin biologie (chemarea obligatorie a tinerilor în armată la o vârstă anumită), Clubul Steaua nu este un conclav răsfăţat şi vedetist. Am iubit clubul militar pentru marea sa echipă de fotbal care a dovedit că nu e nevoie să fii golan pentru a fi talentat şi că mârlănia este o manifestare antisportivă.
Fotbaliştii de la vechea CCA erau, cum se spune, nişte domni. Ei aveau stil şi inspirau respect. Apolzan, Alecsandrescu, Constantin, Zavoda, Bone, Onisie, Tătaru, Voinescu, Toma puteau face faţă, cu degajare şi bun-simţ, în orice context social. Am iubit Steaua şi o iubesc şi acum pentru că armata română creşte oameni, iar nu brute.
„N-AM CE FACE, STEAUA E CLUBUL MEU PREFERAT"
Şi chiar dacă şi Clubul Steaua ca şi alte câteva (al căror lider rămâne Dinamo) îşi racolau jucătorii cam peste rând, un fapt e limpede: Steaua şi-a plătit privilegiile cu o atmosferă ce s-a răsfrânt pozitiv asupra întregii mişcări sportive din România şi cu performanţe excepţionale.
N-am ce face, Steaua e clubul meu preferat, chiar şi acum când nu sunt de acord cu orientarea echipei de fotbal a clubului. La mulţi ani, Steaua!".
CITEȘTE ȘI ALTE EPISOADE RETRO GSP:
