FOTBAL  »  Superliga  »  U CRAIOVA - FC VASLUI, MIERCURI, 10 IUNIE, ORA 20:45

Adrian Porumboiu despre comunicatul apărut astăzi: "Nu-mi aparţine nici un cuvînt" :O

Articol de GSP - Publicat miercuri, 03 iunie 2009 00:00

Finanţatorul vasluian Adrian Porumboiu a dezminţit cele apărute în scrisoarea trimisă astăzi la Comisia de Disciplină a FRF, în care îşi cerea scuze faţă de şefii lui Dinamo pentru declaraţiile făcute la finalul partidei retur dintre Dinamo şi FC Vaslui (4-1):

"Nu-mi aparţine nici un cuvînt din acea declaraţie către Comisia de Disciplină. Aveam un litigiu cu Dinamo şi am convenit cu domnul Badea să încetăm. Trebuiau să facă un comunicat care să ajungă la Comisia de Disciplină şi nici măcar nu am ştiut ce au scris acolo.

Important este că nu am nimic de împarţit cu Dinamo, dar nu pot retracta faptul că nu am avut trei penalty-uri neacordate în meciul cu ei.

La Comisia de Disciplină nu cred că aş fi scăpat. Nu am văzut comunicatul pe care l-au făcut, însă mi l-am însuşit prin telefon şi nu am crezut că va lua o aşa mare amploare. Dacă acest comunicat le mai alină durerea, atunci nu mă deranjează. Conţinutul mi-a fost citit la telefon, mai pe fugă şi nimic din ce s-a scris acolo nu-mi aparţine", a declarat Adrian Porumboiu la Sport Total FM.

Citește și:
Nicolae Stanciu a semnat cu clubul din Superliga! Revenire de senzație, după 10 ani
Superliga

Probleme de ultimă oră cu revenirea lui Reghecampf la FCSB » Becali a răbufnit după ultima cerință a lui Rotaru: „M-am săturat de oameni mici”

Andrei Burcă revine în Superliga
Superliga
Andrei Burcă revine în Superliga
Soția a răbufnit pe internet după ce jucătorul a părăsit lotul naționalei României: „Rușine să vă fie! Lacrimile mele au fost infinite”
Nationala

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Reghecampf și-a stabilit staff-ul tehnic la FCSB: două noutăți

Soția a răbufnit pe internet după ce jucătorul a părăsit lotul naționalei României: „Rușine să vă fie! Lacrimile mele au fost infinite”

Comentarii (7)
 •  03 Iunie 2009, 22:57

Si voi "puneti botul" la ce scrie presa si declara dl. Porumboiu??? Intradevar numai in Romania este posibil asa ceva.

luke2
luke2  •  03 Iunie 2009, 20:54

Pai porumb de floricele, ii puteai ruga sa-ti trimita o copie prin fax sau e-mail, cum vroiai tu puteai avea continutul in 2 secunde. Cum tu ai preferat sa-l asculti la telefon , trebuia acum sa taci din gura. Dar tu esti ca apa ploii, ai nevoie de ea dar uneori este prea multa si ne inunda.

 •  03 Iunie 2009, 20:50

CU PENALIZAREA LUI DINAMO CU 3 PUNCTE PENTRU CA A FOLOSIT UN JUCATOR -CEZAR - CARE A PRIMIT CARTONAS ROSU -SI CARE NU AVEA DREPT DE JOC CU -F.C. VASLUI - ?.

Vezi toate comentariile (7)
Comentează