FOTBAL  »  Superliga  »  TRANSFER

Ajunge Duarte gratis la Steaua, în vară?

Articol de GSP - Publicat duminica, 24 ianuarie 2010 00:00

Transferul fundaşului portughez Rui Duarte de la FC Braşov la Steaua ar putea lua o turnură neaşteptata.

Conform unor surse din cadrul clubului jucătorul de 29 de ani s-ar afla în ultimele 6 luni de contract, el semnînd în iunie 2008 un contract pe 2 ani cu gruparea de la poalele Tâmpei.

Astfel, Duarte ar putea semna un precontract cu orice echipă şi ar putea părăsi Braşovul gratis în vară.

Oficialii braşoveni se apără şi susţin că în contractul jucătorului ar exista o clauză de prelungire a înţelegerii pe încă un an care poate fi activată unilateral de club, fără acordul jucătorului.

Mai mult, clubul FC Braşov ar fi activat această clauză încă din iulie 2009, când Duarte nu s-a prezentat la antrenamente timp de mai multe săptămâni, susţin oficialii de sub Tâmpa.

« Nu va păţi nimic »

Rui Duarte lipseşte de la antrenamentele echipei de 14 zile şi conform Regulamentului de Ordine Interioară, fiecare absenţă nemotivată de la antrenament se amendează cu 500 de euro, iar fiecare zi de întârziere cu 1000 de euro, astfel că sancţiunea lui Duarte a atins deja 14.000 de euro.

„În vară a lipsit vreo 50 de zile şi nu i s-a întâmplat nimic. La fel va păţi şi acum. Dacă vine cu o zi înainte de startul returului sunt convins că va fi titular. Duarte are un statut special la Braşov. El face parte din grupul de 2-3 jucători cu banii la zi, în timp ce restul aşteptăm de luni bune să ne primim banii”,
susţine unul dintre fotbaliştii care s-a despărţit de curând de FC Braşov.

Portughezul nu le mai răspunde la telefon oficialilor braşoveni din data de 13 ianuarie.

Diversiune pentru Vaslui?

De Rui Duarte se interesează în continuare FC Vaslui, dar şi cluburi din ţara sa natală, Portugalia. Conform unor surse, negocierile dintre Dinu Gheorghe şi Gigi Becali sunt menite să îi crească preţul jucătorului pentru competitorii aflaţi în cursa pentru portughez.

„A picat transferul lui Sburlea. Singurul lucru pe care mi-l reproşez e că am fost prost şi am mers la negocieri. De acum o să ştiu şi nu o să mai aibă şansa să discute cu mine. Eu unul nu mai discut despre nici un jucător cu Gigi Becali" - Dinu Gheorghe la GSPTV (17.12.2009)

„Chiar mă gîndeam că Rui Duarte ar fi bine să ajungă la Steaua dacă tot nu se prezintă la pregătirile lui FC Braşov” - Gigi Becali la GspTV

Citește și:
Nu pierd timpul! Fiica lui Bodescu de la FRF i-a spus „DA” fostului atacant din Superliga
Stiri extrasport
Nu pierd timpul! Fiica lui Bodescu de la FRF i-a spus „DA” fostului atacant din Superliga
Gigi Becali „îngheață” staff-ul la FCSB! 3 decizii anunțate în disperare de cauză, după eșecul cu FC Argeș
Superliga
Gigi Becali „îngheață” staff-ul la FCSB! 3 decizii anunțate în disperare de cauză, după eșecul cu FC Argeș
Cine este liceanul care a îngenuncheat-o pe FCSB: „Leit-leit Stanciu!” » Deja în istoria clubului, are un vis inedit: „Știți ce-aș face eu cu 500.000 de euro?”
Superliga
Cine este liceanul care a îngenuncheat-o pe FCSB: „Leit-leit Stanciu!” » Deja în istoria clubului, are un vis inedit: „Știți ce-aș face eu cu 500.000 de euro?”
Nu și-au meritat banii! » 10 catastrofe românești în Serie A
Campionate
Nu și-au meritat banii! » 10 catastrofe românești în Serie A
EXCLUSIV Investiție de amploare lansată de Dumitru Dragomir
Profit.ro
EXCLUSIV Investiție de amploare lansată de Dumitru Dragomir
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

10% din cetățeni au părăsit țara și au umplut o sală la peste 1000 km distanță!

Vedeta lui PSG s-a îndrăgostit de o fostă studentă la științe politice, care a renunțat la școală pentru ... dansuri orientale


Comentarii (6)
 •  24 Ianuarie 2010, 22:12

nu e adevarat.....e un jucator foarte bun...si referitor la treaba ..."e unul dintre jucatorii preferati" e o minciuna singurul care ar putea zice asta ...si a plecat de la brasov este ...alex piturca....rui nu a mai primit salariul din august.....la fel ca toti jucatorii

 •  24 Ianuarie 2010, 19:23

ajunge sigur gratis la Steaua e disperat sa cistige 10000 pe luna salariu. de fapt ASTA E VISUL LUI SA JOACE LA sTEAUA SA CISTIGE 120 DE MII PE AN SI SA AIBA UN PATRON CA BECALI

calin1989
calin1989  •  24 Ianuarie 2010, 17:30
Postat de jar0d pe 24 Ianuarie 2010, 16:09

Gata , il faceti si pe asta vedeta :)) In Portugalia la echipele mari asta n-ar avea loc nici macar pe banca de rezerve, da la noi in campionat e mare vedeta.... mai are si 29 de ani ,deci peste vreo 2-3 ani probabil se retrage.

deja mi se pare ca sa retras :))

Vezi toate comentariile (6)
Comentează