Articol de GSP - Publicat joi, 19 ianuarie 2023 13:45 / Actualizat joi, 19 ianuarie 2023 21:35
Alex Chipciu, actualul mijlocaș al de la U Cluj, va împlini în mai 34 de ani, dar nu se gândește încă la retragere. Face însă pași către cariera de antrenor. A povestit cum și-a schimbat stilul de viață și de ce se simte împlinit cu ceea ce a reușit.
- Alex, după un scurt stagiu în Turcia urmează o perioadă dificilă, cu presiune, cu obligația de a lua puncte repede...
- Sunt obișnuit cu situațiile dificile. Chiar vorbeam cu niște colegi astăzi despre cum am început campionatul. Dacă luam niște puncte, poate vorbeam acum de play-off și de alte lucruri și eram mai relaxați. Un alt coleg îmi spune: «Da, Alex, însă e bine să mai fim și noi puțin stresați. Să ne fie și greu». Așa gândesc și eu.
- Jocul n-a fost rău, totuși puncte puține.
- Așa este. E frustrant pentru noi că avem așa puține puncte și, într-adevăr, m-aș lega de toți antrenorii pe care i-am avut. Cu Erik Lincar am început foarte bine, un miliard de ocazii. Foarte ofensivă echipa, dar nu aduna puncte. Lumea a rămas cu impresia că U Cluj este o echipă care s-ar putea bate mult mai sus. Și cu Neagoe, când a venit, am legat niște puncte, am urcat, iar pe final, când am avut jocuri bune, n-am mai adunat puncte.
- Așa...
- E un paradox pentru că meritam mult mai mult. În același timp, este și o realitate și trebuie să ne adaptăm cu ea, să nu ne gândim la altele. Vorbeam și cu Laszlo Balint și mă gândeam și în timpul meciului. Au fost două echipe care nu sunt deloc pentru zona aia din clasament. Mi se par alții sub noi ca joc. Din păcate, asta e realitatea. Nu ne ajută să ne plângem.
VIDEO. Alex Chipciu: „Nu vreau să joc doar de dragul de a o face”
- Te-am urmărit, te văd și acum, mereu atent la detalii, atras de tactică, de discuții cu antrenorii. Te duci spre zona aia sau greșesc?
- Credeam că zici să fiu analist la televizor (râde). Nu știu dacă e devreme, eu am avut în cap să devin antrenor de foarte mult timp. Și la Sparta Praga când eram au fost meciuri în care n-am jucat, în Cupă, sau jucau alți jucători, ceva de genul acesta. Erau tineri și mi-a plăcut să le spun anumite lucruri care puteau fi de folos pentru ei. Clar îmi doresc să mai joc fotbal pentru că-mi place și mă atrage ideea asta. Cred că și la nivel fizic sunt încă bine. Iar dacă aș fi fost slab ca nivel fizic, n-aș mai fi jucat fotbal. E drept că nu mai sunt la cel mai bun nivel al carierei, nimeni nu mai e la 34 cum era la 23. În același timp, percepția mea aș vrea să fie corectă și să nu păcălesc, să joc doar de dragul de a juca. Eu le fac în paralel.
- Deci deja ai început studiile.
- Am început școala de antrenori și am terminat primul semestru. Vreau să mă fac antrenor și e posibil să mă și ajute ca fotbalist să văd lucrurile mai diferit din punctul de vedere al jocului. Ca jucător trebuie să fii și tu puțin conștient că orice antrenor pe care îl ai are filozofia lui și lucrurile pe care ți le spune sunt cele mai bune pentru echipă. Iar tu, ca jucător, trebuie să te adaptezi la treaba asta. Dacă eu gândesc ceva diferit, nu prea e OK ca idee, dar mereu am încercat să mă adaptez la fiecare antrenor pe care l-am avut.
„Aș vrea ca echipa mea să joace agresiv”
- Ce fel de tehnician te vezi?
- Grea întrebare. Am vorbit odată cu Adrian Mutu când am jucat în Cupă. I-am zis de antrenorat. Mi-a zis: «Lucrurile pe care le văd acum nu le-am văzut nici când am început să fiu antrenor». Apoi domnul Olăroiu, la fel. Într-un interviu spunea: «Eu credeam că eram bun în 2006, când eram la Steaua. Acum pot spune că eram departe de adevăr». Acum aș spune niște prostii, însă peste ani o să ajung să văd că nu o să le mai cred. Așa îmi place, să am o echipă cu un stil de joc agresiv, nu cu faulturi și dat cu cotul, ci la modul în care să câștigi mingea cât mai repede. Să stea cât mai sus. Am rămas cu stilurile care mi-au plăcut. Stilul de la Steaua cu Reghecampf, când câștigam mingea foarte ușor și ajungeam repede la poartă, mi se pare ca și concepție un fel de Liverpool. Păstrând proporțiile, evident. Agresivitatea în joc mi se pare o armă foarte bună în România, unde, să fim sinceri, calitatea jucătorilor nu este la un nivel foarte mare.
- E clar că vei avea un preparator fizic pe care vei fi cu ochii 24 din 24.
- Asta nu ține doar de preparator, ține și de disciplina pe care o ai tu. Arsene Wenger spunea după ce a plecat de la Arsenal că a păstrat aceeași rutină pe care a avut-o tot timpul. Se trezea la 5:00 dimineața, alerga nu știu cât... Mi-a plăcut să vorbesc cu preparatorii fizici, i-am ținut de vorbă și i-am plictisit pe toți. Cu Marian Lupu eram odată la națională și mi-a zis: «Băi Alex, lasă-mă cu pregătirea și restul. Concentrează-te să joci fotbal, că restul sunt doar niște detalii pe care să le îmbunătățim!».
- Cum s-a schimbat percepția ta față de aspectul fizic, de ceea ce mănânci?
- Vorbeam și cu soția asta, n-ai de unde să știi anumite lucruri. Dacă făceai la 20 de ani asta, se întâmpla asta. E ceva relativ, nu putem ști. Clar n-aveam obiceiuri sănătoase atunci când eram copil, dar până la 25 de ani, să zic așa, n-aveam deloc grijă. Când eram la Steaua, la început, și somnul mi-l reglam. Mă duceam la stadion, dormeam o oră acolo, mâncam omlete, după aia jucam și n-aveam nimic. Probabil că și corpul te ajută mai mult când ești tânar, apoi, când ajungi la o vârstă mai înaintată, îți dai seama că te ajută recuperarea. Dacă toți jucătorii români ar avea această educație de mici, le-ar veni mai ușor în străinătate sau la un club mult mai mare. În timp mi-am dat seama că e bine să arăți bine. Cu apă rece, saună, mișcare, iar în vacanță să citești și să te odihnești. Lucrurile astea te fac să duci gândurile alea negre departe. Dacă ești într-o stare de oboseală, nu mai gândești cum trebuie.
„Nu mănânc niciodată dimineața”
- Cum îți calculezi mesele, dormitul, le programezi?
- De regulă, nu prea mănânc dimineața, mai ales în perioada asta, când obișnuim să mâncăm foarte mult. Oriunde te uiți toată lumea mănâncă încontinuu, mai ciugulește ceva... Și tâmpenia aia cu 3 mese pe zi și o gustare între mese. Gustările erau alea pe care le primeai după ce alergai. Dacă mănânci dimineața, toți neurotransmițătorii ăia pleacă de la cap și se duc în corp și ai o leneveală dimineața. Bine, dacă ești în cantonament, trebuie să mănânci, cu două antrenamente pe zi, altfel riști să dai în extrema cealaltă. Eu mi-am făcut un program și m-am descoperit pe mine. Cum să gândesc, ce să mănânc, iar acum pot să controlez mai ușor lucrurile.
- Ți-ai programat retragerea sau lași fizicul să decidă?
- Nu mi-am programat, pentru că mi-am făcut atâtea gânduri de-a lungul carierei... Și la CFR eram cu gândul la viitor. La anul să fac aia, peste doi ani să fac aia. Mi-am dat seama că spuneam numai prostii. Cred că e important ceea ce trăim acum, nu putem controla nimic în viitor. Noi credem că avem un control, dar de fapt nu avem nimic. Sincer, când aveam vreo 27 de ani, jucam la Anderlecht și mă gândeam că pe la 32-33 de ani o să mă las de fotbal. Uite că am ajuns la aproape 33 de ani și sunt mai motivat decât eram la început. Am o altă viziune.
„Noi vorbim ce trebuie făcut, dar nu facem nimic”
- Titluri, meciuri în Champions și Europa League. Te simți împlinit ca fotbalist?
- Dacă aș sta să mă gândesc cu mintea mea din copilărie, clar mă simt împlinit. Când eram copil voiam să joc la Steaua și să câștig campionatul. Eram stelist disperat și ăla era singurul lucru la care mă gândeam. Apoi am ajuns la Steaua și am câștigat campionatul, Cupa Ligii, am jucat în Champions League și Europa League. Când eram la Steaua mă gândeam să joc la o echipă din afara care e campioană în țara ei. Știam că nu pot să ajung în Italia. Era greu, diferența era mare. Mă gândeam la Dinamo Kiev, la echipe gen Celtic. Nu mă gândeam la Anderlecht, mi se părea un stil făcut pentru copii, pentru tineri, iar tata îmi povestea că Anderlecht era o formație foarte mare pe vremuri și așa mai departe. Stau și realizez că Anderlecht a luat atunci cu mine un campionat după 9 ani, a jucat un "sfert" de cupă europeană. Am atins acolo niște performanțe care și pentru istoria acelui club erau mari. Am jucat la un Euro.
- La ce însemnăm azi...
- Pentru un jucător care se naște acum în România par niște performanțe cam greu de atins, nu cred că mai are posibilitatea asta. Eu, care am realizat aceste lucruri, mă gândeam că vreau mai mult și puteam mai mult. O să am și regrete. Cu mintea de acum aș fi gestionat anumite situații altfel. Totuși, tu ești pachetul ca jucător, ești rezultatul carierei tale. Clar e loc de mai bine mereu și sunt motivat și gândesc încontinuu să mă dezvolt în fiecare zi. A zis un mare filosof grec: «Nu ne povesti filosofia ta, cumva arat-o. Arată ce faci». Avem un mare minus în fotbalul românesc. vorbim despre ce să facem, dar noi nu facem ce spunem. Dacă am face, atunci am fi mult mai buni.
46 de meciuria adunat Chipciu la națională, reușind să înscrie de 6 ori
424 de partidea strâns Alex pentru cele 6 cluburi la care a evoluat
Trebuie să fim conștienți și să facem mult mai mult ca să adunăm puncte. Poate vor fi jocuri când nu vom arăta bine, dar va trebui să luăm puncte pentru că ele ne țin în viață
- Alex Chipciu
Vreau să mă fac antrenor, însă acum îmi place programul și ceea ce fac și mă simt bine în mișcare. Am timp și pentru meseria de antrenor, când corpul mă va anunța că e timpul
- Alex Chipciu
