Alexandru Tudor şi-a expus crezurile biblice despre arbitraj şi performanţă la televiziunea "Trinitas": "Fotbalistul român are un bun-simţ excepţional"

"Am început şi eu, ca orice puşti, să joc fotbal, dar, pentru că nu am mai putut la un moment dat, am fost trimis să mă fac arbitru. «Ce e ăla?», am întrebat. «Ăla care se plimbă printre voi cu fluierul, cu steagul!», mi s-a răspuns. Adică la acea vreme nici măcar nu percepeam că există aşa ceva".

Astfel şi-a început discursul Alexandru Tudor zilele trecute, la emisiunea " Biserica azi", realizată de preotul Nicolae Dima pe postul " Trinitas". Invitat la televiziunea Patriarhiei Române, "Brad Pitt" a lăsat deoparte mantia durului de pe gazon, încercînd să vorbească despre felul său de a înţelege fotbalul şi arbitrajul.

"Pe mine mă captivează fair-play-ul britanic şi rădăcinile lui. Am jucat un meci la Newcastle, n-aveam plase la porţi. Noi, românii, cînd marcam, ne bucuram imediat după gol. Englezii se duceau mai întîi să readucă mingea în teren şi abia apoi se îmbrăţişau pentru o reuşită. Cum gîndesc oamenii ăştia?", a evocat Tudor un episod trăit peste Canalul Mînecii.

Despre vulgaritatea dulciurilor ;-)

Iar apoi s-a lansat într-o pledoarie despre reţeta succesului în cheie biblică: "N-ai cum să ajungi la bucurie fără jertfă. Asta se aplică şi în fotbal. Vorbind vulgar, n-ai cum să atingi performanţa dacă mănînci dulciuri sau prin distracţie. E doar muncă dincolo de talent. Am participat la o întrunire cînd un mare fotbalist care a jucat la Real şi la Barcelona ne-a spus că el nu e cine ştie ce tehnic. «Cum vine asta? Păi, tu eşti cel mai tehnic!», m-am gîndit. Dar ne-a explicat apoi că fără o muncă extraordinară nu putea să fie la nivel de top. I-am dat dreptate!". Trimiterea era către Hagi.

S-a oprit mai departe la experienţe din arbitraj: "E foarte greu să operezi cu spiritul de fair-play în sudul Europei. Dar am datoria să mă lupt cu prejudecăţile sociale. Chiar dacă e o zonă unde jucătorii reacţionează mai negativ, efectul e însă pozitiv pe termen lung. «Cum, mă dai afară pe mine?!» e aici tipul de reacţie emoţională. Dar, în timp, acceptă şi apreciază sancţiunea, atîta vreme cît a fost corectă".

"Sînt un manager de eveniment"

Trece la un exemplu concret din activitate: "Eu, ca arbitru, trebuie să favorizez calitatea. Am ajuns la un nivel la care sînt un manager de eveniment. Sigur, pot acţiona rigid. «Greşeala dumitale se sancţionează cu cartonaş roşu. Poftim afară!». Dar, cînd un jucător face un atac mai periculos, intervii şi altfel. «Sînt convins că te poţi autocontrola pentru a nu mai avea astfel de faze dure pînă la sfîrşit!». Îl încurajez, îl îndrept spre a se concentra la un şut, la o centrare, la un gol. Duc jocul spre succes!".

"Şi nordicii sînt corecţi, dar foarte reci"

Ce îi place în fotbalul autohton? "Jucătorul român are un bun-simţ excepţional, o capacitate mult mai mare decît alţii de a-şi păstra pe teren această trăsătură. Nu se întîmplă la fel în ţările sudice, maghrebiene. Există diferenţe interesante şi între noi şi nordici, care sînt la fel de corecţi, dar reci. Pe ai noştri îi simţi însă pe gazon socialmente normali, chiar dacă se luptă ca orice alt fotbalist. Aş zice acelaşi lucru despre moldovenii, sîrbii sau bulgarii din campionatul nostru. Se comportă frumos!".

Vautrot și melodia franțuzească

Tudor a explicat un episod despre ceea ce înseamnă arta unui arbitru: "Marele Michel Vautrot urma să conducă un Juventus - Napoli. Disputa dintre nordul şi sudul Italiei, o înfruntare între două culturi, tensiune la vestiare şi în tribune. A simţit asta pe tunel, la ieşirea pe teren. Şi şi-a zis: «Dacă îi las pe aceşti băieţi să intre încărcaţi negativ, vor fi probleme». Şi ce a făcut? A început să fredoneze o melodie veselă franţuzească printre fotbalişti! Şi a reuşit să inoculeze psihologic o stare de spirit bună, de performanţă, să-i scoată pe jucători din acel cadru plin de presiune. Iar meciul a fost formidabil. Un gestionar de geniu Vautrot, nu?".

"Sînt echipe care au bugete de 800 de milioane de euro. E prea mare suma. Nici n-o pot înţelege. E vorba despre industrie, fenomen social, profesionism? Unde ne încadrăm? La noi, au existat formaţii care au luat titlul cu buget de cinci milioane de euro"

"Nici nu vreau să mă gîndesc la jucătorii care simulează. Astea sînt chestiuni negative! Prefer să văd înainte de meci, de exemplu, cum cîntă un întreg stadion «You'll never walk alone!» la Liverpool. Cum să nu te încarci pozitiv?"

"Jucătorii se adaptează înaintea partidei la personalitatea arbitrului. «Ce putem face cu ăsta?», se întreabă. «Nu prea putem sau nu e bine să încercăm!» e răspunsul faţă de arbitrii cu atitudine. Asta e deja o chestiune pozitivă, fiindcă fotbaliştii se vor concentra la fotbal"