Articol de Eduard Apostol - Publicat miercuri, 07 octombrie 2026, 15:00 / Actualizat miercuri, 07 octombrie 2026 15:12
Alibek Aliev, 30 de ani, le-a transmis fanilor că va celebra golul dacă înscrie contra celor de la CFR Cluj joi seară în Derby de Cluj. Nelu Varga a transmis pentru GSP că nu-l blamează pe actualul atacant al lui U Cluj
Derby de Cluj este mâine, joi, de la ora 20:30, în Gruia. O nouă confruntare între CFR și U, cele două echipe rivale, un duel ce a adunat multe goluri în ultimii ani.
În ciuda rivalității locale, mai mulți fotbaliști au trecut de la CFR la U în ultimii ani. În vară, spre exemplu, atacantul Alibek Aliev, 30 de ani, care a trecut din Gruia în formația "Șepcilor roșii". Și a făcut-o cu succes.
Cum se simte Alibek Aliev la U Cluj. Ce-i lipsește din Suedia
Fotbalistul din Daghestan s-a impus și în alb-negru, va juca și împotriva echipei lui Marius Șumudică, joi seară. De văzut dacă din primul moment sau pe parcurs.
Aliev a fost în centrul unui dialog cu suporterii săi pe care U Cluj l-a publicat pe rețelele de socializare. Alibek a răspuns cu sinceritate la o serie de întrebări ale fanilor. Nu doar simpatizanții ardelenilor au vrut să-i adreseze întrebări fotbalistului crescut și educat în Suedia, ci și unul dintre prietenii săi, Kevin Liimatainen (25 de ani, mijlocaș la Norrby).
Atacantul lui U a explicat cum este viața lui după primele luni petrecute la „Șepcile roșii”.
„Mă simt foarte bine. Am avut un start foarte bun la club, îmi plac toți colegii și mă simt foarte bine. Simțindu-mă bine, este normal să performezi bine pe teren", a explicat suedezul.
De asemenea, a făcut o comparație între viața pe care o avea în Suedia și ce a găsit la Cluj Napoca.
„Viața mea e destul de asemănătoare cu ceea ce aveam înainte. De fiecare dată când avem o zi liberă, eram mereu la lac, pescuind pe barcă alături de prieteni. Încă n-am făcut-o la Cluj, aceasta este singura diferență", a mai spus fotbalistul.
7goluri și 2 assist-uri a adunat Aliev în 15 meciuri pentru U Cluj
4goluri și 6 assist-uri a strâns Aliev în 21 de meciuri pentru CFR Cluj
Alibek Aliev va celebra golul dacă va înscrie în Gruia: „Sunt multe emoții într-un meci, când marchezi”
Un alt suporter a încercat să afle dacă Alibek Aliev va celebra înscrierea unui gol joi seară în CFR Cluj - U Cluj. Atacantul nu a ocolit răspunsul.
„Multe lume m-a întrebat asta. Am respect pentru toate echipele la care am jucat înainte, dar, atunci când este un meci și înscrii goluri, mereu celebrezi, sunt multe emoții”, a replicat Alibek.
„Care este cel mai bun sfat pe care l-ai primit de la un antrenor?”, a mai fost chestionat vârful lui U Cluj.
„Când jucam în liga a treia, era un antrenor, Mak Lind, care mi-a zis: «Ar trebui mereu să ai libertate pe teren, nu gândi prea mult». Din acel moment în care mi-a spus asta, cariera mea a urcat”, a replicat nordicul.
Mesajul lui Ioan Varga pentru Alibek Aliev: „Sănătate! Trage pentru clubul la care lucrează acum”
Alibek Aliev a semnat cu CFR Cluj în ianuarie 2026, iar după jumătate de an s-a despărțit de „feroviari” și, din postura de jucător liber de contract, a semnat cu U Cluj.
Patronul celor de la CFR Cluj, Ioan Varga, a declarat pentru GSP.ro că nu este afectat în niciun fel de ceea ce a spus Alibek Aliev.
„Nu-mi pare rău că nu mai este la CFR Cluj. De ce să-mi pară?! Ne-am despărțit. La revedere, sănătate și noroc". Nu vorbesc despre foștii jucători.
Să-i dea Dumnezeu sănătate și lui (lui Alibek Aliev), își face meseria, trage pentru clubul la care lucrează acum. Asta e viața fotbalistului”, a replicat Varga.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.