FOTBAL  »  Superliga  »  POLI IAȘI

Andrei Cristea și Daniel Pancu s-au îmbrățișat la conferința de presă: „Ne interesează doar binele lui Poli Iași”

Daniel Pancu și Andrei Cristea
Daniel Pancu și Andrei Cristea

Articol de GSP - Publicat luni, 14 decembrie 2020 18:17 / Actualizat luni, 14 decembrie 2020 19:37

La finalul conferinței de presă premergătoare meciului Poli Iași - Academica Clinceni, Andrei Cristea (36 de ani) l-a îmbrățișat pe Daniel Pancu (43 de ani), încercând să arate publicului că au îngropat securea războiului.

La conferința de presă organizată luni au participat președintele Ciprian Paraschiv, antrenorul Daniel Pancu și căpitanul Andrei Cristea. Ultimii doi au încercat să arate că nu mai au nicio problemă, având în vedere că în urmă cu o lună Cristea fusese lăsat în afara lotului.

Ciprian Paraschiv: „Tuturor ne pasă de această echipă”

Președintele Ciprian Paraschiv a tras un semnal de alarmă și crede că toată lumea ar trebui să fie lângă echipă: „Ne așteaptă o săptămână extrem de grea, cu meciuri foarte importante pentru noi. Vreau să transmit un mesaj de unitate și forță. Eu am o încredere fantastică în jucători și în stafful tehnic. 

Am jucat la multe echipe, am văzut multe echipe care au pierdut, însă am văzut jucători cu lacrimi în ochi după ce am pierdut acest joc. Tuturor ne pasă de această echipă, trebuie iubită și susținută”.

Daniel Pancu: „N-am avut nicio problemă cu Andrei Cristea”

Daniel Pancu speră ca jucătorii săi să joace cu sufletul ultimele meciuri rămase până la vacanța de iarnă: „Întâlnim o echipă în mare formă, care are doar un rezultat de egalitate în ultimele șase jocuri, în rest numai victorii. Este o echipă cu o atitudine fantastică, are jucători de mare experiență, Gardoș, Rusescu și Tănase.

Problema este la noi, ne-am lins rănile după meciul cu Dinamo. Acum este despre Politehnica Iași, despre emblema asta, este rușinos să avem un singur punct în opt jocuri. Cheia este la noi, eu n-am avut nicio problemă cu Andrei Cristea. Pe noi ne interesează doar binele Politehnicii Iași”.

„Nu există niciun caz Cristea, există jucători pe care îi tratez în mod egal. La jucătorii trecuți de 30 de ani, cu cariere în spate, trebuie să dai explicații. Eu spun atât: antrenorul are întotdeauna dreptate, peste tot pe unde am fost așa a fost. În cazul de față, este un ceva special. Am considerat că nu era în formă pentru meciul respectiv și l-am scos din lot. Dacă el s-a pregătit bine săptămâna asta, va fi pe teren la următorul meci. Deci, nu există niciun caz Cristea” 
Daniel Pancu acum o lună, la „Fotbal Club”, de la Digi Sport, după meciul cu Voluntari, 0-4

Andrei Cristea și Daniel Pancu s-au îmbrățișat la conferința de presă: „Ne interesează doar binele lui Poli Iași”

Andrei Cristea: „Aș dori să dau și eu mâna cu Daniel”

Andrei Cristea a vrut să arate că nu mai există niciun conflict între el și Daniel Pancu: „Este un moment greu pentru noi, pentru club. Nu suntem foarte obișnuiți cu multe campionate sau eventuri, dar împreună vom trece peste acest moment. Avem nevoie mare de puncte, partida de miercuri va fi decisivă. Avem jucători cu experiență și cred că vom reuși să trecem peste aceste momente. Cred că un obiectiv rezonabil ar fi ca echipa noastră să termine în primele 12 acest an. 

Cu toții facem greșeli, numai cine nu muncește, nu greșește. Este important că suntem cu toții uniți. Pe această aș dori să dau și eu mâna cu Daniel, să înțeleagă lumea că din partea noastră nu e niciun fel de problemă. Ne dorim să rămânem un grup și toată lumea să fie alături de acest proiect”.

VIDEO. Daniel Pancu: „Noi ne descurcăm mai bine cu Ungaria sau Bulgaria, decât cu Islanda”

Citește mai multe știri din Liga 1:

DDB dă lovitura! L-a convins pe Dario Bonetti să revină la Dinamo: „Cu suporteri ca voi pot face lucruri incredibile”

FCSB, criticată după prestația cu CFR Cluj: „În prima repriză nu a avut nici o măcar jumătate de ocazie! Nu poate domina CFR sau Craiova în deplasare”

De pe patul de spital, Cornel Dinu a vorbit cu GSP despre situația critică a lui Dinamo: „Doar asta mai pot să fac”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează