FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO - FCSB

Andrei Nicolescu, înainte de Dinamo - FCSB: „Va fi în lot în premieră”

Andrei Nicolescu, președintele lui Dinamo // FOTO: Andrei Furnigă (GSP.ro)
Andrei Nicolescu, președintele lui Dinamo // FOTO: Andrei Furnigă (GSP.ro)

Articol de - Publicat vineri, 04 septembrie 2026, 20:40 / Actualizat vineri, 04 septembrie 2026 20:54

Andrei Nicolescu, președintele lui Dinamo, a avut o intervenție în direct și a vorbit înainte derby-ului cu FCSB, care se va disputa sâmbătă, de la 20:30, în runda cu numărul 8 din Superliga.

Andrei Nicolescu a spus ce ar însemna o victorie în marele derby. A declarat că atacantul Dean Zandbergen, adus în această săptămână, va fi în premieră în lotul „câinilor”.

Andrei Nicolescu: „Dean Zandbergen va fi în lot cu FCSB”

„Sunt emoții înaintea oricărui meci atât de important. Nu cred că se pune problema de favorite, ci că Dinamo a parcurs anumite etape și este văzută drept o echipă puternică, cu oricine ar juca, lucru care nu era valabil în trecut.

În primul rând, ne dorim cele trei puncte, dar și mai multă încredere pentru jucători. Această partidă nu este hotărâtoare pentru niciuna dintre echipe. Cel mai important este să ne facem jocul, să nu deviem de la sistem și să respectăm ceea ce ne-am pregătit. Jocul este mai important decât rezultatul.

Ce pot să vă spun este că Dean Zandbergen e în lot. Mâine e ziua lui, să vedem dacă ne face el un cadou sau îi facem noi lui. A costat în jur de 500.000 de euro. E o investiție, ne doream două variante pentru atacantul central. Nu are cel mai mare salariu, se încadrează în buget”, a spus Andrei Nicolescu, la Digi Sport.

Andrei Nicolescu, înainte de Dinamo - FCSB: „Va fi în lot în premieră”
Dean Zandbergen vine gata de joc la Dinamo, poate apărea curând în tricoul „câinilor”. Cu siguranță, va fi în lot la Derby de România cu FCSB, sâmbătă!

Conducătorul dinamovist nu se sperie de ultimele transferuri făcute de FCSB în ceea ce privește meciul de mâine: „Nu știu dacă transferurile celor de la FCSB pot să își pună amprenta mai mult decât mental. Bine, pot fi și excepții. Noi ne facem calculele în stilul nostru, ne pregătim pentru acest campionat în stilul nostru. Ce fac alte echipe nu e treaba noastră”.

Despre George Pușcaș, încă indisponibil din cauza accidentării, a spus: „Pușcaș probabil va începe să primească minute după pauza competițională”.

Andrei Nicolescu: „Pentru Cătălin Cîrjan am primit o ofertă din MLS”

Minnesota United, din MLS, l-a dorit pe Cătălin Cîrjan, căpitanul „câinilor”, iar Nicolescu a explicat de ce a fost refuzată:

„Pentru Cîrjan am primit o ofertă concretă din MLS, o ofertă concretă, dar condițiile nu au fost... Era o sumă de aproximativ 3,5 milioane de euro, dar condiționată de un împrumut cu obligativitate de cumpărare după 10 apariții ale jucătorului. Trei tranșe la suma de transfer...”.

Citește și:
Vanessa, soția lui Denis Drăguș, s-a pus bine cu fanii FCSB-ului: „Ne întoarcem acasă, la cea mai frumoasă echipă din România”
Liga 2
Vanessa, soția lui Denis Drăguș, s-a pus bine cu fanii FCSB-ului: „Ne întoarcem acasă, la cea mai frumoasă echipă din România”
Sorana Cîrstea, CALIFICARE FANTASTICĂ în optimile US Open: a închis cu un as!
Tenis
Sorana Cîrstea, CALIFICARE FANTASTICĂ în optimile US Open: a închis cu un as!
Am intrat pe singurul stadion din România unde se lucrează zi-lumină » 300 de oameni pe șantier, GSP are detalii: „Ritmul e accelerat la maximum”
Superliga
Am intrat pe singurul stadion din România unde se lucrează zi-lumină » 300 de oameni pe șantier, GSP are detalii: „Ritmul e accelerat la maximum”
Prăbușire totală! Fostul golgeter a ajuns pe străzi: „Mai bine ca lumea să știe că am murit!”
Campionate
Prăbușire totală! Fostul golgeter a ajuns pe străzi: „Mai bine ca lumea să știe că am murit!”
ULTIMA ORĂ Schimbare majoră la bani scoși din bancomatele din România
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Schimbare majoră la bani scoși din bancomatele din România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mărturie tulburătoare » Fostul golgeter brazilian a ajuns pe străzi: „Mai bine ca lumea să știe că am murit!”

Lewis Hamilton, apariție de senzație la Monza cu „bijuteria” de milioane de euro restaurată după 30 de ani: „E mașina visurilor mele”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează