Andrei Vochin şi înţelepciunea lui Wenger, aplicată pe Rapid - Steaua » "Discursul lui Chipciu l-ar face pe Arsene să ne îngăduie speranţa"

Arsene Wenger stă faţă în faţă cu reporterul de la BBC, fiecare pe fotoliul său confortabil, picior peste picior, ca la o întîlnire amicală undeva la o cafenea pe Decebal. Atmosfera e colocvială, umorul fin îmbracă deseori într-o mantie lejeră conţinutul serios al al conversaţiei. Jurnalistul e curios să descopere secretul antrenorului şi înşiră întrebări. Vrea să ştie cum alege antrenorul un tînăr fotbalist. Cum vede firul de aur într-un morman de nisip. Şi asta dincolo de calităţile tehnice, tactice sau fizice. Îl interesează latura mentală. Alsacianul se bucură de întrebare ca un student ce a căzut pe subiect şi îşi începe dizertaţia pe care o mai susţinuse de cîteva ori în cursuri sau seminare. "Sînt extrem de atent la dialogul cu jucătorul după meci sau după antrenament. Mă interesează să-l văd cum se autoevaluează. Cel care se apropie de realitate are pentru mine mari şanse să progreseze chiar dacă la un moment dat, pe teren, face o grămadă de erori. Cel care îşi caută alibiuri pentru greşeli sau îşi supraapreciază reuşitele nu va mai face prea mulţi paşi înainte", a spus Arsene.

Sîmbătă seară, în Giuleşti, Alex Chipciu a intrat după pauză, a dat un gol şi un assist şi a cam lămurit soarta meciului. La interviul de după n-a apărut însă vreun Superman, ci un băiat echilibrat, modest şi care în cîteva cuvinte a făcut poate cea mai exactă cronică a meciului. "Din păcate nu prea mai sînt derby-uri între Steaua şi Rapid. Nu trebuie să ne umflăm muşchii că i-am bătut, chiar dacă am avut 10.000 de ocazii. Rapid are problemele pe care le are".

În criză de bani, de efective, de soluţii imediate, fotbalul românesc arată cam rău. Nivelul jocurilor a scăzut, echilibrarea valorică începe să se simtă, dar, din păcate, către bază, nu spre vîrf. Uneori, direcţia drumului o coteşte spre amatorism. Speranţa vine însă tocmai dinspre bunul simţ al unora care evoluează pe această scenă.

Derbyul Rapid - Steaua a fost o copie scăpătată a celebrului bal din anii trecuţi. O amintire a vremurilor în care stadionul era arhiplin, cînd tensiunile din arenă făceau să vibreze şi betonul Podului Grant, iar echipele ajunseseră să joace pentru un loc în semifinalele Cupei UEFA. Acum, n-am văzut decît o luptă absolut inegală, chiar dacă, pe tabelă, diferenţa s-a făcut undeva spre jumătatea reprizei secunde. Un joc disproporţionat între o trupă abia strînsă de pe nicăieri, amăgită luni la rîndul, insolventă, dar cu un suflet imens şi alta profi, însă descompletată ca efectiv pentru nivelul la care aspiră.

Din sărăcia giuleştenilor şi parcimonia steliştilor s-a născut un derby trist. Discursul lui Chipciu, completat de cel al lui Pancu, apoi din cel al lui Latovlevici, toate extrem de apropiate de realitatea din teren, l-ar face însă pe Arsene să ne îngăduie speranţa. Pentru că măcar conştientizăm cine sîntem.