FOTBAL  »  Superliga  »  INVESTIȚIE

Anunț important făcut de patronul unei importante companii din România: "Venim cu o surpriză în ceea ce privește implicarea în fotbal"

Articol de GSP - Publicat joi, 26 noiembrie 2015 11:43

Fotbalul românesc nu mai este de ceva timp atractiv pentru sponsori, care s-au îndepărtat destul de mult de acest domeniu în ultima vreme.

Nu este și cazul celor de la Alexandrion Grup, care sînt gata să dea o lovitură. În acest moment, cel mai important producător de băuturi alcoolice investește la Petrolul și CS U Craiova.

"Alexandrion Grup România susține în primul rînd sportul românesc, iar fotbalul este, într-adevăr, o direcție cheie pentru noi. În acest moment, susținem două echipe importante din campionatul românesc, respectiv Petrolul Ploiești și, începînd din această toamnă, Universitatea Craiova.

Nu avem de gînd să ne oprim aici și în curînd vom veni cu o nouă surpriză în ceea ce privește implicarea în fotbal. Ne dorim să fim aproape de acele echipe care, ca și noi, cred în performanță, în rezultate durabile și în depunerea unor eforturi susținute pentru atingerea excelenței.

Aceleași principii le aplicăm nu doar în cazul fotbalului, ci și în cazul handbalului, un alt sport pe care îl susținem și în dezvoltarea căruia avem mare încredere", a zis Nawaf Salameh, fondatorul și președintele Alexandrion Grup confor evz.ro.

Citește și:
Interzis minorilor! Dua Lipa a îmbrăcat tricoul lui Napoli, apoi s-a fotografiat complet goală în cadă: „Raiul pe Pământ”
Stiri extrasport
Interzis minorilor! Dua Lipa a îmbrăcat tricoul lui Napoli, apoi s-a fotografiat complet goală în cadă: „Raiul pe Pământ”
Gigi Becali a plecat în vacanță și a delegat responsabilitatea pentru transferuri: „El știe tot acum!” » Destinația aleasă de finanțatorul FCSB-ului
Superliga
Gigi Becali a plecat în vacanță și a delegat responsabilitatea pentru transferuri: „El știe tot acum!” » Destinația aleasă de finanțatorul FCSB-ului
Moment INCREDIBIL! Sorana Cîrstea și-a jignit staff-ul în timpul meciului de la Wimbledon: „Lasă-mă în pace, sunteți niște inutili toți”
Tenis
Moment INCREDIBIL! Sorana Cîrstea și-a jignit staff-ul în timpul meciului de la Wimbledon: „Lasă-mă în pace, sunteți niște inutili toți”
Ce se întâmplă cu stadionul pe care Hagi a jucat ultimul meci la Steaua înaintea transferului la Real Madrid + Povești cu Gică Popescu și Dan Petrescu: „Cine e, mă, obraznicul ăsta?”
Special
Ce se întâmplă cu stadionul pe care Hagi a jucat ultimul meci la Steaua înaintea transferului la Real Madrid + Povești cu Gică Popescu și Dan Petrescu: „Cine e, mă, obraznicul ăsta?”
Schimbare majoră: Mașinile fără noile dispozitive vor fi interzise luna aceasta.  În UE intră în vigoare noi reglementări în materie de siguranță, regăsite sub denumirea General Safety Regulation (GSR II)
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Ea este considerată cea mai frumoasă fană de la Campionatul Mondial: „Imaginile s-au viralizat rapid!”

Fosta rivală a Simonei Halep s-a întors la Wimbledon și și-a schimbat meseria » Viața de lux pe care o trăiește

Comentarii (5)
steaua1986forever
steaua1986forever  •  26 Noiembrie 2015, 21:56
Postat de steaua.libera pe 26 Noiembrie 2015, 15:36

Business plan viabil pt Dvs sau pentru orice persoana de buna credinta ce dispune de lichiditati: Cu 10 milioane cumparati fcsb-ul, apoi cu inca un milion marca Steaua Bucuresti, veti fi patronii Stelei si veti avea din nou stadionul plin! Cu conditia sa anagajati profesionisti care sa se ocupe de club si sa cumparati jucatori mai buni decat Tahar! 95% va fi o miscare f profitabila pentru toate partile!

Cum sa cumpere ceva ce nu e de vanzare? Si nu a fost niciodata in ultimii 20 de ani.....

172435073094645
Gheorghe Muntean  •  26 Noiembrie 2015, 21:42

Doamne ajută, dar să nu facă cum a făcut cu industria de profil. A cumpărat fabrici cu tradiție și le-a închis...:))))

lapusneanul
lapusneanul  •  26 Noiembrie 2015, 17:46
Postat de steaua.libera pe 26 Noiembrie 2015, 15:36

Business plan viabil pt Dvs sau pentru orice persoana de buna credinta ce dispune de lichiditati: Cu 10 milioane cumparati fcsb-ul, apoi cu inca un milion marca Steaua Bucuresti, veti fi patronii Stelei si veti avea din nou stadionul plin! Cu conditia sa anagajati profesionisti care sa se ocupe de club si sa cumparati jucatori mai buni decat Tahar! 95% va fi o miscare f profitabila pentru toate partile!

mai e o conditie, sa vrea si nea gigel..hahahahaha...pai daca astea ofera 10 mil., gigel cere 11 mil, daca aia pluseaza si da 12 mil., gigel cere 13 mil, si tot asa..

Vezi toate comentariile (5)
Comentează