FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

Apare o nouă dilemă la FCSB! Două variante pe lista de plecări

Alibec, Miculescu și Mihai Popescu, în Go Ahead Eagles - FCSB, în Europa League / foto: Imago Images
Alibec, Miculescu și Mihai Popescu, în Go Ahead Eagles - FCSB, în Europa League / foto: Imago Images

Articol de - Publicat luni, 15 decembrie 2025 16:10 / Actualizat luni, 15 decembrie 2025 16:54

Cu doar câteva zile înainte de startul perioadei de transferuri, Gigi Becali a luat o decizie care ar putea da calculele peste cap la FCSB. Îi va prelungi contractul lui Malcom Edjouma, ceea ce înseamnă că va trebui să găsească alt jucător la care să renunțe.

„Vom face 4-5 transferuri în iarnă”, a declarat Gigi Becali în repetate rânduri, care deja avea pregătită lista de jucători ce nu vor face parte din lotul lui Charalambous în sezonul viitor.

Malcom Edjouma iese de pe lista de plecări de la FCSB

Malcom Edjouma era unul dintre numele sigure pe lista de plecări. Asta pentru că mijlocașului francez de 26 de ani îi expiră contractul la 1 ianuarie, iar Becali nu voia să-l mai țină. Pe lângă acesta, FCSB urma să nu-i mai treacă pe listă pe David Kiki, Vlad Chiricheș, Baba Alhassan, plus Denis Alibec.

Aceasta era lista neagră a lui Becali. Acum, lista ar trebui să sufere o modificare pentru ca FCSB să aibă loc să înregistreze noile transferuri.

Campioana deja l-a adus pe fundașul central Andre Duarte și a bătut palma cu Hermannstadt pentru Kevin Ciubotaru, cu care va negocia după ultima etapă. În plus, Becali îl mai vrea pe Joao Lameira, de la Oțelul, iar MM Stoica mai caută un mijlocaș în Portugalia, plus un nou fundaș central.

Asta înseamnă 5 jucători noi în lotul campioanei. Și tot la atâția va trebui FCSB să renunțe pentru a putea înregistra noile transferuri. Doar că, după prelungirea lui Malcom Edjouma, echipa roș-albastră are doar 4 nume pe lista de plecări. Iar Becali va trebui să mai găsească un alt jucător la care să renunțe.

Mihai Popescu și Joyskim Dawa, sacrificați?

Unul dintre locurile pe listă era destinat fundașului Joyskim Dawa (29 de ani). Acesta se recuperează după o accidentare gravă, iar FCSB spera să se poată baza pe el, măcar din iarnă. Însă Gigi Becali nu mai pare așa convins că acesta mai poate ajuta echipa.

De pe listă ar putea ieși și Mihai Popescu. Fundașul de 32 de ani a suferit și el o ruptură a ligamentului încrucișat anterior. S-a accidentat în octombrie, la victoria României cu Austria, 1-0. Stoperul nu va mai juca în acest sezon, iar la finalul stagiunii îi expiră contractul. Becali a anunțat în trecut că nu-i va oferi prelungirea, ceea ce face posibilă scoaterea lui de pe listă.

3 jucători pot fi plătiți degeaba

Vlad Chiricheș, Denis Alibec și David Kiki au înțelegeri până la finalul sezonului, ceea ce înseamnă că FCSB e obligată să-i plătească dacă aceștia nu vor pleca. Iar cheltuiala lunară va fi una considerabilă, ținând cont că cei trei nu vor mai juca pentru FCSB în a doua parte a sezonului. Denis Alibec e cel mai bine plătit dintre aceștia, cu 25.000 de euro lunar. Vlad Chiricheș încasează 20.000 de euro, iar David Kiki are un salariu de 12.000 de euro.

Iar din ianuarie până la finalul lunii mai, când se termină sezonul, iar celor trei le expiră contractele, Becali le va plăti, adunat, 285.000 de euro.

Citește și:
Decizia luată de Julian Nagelsmann, imediat după eliminarea Germaniei de la Campionatul Mondial
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Decizia luată de Julian Nagelsmann, imediat după eliminarea Germaniei de la Campionatul Mondial
Ce spune Serena Williams despre imaginile surprinse la Wimbledon cu ea și Dimitrov
Tenis
Ce spune Serena Williams despre imaginile surprinse la Wimbledon cu ea și Dimitrov
Naomi Osaka, încă o ținută spectaculoasă pentru un turneu de Grand Slam » Inspirație japoneză la Wimbledon
Tenis
Naomi Osaka, încă o ținută spectaculoasă pentru un turneu de Grand Slam » Inspirație japoneză la Wimbledon
Novak Djokovic nu se aștepta la un asemenea debut la Wimbledon 2026: „Vă rog, merită aplauze în picioare!”
Tenis
Novak Djokovic nu se aștepta la un asemenea debut la Wimbledon 2026: „Vă rog, merită aplauze în picioare!”
Tensiuni la Nissan: Fugit ca în filmele polițiste, cu ajutorul unor mercenari americani, Carlos Ghosn a fost propus din nou în conducere. „Are aspecte bune și aspecte rele!”
Profit.ro
Tensiuni la Nissan: Fugit ca în filmele polițiste, cu ajutorul unor mercenari americani, Carlos Ghosn a fost propus din nou în conducere. „Are aspecte bune și aspecte rele!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Mă intrigă!” » David Popovici a cucerit aurul la 100 de metri în Trofeul Settecolli, apoi a enunțat marele obiectiv: „Mă gândesc serios”

Gigi Becali s-a sucit la 180°, iar „11”-le FCSB-ului suferă o modificare fundamentală!


Comentarii (6)
FootbalJim
FootbalJim  •  15 Decembrie 2025, 18:41
Postat de ___Van__Basten___ pe 15 Decembrie 2025, 17:45

Tu nu incasezi nimic. De asta ai datorii uriase la intretinere si datorii la furnizorii de utilitati.

iarasi vorbesti pe langa subiect si te faci de ras.

___Van__Basten___
___Van__Basten___  •  15 Decembrie 2025, 17:45
Postat de FootbalJim pe 15 Decembrie 2025, 17:30

pai pentru kiki incasam 15 mii de euro zilnic cat este la cupa africii. chiricash si-a demonstrat aportul la echipa dupa meciul cu rotterdam. alibec in schimb spre sa plece cat mai repede. mihai popescu este platit de uefa cat lipseste,la fel si dawa de fifa.

Tu nu incasezi nimic. De asta ai datorii uriase la intretinere si datorii la furnizorii de utilitati.

___Van__Basten___
___Van__Basten___  •  15 Decembrie 2025, 17:44

"Aceasta era lista neagră a lui Becali. Acum, lista ar trebui să sufere o modificare..." Sergiule, tata, puteai fi un foarte bun sculer-matriter. Ce ti-o fi trebuit tie jurmalism...?!

Vezi toate comentariile (6)
Comentează