FOTBAL  »  Superliga  »  PANDURII - STEAUA, MIERCURI, 21:00, GSP.RO, DIGI, DOLCE, LOOK

Arbitrează prietenul Astrei » Marius Avram va conduce Pandurii-Steaua. Tatăl arbitrului a lucrat la giurgiuveni și e coleg de celulă al patronului liderului

Articol de GSP - Publicat miercuri, 30 martie 2016 00:00

CCA a ales o delegare controversată pentru derby-ul etapei.

Marius Avram va fi la Pandurii-Steaua. Arbitrul bucureștean e legat, indirect, de Astra, lider la zi și o contracandidată a gorjenilor și a steliștilor. Care e conexiunea? Tatăl lui Avram, Vasile, e închis la Găești în aceeași celulă cu Ioan Niculae, patronul giurgiuvenilor!

Avram senior a fost și angajatul lui Niculae la Astra, înainte ca ambii să fie condamnați, în dosare diferite. Vasile, fost șef al CCA, a intrat la închisoare pentru acuzațiile din cazul "Mită în elicopter", în care a acceptat să fie influențat de FCM Târgu Mureș. Niculae plătește pentru finanțarea ilegală a campaniei electorale a lui Geoană, fost candidat la președinția României.

Marius Avram e delegat pentru a doua oară la un meci tare, într-un timp scurt. Data trecută a arbitrat chiar fostul club al tatălui său. A condus jocul giurgiuvenilor cu Steaua desfășurat în Cupa Ligii. A fost prima manșă din semifinală și campioana a învins cu 1-0 la Pitești. Marius nu a avut o dispută foarte complicată.

A provocat un eșec al "pandurilor"

Cea mai expusă din cauza delegării lui Avram junior pare să fie Steaua, principala concurentă a Astrei în lupta pentru câștigarea campionatului. Nici Pandurii nu are motive să fie încântată de alegerea CCA. Oltenii au un istoric de scandal cu arbitrul bucureștean.

Marius a condus partida Iași-Pandurii 1-0, un meci pe care brigada l-a influențat decisiv. A oprit eronat un atac al gorjenilor, într-o fază în care pe Grahovac îl incomodase coechipierul Golubovici.
În minutul 26, Avram le-a dat oaspeților lovitura decisivă: a acordat penalty la un fault comis de Droppa la Nuno Viveiros în afara careului! Gazdele au marcat și au câștigat cu 1-0.

2a  fost nota primită de Marius Avram după prestația din jocul Iași-Pandurii 1-0. Pentru Steaua-Astra 1-0, din Cupa Ligii, s-a ales cu 7

Asistent e Nagy

Steaua are parte și de un "tușier" pe care nu-l simpatizează: Miklos Nagy. Clujeanul i-a scos din sărite prima oară pe steliști în 2006, când a semnalizat eliminarea lui Thereau pentru o lovitură aplicată lui Moți într-un derby cu Dinamo. "Câinii" au câștigat cu 1-0. "Ungur nenorocit! Bozgor hoț!", a reacționat Becali. În 2014, Nagy a fost asistent la ASA-Steaua 1-0. Roș-albaștrii l-au acuzat pe clujean că în timpul partidei discuta în maghiară cu Sepsi, fundașul stânga al mureșenilor, un cod pe care doar ei doi îl cunoșteau, dintre cei de pe teren.

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (13)
gannicus2014
gannicus2014  •  30 Martie 2016, 19:51

s-au ofuscat *** dinamoviste la acest articol , ghesepeul trebuie sa-si ceara scuze public pentru disconfortul produs ***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

983732924972315
Soos Vilmos  •  30 Martie 2016, 18:58

Iar mama lui Avram este sora cu mama patronului de la astra, deoarece au trait sub acelasi soare. Rusine pentru comentarii, dar cred ca nu mai este cazul sa ne facem iluzii privind aceasta fittuica.

ottobraun
ottobraun  •  30 Martie 2016, 15:29

satelitu nu se mai supune puscariasului?

Vezi toate comentariile (13)
Comentează