FOTBAL  »  Superliga  »  GAZ METAN MEDIAŞ

Arbitri străini

Articol de GSP - Publicat marti, 12 mai 2009 00:00

Preşedintele Gazului, Corin Cindrea, a solicitat ieri, la FRF, ca următoarele trei meciuri ale echipei sale, cu Iaşiul, Bistriţa şi Farul, să fie conduse de arbitri străini, iar cererea a fost aprobată. "Sîntem vînaţi. E frustrant să ai o echipă care joacă fotbal, dar care nu poate avea rezultate din pricina arbitrilor. Noi vrem să ne jucăm şansa în teren", şi-a justificat cererea Cindrea. (Cosmin Prişcă - Mediaş)

Ghinionist
Mijlocaşul Florin Sabou, care a marcat un gol antologic cu Vasluiul, a fost dezamăgit de înfrîngerea cu Vasluiul "A fost un gol frumos, dar nu m-am bucurat de el. Am mai dat un gol cu Argeşul şi altul cu Rapidul, dar, la fel, nu am cîştigat! Însă nu mă aşteptam să fim arbitraţi în halul ăsta. La faza din care s-a marcat golul doi al oaspeţilor, am intrat prin alunecare, nici vorbă de fault!", a susţinut Sabou. (Cosmin Prişcă - Mediaş)

Citește și:
Filmul complet al scandalului-monstru de la FCSB » Ce s-a întâmplat, de fapt, la antrenament: „Pleacă, că te bat!”
Superliga

Soția lui Vali Crețu șochează în scandalul de la FCSB: „Când ești amenințat cu bătaia de managerul echipei...”

Alte două medalii de aur pentru România, aduse de bărcile de 8 plus 1 feminin și de mixt la Campionatele Mondiale de canotaj de la Amsterdam!
Altele

Tănase și Crețu, out de la FCSB! Gigi Becali a intrat în direct și a spus totul: „Dacă îi dădea ăla o palmă, îl făcea una cu pământul!” + „Nu te agreează MM, la revedere!”

Noul Făt Frumos al industriei auto din Europa: în șapte luni, chinezii au depășit deja vânzările pe tot anul 2025
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Asta e lipsă de curaj!” » Decizia luată de Mihai Rotaru în cazul lui Filipe Coelho și primul nume mare care „bântuie” banca Craiovei

Milioane de oameni au văzut imaginile live și nu au crezut că sunt reale » Cât de aproape au trecut două avioane de un stadion plin

Comentarii (3)
 •  13 Mai 2009, 10:39

o rusine de campionat, sincer mediasu trebuia acum sa fie pe un onorant loc 10-12, pakat , pt ca asa nu se mai poate, si mediasu chioar joaca fotbal pe langa alte echipe care sunt in fata lor:bistrita, arges, brasov, steaua,pandurii, mediasul nusi merita locul, si sper si cred ca va ramana in liga 1 si sezonu viitor sa ma incante cu fotbal, doar la medias, la dinamo si la craiova se vede fotbal, in rest miutza :| trista dar astA ESTE, hai gazu hai cu bistrita in B

 •  12 Mai 2009, 11:53

da asa e ..trb din tur ! e prea tarziu acuma...am pierdut multe pct din cauza lor

mitaita2005
mitaita2005  •  12 Mai 2009, 02:15

cam tarziu cu solicitarea arbitrilor straini...trebuia din tur de cand sa juacat gaz metan-brasov ..ala o fost primu semn adevarat..pacat...avem echipa avem valoare ..si avem nocturna:))sa o folosim in B.ar fi naspa:(

Vezi toate comentariile (3)
Comentează