FOTBAL  »  LIGA 1  »  ARENA NAȚIONALĂ

Doi ani degeaba: acoperișul retractabil al Arenei Naționale, care a costat 20 de milioane de euro, e nefuncțional de 20 de luni! Anunțul lui Nicușor Dan

Articol de , - Publicat sambata, 06 august 2022 07:13 / Actualizat sambata, 06 august 2022 09:39

Acoperișul retractabil de 20 de milioane de euro al Arenei Naționale nu a mai fost folosit din decembrie 2020, atunci când sistemul electromecanic special al acestuia s-a blocat

Bucureștenii s-au bucurat în 2011 la inaugurarea Arenei Naționale. O arenă de 55.000 de locuri și a cărei construire a costat 234 de milioane de euro. De atunci și până în prezent municipalitatea n-a ieșit în niciun an pe plus. Per total, e pe o pierdere uriașă, de 17,34 milioane de euro!

O gaură neagră care mănâncă bani oră de oră, iar problemele încep să apară din ce în ce mai des. Ultima dintre ele e cea legată de acoperișul retractabil. Acesta a costat 20 de milioane de euro, dar din decembrie 2020 n-a mai funcționat la niciun meci. Totul din cauza sistemului electromecanic special al acestuia, care e blocat.

Premier League, blocată în România pentru două milioane de telespectatori! Care e motivul
PREMIER LEAGUE
Premier League, blocată în România pentru două milioane de telespectatori! Care e motivul

Acoperișul Arenei Naționale, în pericol de prăbușire

În decembrie 2020, o echipă de la Primărie a mers în inspecţie la stadion, după ce reprezentanţii companiei care a montat acoperişul retractabil au întocmit un raport însoţit de fotografii care arată că acesta prezintă un mare risc de prăbuşire! Fiindcă nu a fost închis atunci când a nins în Bucureşti şi greutatea zăpezii i-ar fi afectat structura.

Acela a fost momentul când s-a dat „interzis” la folosirea acoperișului. Chiar și la cele 4 meciuri pe care Bucureștiul le-a găzduit la Campionatul European, în vara anului trecut, chiar dacă în aceea perioadă la București au avut loc ploi torențiale, acoperișul a stat închis.

Atunci, FRF a susținut că acoperișul nu a fost folosit în urma unei directive UEFA, dar situația era cu totul alta: acoperișul era blocat! Iar oficialii PMB au confirmat defecțiunea și au anunțat că nu există un buget pentru începerea reparațiilor.

„O dovadă a nepăsării lui Oprescu și Firea”

După 20 de luni în care nu a mai folosit utilizat, primarul general, Nicuşor Dan, a anunţat că a semnat contractul pentru repararea şi mentenanţa acoperişului Arenei. Asta după ce timp de 11 ani nu a beneficiat nici măcar de întreţinere specializată!

„Povestea acestui acoperiş este încă o dovadă a nepăsării foştilor primari, Oprescu şi Firea, care în mandatele lor nu au asigurat, cum ar fi fost normal, o mentenanţă corespunzătoare. Indolenţa lor a dus la deteriorarea sistemului de tractare a acoperişului, municipalitatea fiind nevoită, de când am preluat mandatul de primar, să apeleze la alpinişti pentru a tracta manual sistemul de deschidere/închidere a acoperişului”, a scris primarul pe Facebook.

Edilul a mai spus că, potrivit contractului, care are o valoare de aproximativ 1,9 milioane lei, stadionul va beneficia de servicii de reparaţii, mentenanţă şi întreţinere pentru acoperişul retractabil, pentru cub şi pentru tabela electronică.

Iar de reparații se va ocupa o firmă care în trecut a realizat automatizarea acoperişurilor mobile pentru Stadionul BC Place (Canada), Dubai Mall (Emiratele Arabe Unite), castelul Josefsburg (Austria) sau arenele de tenis Rothenbaum, din Hamburg, Germania.

288de meciuri au avut loc pe Arena Națională, din septembrie 2011 și până în prezent

VIDEO Victor Hexan, despre viața în Donețk înainte de război: „Era belșug! Un muncitor câștiga 500 de euro”

Citește și: 

Interes uriaș pentru FCSB - Dunajska Streda » Câte bilete s-au vândut în mai puțin de o oră de la punerea în vânzare

Rapid vrea să dea două lovituri, Omrani și un fundaș de la CFR: „Poate fi o soluție”

Playtech: ULUITOR! Scandal ȘOC în TVR în cazul David Popovici! Totul a degenerat, e ireal ce a făcut un angajat


Comentarii (21)
mioriticul
mioriticul  •  06 August 2022, 16:09

Deci PMB ar fi trebuit sa încaseze vreo 17 milioane de Euro mai mult din închirieri, nu? (De fapt 17 + X pentru ca mai lipsește și bugetul care ar fi fost necesar pentru lucrări de întreținere). Doar ca de la unii (DOTA, concerte) se puteau cere preturi rentabile. De la alții (Becali, PSD) nu. Ciudat …

Domnul
Domnul  •  06 August 2022, 15:20

Cum să ceara calitate cand contractele. se atribuie cu ***. O BĂTAIE de joc! Banul public șifonat.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

catalynn
catalynn  •  06 August 2022, 14:06
Postat de gicab pe 06 August 2022, 12:48

E tefelist

Nu cred, nu e sigur tanar, frumos nici atât, cât despre libertate … e liber sa facă ce ii poruncește ne-a jjijji! :-)))

Vezi toate comentariile (21)
Comentează