FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO - FCSB

Un pas spre normalitate » DDB Italia semnează armistițiul în privința lui MM Stoica: „Nu voi mai striga niciodată asta”

Mihai Stoica, cu lacrimi în ochi, în studio +18   FOTO
Mihai Stoica, cu lacrimi în ochi, în studio

Articol de - Publicat sambata, 10 ianuarie 2026 11:47 / Actualizat sambata, 10 ianuarie 2026 11:57

DDB Italia, pagina oficială de Facebook a suporterilor dinamoviști din Italia, a dat un semn de normalitate în relația cu marea rivală FCSB. Pornind de la momentul extrem de greu prin care a trecut Mihai Stoica (60 de ani), președintele Consiliului Administrativ al clubului roș-albastru, rivalii anunță că opresc scandările triviale.

În luna aprilie, Mihai Stoica vorbea cu lacrimi în ochi despre cel mai greu moment din viața lui.

Semnal de normalitate dat de fanii lui Dinamo: „Nu voi mai striga niciodată ceva despre fiica lui Mihai Stoica”

Administratorul paginii cu peste 31.000 de urmăritori a aminitit de emisiunea în care MM, cu lacrimi în ochi, povestea momentele în care fiica lui a aflat că se luptă cu o boală cruntă.

A fost postat un mesaj emoționant despre oficialul de la FCSB și copilul lui.

„Nu voi mai striga niciodată ceva despre fiica lui Mihai Stoica. E arogant, nesuferit, obraznic. E un rival. Toate aceste lucruri sunt despre lumea fotbalului. Dar viața e mai mult decât fotbal.

L-am ascultat povestind ce-a trăit în ziua în care a aflat că fiica lui, Teodora, este bolnavă de cancer, într-o fază foarte avansată, aproape fără întoarcere, fără scăpare. Cancer tiroidian, stadiul IV, cu metastaze pulmonare. Metastaza pătrunsese în oase, cuprinsese tot corpul, plămânii erau compromiși.

+13 FOTO

Copilul nu știa rezultatele analizelor, iar el ca tată trebuia să-i dea vestea asta. E cumplit. Cred că dacă l-am fi întrebat atunci dacă e ok ce scandăm, ar fi spus că ar da orice să mai cântăm același refren, an de an, pentru că asta ar însemna că Teodora trăiește.

Spun asta și ca o încurajare pentru copila asta și pentru tatăl ei. Că poate vor mai auzi acele scandări.

Pe fată o cheamă Theodora, care înseamnă Darul lui Dumnezeu. Și cu cât au ridicat mai mult din umeri cei mai buni medici din București, cu atât mai mult numele ei a căpătat sens.

Puneți preț pe lucrurile care au valoare, care contează cu adevărat! Nu mai alergați după ultimul model de telefon, pentru nu știu ce mașină. Mâncați sănătos, faceți sport, citiți o carte, luați-vă timp să citiți Biblia, să vă jucați cu copiii voștri și să ajutați un copil care a avut mai puține șanse de la viață!

Să-ți trăiască fetița, Meme!”, a apărut pe pagina dinamoviștilor.

Apoi, administratorul a adăugat în secțiunea de comentarii: „într-o lume ideală, Meme Stoica ar putea fi invitat, împreună cu Theodora, în fața tribunelor, peluzelor noastre, la un derby... și aplaudat.

Într-o lume ideală, Meme Stoica, un om care l-a cunoscut pe Dumnezeu, ar fi mai puțin provocator”.

Într-o singură oră, postarea a adunat aproape 200 de comentarii în care fanii dinamoviști au apreciat rândurile scrise de administratorul paginii.

  • „Respect celui care a gândit așa! Oricum mi-am dat seama că în spatele paginii e un băiat cu caracter!”

  • „Cine a scris textul jos pălăria! Rival, nu-l halim, dar viața și sănătatea unui copil sunt mai presus de orice rivalitate”

  • „Bravo - asta înseamnă să fim oameni - ne gândim și la Dan Petrescu. Cu acest spirit, Dinamo nu moare niciodată”

  • „MM, lăsând la o parte rivalitatea, să-ți trăiască Teodora mulți ani cu sănătate de acum încolo”

Citește și:
Ținuta lui Kate Scott, motiv de glume în cel mai vizionat show despre Liga Campionilor: „Uite, e satin!”
Liga Campionilor
Ținuta lui Kate Scott, motiv de glume în cel mai vizionat show despre Liga Campionilor: „Uite, e satin!”
Cum sunt văzute FCSB și România prin ochii unui experimentat jurnalist croat: „Cei mai mulți doar asta își amintesc”
Europa League
Cum sunt văzute FCSB și România prin ochii unui experimentat jurnalist croat: „Cei mai mulți doar asta își amintesc”
Lindsey Vonn a intrat în trendul „2016” și a „rupt” internetul cu imaginile postate: „Ședința noastră cu body paint”
Altele
Lindsey Vonn a intrat în trendul „2016” și a „rupt” internetul cu imaginile postate: „Ședința noastră cu body paint”
„Love my girls” » A furat toate privirile la petrecerea de logodnă a lui Radu Drăgușin, la Athenee Palace
Stranieri
„Love my girls” » A furat toate privirile la petrecerea de logodnă a lui Radu Drăgușin, la Athenee Palace
Aplicație populară în România, oprită de BNR
Profit.ro
Aplicație populară în România, oprită de BNR
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”

A numit țara-model pentru România: „Nu trebuie copiat 100%, putem să adaptăm!”


Comentarii (7)
Pafnutie.Esteban
Pafnutie.Esteban  •  10 Ianuarie 2026, 18:13

Gândiți-vă cum ar fi ca copiii noștri sa treacă prin asa ceva !? Cum ar fi sufletul nostru!?... Au fost stelisti care si-au facut bannere cu"Hildan are ușa in tavan", fiind mai cinici si mai sadici, cu un om care a trecut in neființă! Oare cum s-au simțit părinții lui in acele momente!?? Theodora poate, sau cu siguranță, va fi o norocoasă! .... MeMe e arogant, de multe ori fara rost, e enervant pentru ca nu e corect, pentru ca încă e avantajat fatis de arbitri, si el devine atunci si mai arogant, si mai enervant!.... dar sa ne oprim la a mai jigni copiii. Ei sunt alta ființă, nu sunt parte din greselile părinților lor! Sunt ființe cu suferințele lor, cu angoasele, tragediile si părțile lor bune! Sa-i judecam pentru ce fac ei, nu pentru faptele discutabile ale părinților! S-o lăsăm pe Theodora sa-si trăiască clipele asa cum au fost lăsate de la D-zeu! Sper ca dinamovistii sa nu o mai jignească niciodată! Sunt sigur ca asa va fi, ei sunt suporterii veniți din alta parte a societății, in care biblioteca cu cărți i-a separat de ogor si de oborul de vite! Sa facem cinste acestei stări de fapt! Te respectam Theodora! Bravo Dinamo! Asa se câștigă respectul!

unuldepestrada
unuldepestrada  •  10 Ianuarie 2026, 14:44

Cititi si despre Florentin Petre cum Becali i-a salvat viata sau a avut un impact major in a-i rezolva problemele majore de sanatate. Chestii marunte...

oase92
oase92  •  10 Ianuarie 2026, 14:25
Postat de Redchampion76 pe 10 Ianuarie 2026, 13:00

Sa traiasca pana maine!

Comentariul tău este mai grav decât toate trivialitățile adresate lui MM de către toți suporterii din România, indiferent de echipa pe care o susțin. Este greu să-mi imaginez că cineva, pornind de la antipatia/ura pe care o simte față de un om (care cred că lui, personal, nu i-a făcut nimic) să poată să gândească în termenii aceia, incalificabili, față de o persoană aflată într-o situație cvasidisperată. Doamne ferește!

Vezi toate comentariile (7)
Comentează