FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ ARE MAGAZIN OFICIAL

Asalt vişiniu

Articol de GSP - Publicat joi, 24 iulie 2008 00:00

Zeci de fani i-au sufocat pe jucătorii lui Andone pentru autografe şi poze la lansarea magazinului oficial

Jucătorii liderului au făcut ieri o baie de mulţime cu ocazia inaugurării magazinului oficial "Suporter Shop" din cadrul Sigma Center. La acţiune au participat toţi jucătorii "vişiniilor", antrenorul Ioan Andone şi preşedintele Iuliu Mureşan. Ultimul a mai pus o cărămidă la cîştigarea unui nou titlu. "M-am întîlnit de dimineaţă cu Tony. M-a întrebat: «Presidente, vrei să cîştigăm iar campionatul?». Răspunsul meu e uşor de ghicit. Mi-a spus că pentru asta trebuie să mă tund din nou la zero, aşa cum s-a întîmplat la finalul campionatului trecut. După cum vedeţi m-a tuns din nou, ca să respectăm tradiţia", a povestit Mureşan, spre amuzamentul fanilor prezenţi la eveniment.

Fanii i-au luat cu asalt pe jucătorii lui Andone pentru poze şi autografe, în timp ce Trică a făcut cunoştinţă cu "celălalt Trică", o replică din carton în mărime naturală a decarului feroviarilor: "Am fost surprins să mă întîlnesc cu celălalt Trică în magazin. Chiar am ţinut să-i strîng mîna", a spus Eugen. :)) Canadianul Lars Hirschfeld a fost surprins de numărul mare de fani care au venit la lansare. "Nu mă aşteptam să vină atît de mulţi fani. Se vede că încet-încet CFR începe să devină un club profesionist", a punctat portarul.

125 de lei costă a replică a tricourilor purtate de jucătorii lui CFR

Citește și:
Ianis Zicu l-a făcut praf pe dublul campion din Superliga: „Așa-zis fotbalist. Și numele și parcursul tău ca jucător au fost… mici”
Superliga

Rușini stropite cu vin » Șefii și selecționerul României, party cu alcool acasă la Nicu Gheară, în Ibiza. Când vine demiterea
Nationala

Marius Șumudică, resemnat: „Ați văzut pe cine vor ei să aducă la echipă? Despre ce vorbim?”

Cea mai frumoasă femeie a țării în 2022 i-a lăsat mască pe toți, la 33 de ani: „A sosit momentul să îmi trăiesc visul!”
Box

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mutu insinuează o revoltă în vestiarul lui Hagi! Către ce jucător arată: „Sigur a creat neplăceri pe-acolo, fiindcă nu a jucat”

Fosta Miss debutează în boxul profesionist » Visează la titlul mondial: „Tocurile înalte și mănușile se potrivesc”

Comentarii (11)
 •  25 Iulie 2008, 01:18

galeria "U" 90% tiiganii !

 •  24 Iulie 2008, 21:01

bahh...atunci multumitiva cu ce aveti ..nu "ca daca ar fi".."ca poate atunci".."50000mii de locuri" si din alea..trezitiva la realitate ca nui asa si no sa fie veci ...sa vad io cand U o sa ridice cluju la nivelu la care ii acuma..

 •  24 Iulie 2008, 18:15

Din pacate "U" nu are bani momentan si nimeni nu stie daca va avea in viitorul apropiat deoarece Oncos nu e o companie destul de puternica. Clujenii, fie romani, fie maghiari ar prefera ca ambele echipe sa se bata la titlu; momentan ne multumim cu ce avem.

Vezi toate comentariile (11)
Comentează