FOTBAL  »  Superliga  »  RUPTURĂ

„Nu merită să le port vreo iubire” » Atanas Trică a reaprins războiul cu fanii Craiovei

Ruptură între Atanas Tricî și fanii Universității Craiova // foto: instagram @atanastrica_9
Ruptură între Atanas Tricî și fanii Universității Craiova // foto: instagram @atanastrica_9

Articol de - Publicat marti, 30 iunie 2026, 17:35 / Actualizat marti, 30 iunie 2026 17:51

Atanas Trică (21 de ani), atacant la U Cluj, a vorbit despre relația tensionată pe care o are cu suporterii Universității Craiova, club la care s-a format.

Tânărul jucător al „șepcilor roșii”, fiul lui Eugen Trică și nepotul lui Ilie Balaci, a făcut niște declarații la finalul sezonului trecut care nu au fost trecute cu vederea. Faptul că acesta i-a ținut pumnii lui Dinamo, una din marile rivale ale Craiovei, înainte de meciul cu oltenii, o partidă care putea influența lupta la titlu în Superligă în care era implicată și U Cluj, i-a deranjat teribil pe fanii echipei din Bănie.

Atanas Trică: „Nu cred că mai merită oamenii de acolo să le port vreo iubire”

Atanas Trică a declarat că atitudinea suporterilor l-a supărat foarte tare, astfel că nu mai are aceleași sentimente pentru o parte din fanii echipei din Bănie.

„A fost cea mai mare supărare care mi s-a întâmplat. Nu pentru că am pierdut împotriva echipei la care am crescut și pe care am iubit-o.... nu știu dacă o mai iubesc pentru că la ce cuvinte mi s-au adresat mie și familiei mele nu cred că mai merită oamenii de acolo să le port vreo iubire.

Mama mea locuiește acolo. Bunica mea locuiește acolo. Toată familia este acolo, însă vom vedea cu timpul dacă se va întâmpla ceva. Nu mă așteptam să se întâmple asta. Până la urmă, așa cum a spus tatăl meu, s-au luat de la absolut nimic, dar dacă așa au simțit ei...

Am trecut cu brio peste acea perioadă. Imediat după acel interviu a fost finala de Cupă, mi-am asumat acel 11 metri. Acum, că nu s-a întâmplat să câștigăm, n-are nimic. Pe mine m-a călit foarte mult", a spus Atanas Trică, într-un interviu acordat pentru PRO TV.

„Nu merită să le port vreo iubire” » Atanas Trică a reaprins războiul cu fanii Craiovei
Atanas Trică, în perioada în care evolua ăentru Universitatea Craiova // Foto: Imago Images

De la ce a început ruptura dintre Atanas Trică și Universitatea Craiova

Totul a pornit după ce, pe 5 mai, Atanas Trică a declarat că „sper să ne ajute frații noștri (n.r. - Dinamo)”, să o încurce pe Universitatea Craiova, echipă care se afla cu U Cluj în luptă pentru titlul de campioană în Superligă.

Fanii echipei din Bănie l-au taxat pe nepotul lui Ilie Balaci pentru declarațiile făcute, astfel că la meciul dintre Universitatea Craiova și U Cluj (5-0) din ultima etapă a Superligii, meciul care a decis campioana României, aceștia au afișat un mesaj care l-a vizat direct pe tânărul atacant.

„Atanas, îți curge prin vene sânge de zeu / Dar partea stricată nu te face leu!”, a fost mesajul afișat.

Citește și:
Rapid semnează cu fotbalistul la care FCSB tocmai a renunțat!
Superliga
Rapid semnează cu fotbalistul la care FCSB tocmai a renunțat!
Celebra fană-topmodel a ieșit în stradă, după calificare: „Asta e pentru toți germanii!”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Celebra fană-topmodel a ieșit în stradă, după calificare: „Asta e pentru toți germanii!”
Unde ar putea ajunge Adrian Mazilu, dacă se concretizează plecarea de la Dinamo
Superliga
Unde ar putea ajunge Adrian Mazilu, dacă se concretizează plecarea de la Dinamo
Au cumpărat drepturile! Cine transmite la TV debutul Craiovei în preliminariile Ligii Campionilor
Liga Campionilor
Au cumpărat drepturile! Cine transmite la TV debutul Craiovei în preliminariile Ligii Campionilor
ULTIMA ORĂ Concedieri în România. Gigant american renunță la sute de angajați
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Concedieri în România. Gigant american renunță la sute de angajați
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Pauzele de hidratare de la Mondial îi aduc o avere lui David Beckham

Ce spune Serena Williams despre imaginile surprinse la Wimbledon cu ea și Dimitrov


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează