Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat duminica, 17 octombrie 2010 00:00
Au luptat pentru Steaua. Au jucat orice meci ca pe o finală. Au încercat de fiecare dată clubul lor să cîştige. Au ştiut să-şi motiveze echipa din teren spre o nouă victorie. Nu vorbin despre antrenori, chiar dacă prezentarea le aparţine şi lor. Ci vorbim despre cei care au purtat bandelora de căpitan, pe lîngă greutatea tricoului roş-albastru.
Clubul Steaua a reuşit să pregătească sute de fotbalişti care au făcut istorie pentru România. Sute de fotbalişti, care au făcut cunoscut numele celei mai titrate echipe de fotbal din România să strălucească în orice moment, în orice colţ al globului. Rînd pe rînd, Steaua a scos pe rampă, mari jucători, însă din aceştia doar o parte au avut şansa, norocul şi privilegiul de a fi şi căpitani de echipă. Cei care la începutul fiecărei partide bat palma cu adversarul, cei care-şi coordonează cel mai bine echipa din teren, cei care au rolul unui lider adevărat, cei care niciodată nu au dreptul să facă pasul înapoi şi niciodată nu au dreptul să cedeze la muncă.
Tocmai de aceea Gazeta Sporturilor vii prezintă pe cei mai reprezentativi căpitani pînă în 1990, ai celei mai iubite echipe din fobalul românesc, conform sondajelor.
Unul dintre cei mai respectaţi fundaşi centrali pe care i-a avut Steaua, dar şi fotbalul românesc. Un jucător unic, care în anii 50 se mîndrea cu calităţi de individiat, cu o tehnicitate pe care doar Beckenbauer o mai putea avea. Unul dintre jucătorii care alerga suta de metri în 11 secunde, încercînd să-i calce pe urme, fără să ştie să peste cîţiva zeci de ani, Bolt dobora toate recordurile în materie. Cu o detentă impresionant şi o luciditate incredibilă pe durata celor 90 de minute, Alexandru Apolzan era un exemplu pentru toată generaţia de fotbalişti din care făcea parte. Un adevărat căpitan de echipă care discuta cu orice nou jucător care călca în interiorul echipei, căruia îi dădea sfaturi şi-l pregătea pentru lupta de pe terenul de fotbal. Era un om modest, nu era îngîmfat, iubit de toată lumea. Cu siguranţă asta a făcut ca banderola de căpitan să stea pe braţul lui opt ani! Alexandru Apolzan a plecat dintre noi la doar 55 de ani, în 1982.
Un atacant care perfora orice poartă a oricărui portar! A marcat de 145 de ori în cele 245 de prezenţe în tricoul echipei Steaua. Era atacant, era şi normal, ţinînd cont de numărul mare de goluri pe care le-a reuşit. Un jucător valoros, un coleg bun de echipă, căruia nu îi plăceau individualităţile, un sportiv adevărat, care era primul la antrenamente şi de cele mai multe ori pleca ultimul. Un jucător perfect, cu calităţi tehnice foarte bune, chiar dacă nu era foarte agresiv. Unul dintre cei mai valoroşi căpitani de echipă, care a ştiut să fie un lider în faţa colegilor. Titular meci de meci, a ajuns să fie respectat de toată lumea, ajungînd la un moment dat şi jucătorul echipei naţionale. Gheorghe Constantin a încetat din viaţă la 76 de ani.
ANGHEL IORDĂNESCU
Un mijlocaş ofensiv care făcea parte dintr-o trupă de geniu a Stelei. Datorită stilului său extrem de ofensiv şi a apetitului pentru gol, Iordănescu a marcat nu mai puţin de 146 de goluri în campionatul României pentru Steaua, fiind pe primul loc în clasamentul all-time al golgeterilor din Ghencea. Unul dintre singuri fotbalişti care puteau să facă orice cu mingea. Un fotbalist fantezie, care ştia să lase spectatorii cu gura căscată şi să-i aducă la stadion. Iordănescu era cel care aduna echipa în jurul său nu pentru că ţipa la ei, sau pentru că celorlalţi le era frică de el. Cu acest lucuri şi-a cucerit colegii şi a fost acceptat imediat ca şi căpitan. Toată lumea se uita admirativ la Iordănescu, nu le venea să creadă ce poată să facă pe teren cu mingea. Acum, Anghel Iordănescu nu mai este implicat în fotbalul românesc, dar este senator în Parlamentul României.
LIŢĂ DUMITRU
Un mijlocaş care îţi atrăgea toate privirile atunci cînd te uitai la el. Un tip nu prea întalt, şaten spre blond, care strălucea atunci cînd ieşea pe iarba cea nouă a stadionului din Ghencea. Unul dintre giuvaierele Stelei din urmă cu 30 de ani, Liţă a preluat banderola de căpitan de la Iordănescu. Un jucător celebral, care ştia ca nimeni altul să facă legatărua perfectă între apărare şi atac. Era cheia de care orice echipă ar avea nevoie la mijlocul terenului, un jucător de bază al Stelei. Caracterizat de prieteni ca un artist al balonului, Liţă Dumitru făcea ce dorea cu adversarii săi. Avea o tehnică deosebită, prin care reuşea să se impună în faţa celor care-i stăteau în faţă! Acum, nea Liţă a decis să plece din România şi să nu se mai întoarcă, înapoi, acasă, decît în momentul în care o să fie înmormîntat. La 60 de ani, "Beckenbauer al României", aşa cum îl alintă nemţii din Wurzburg pe Liţă îşi cîştigă existenţa transportînd mobilă.
"Metronomul" echipei de la mijlocul centralului juca tot timpul central. Un jucător care prin dăruirea şi dîrzenia lui a reuşit să-şi cîştige banderola de căpitan al echipei. S-a impus ca un adevărat lider în faţa colegilor, devenind pe zi ce trecea un exemplul pentru toţi cei care trăiau alături de el în vestiar. Se punea mereu în sluja celorlalţi, le acoperea spatele celorlaţi mijlocaşi ofensivi pe teren, nu dorea să iasă în faţă, fapt pentru care era un om în banca lui, liniştit şi modest. Cu o longevitate de invidat şi un comportamanet strălucit, a reuşit să aibă o relaţie foarte bună cu toată lumea. Un om cu foarte mult bun simt, care a fost un exemplu pentru colegi şi datorită faptului că era un familist convins. A decis să nu se mai implice în fotbal, după ce a pus ghetele în cui.
MARIUS LĂCĂTUŞ
Lăcătuş? Automat zici Steaua? Da, Steaua, Lăcătuş! O adevărată operă de artă pentru clubul din Ghencea. Oare de ce? Pentru că din cele 50 de trofee cucerite de club în întreaga sa istorie, fostul număr 7 din Ghencea a contribuit la nu mai puţin de 20 dintre ele. Un fel de Tudorel Stoica, dar mult mai vulcanic. Trăgea echipa după el, era un suflet mare, un adevărat căpitan de echipă, care ştia să împingă echipa de la spate. Cu o inteligenţă extraordinară, cu o dăruire incredibilă, Marius Lăcătuş era omul cu sufletul doar pentru Steaua. Lăcătuş a fost poate jucătorul care prin venele lui curgea cel mai colorat sînge roş-albastru, din toţi jucătorii care au activat în Ghencea. Acum, Lăcătuş s-a întors la Steaua, după ce Ilie Dumitrescu şi-a dat demisia la presiunea suporterilor din Ghencea.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
