FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Au rămas doar ”spartanii” » Dinamo s-a făcut de rîs la ea acasă: a bifat una dintre cele mai scăzute asistenţe ale sezonului

Meciurile ce se desfășoară în Ștefan cel Mare par că se dispută cu porțile închise
Meciurile ce se desfășoară în Ștefan cel Mare par că se dispută cu porțile închise

Articol de - Publicat miercuri, 05 decembrie 2012 00:00 / Actualizat marti, 04 decembrie 2012 21:47

Victoria cu Severinul (4-2) a fost savurată din tribunele arenei din Ştefan cel Mare de numai 300 de oameni.

Dinamo a fost iar în "Groapă". A jucat acasă, nu pe Naţional Arena, iar microbiştii au dat bir cu fugiţii cînd a venit vorba de a asista la meciul cu Severinul (4-2). A fost bifat recordul negativ de asistenţă în acest sezon, doar 300 de oameni ţinînd să îndure frigul luni seară pe stadionul inaugurat în 1952.

A fost chiar bine dacă se ţine cont că în prejma startului partidei de-abia erau 150 de spectatori! Cei 300, adevăraţi "spartani" pînă la urmă, au reprezentat una dintre cele mai reduse asistenţe din actuala ediţie a Ligii 1, chiar dacă Dinamo încă ocupă locul 3 la numărul total de spectatori de pe teren propriu, după Steaua şi Petrolul, graţie exilului, fericit, pe Naţional Arena.

Chiar şi aşa, "recordul" roş-albilor rezistă din ediţia 2010/2011, atunci cînd au fost doar 99 de "cîini" în tribune la o partidă cu Astra (2-2).

200 de spectatori au fost la Astra - Severin (1-1), cea mai redusă asistenţă din actualul campionat. La alte 6 partide au fost cîte 300 de oameni: meciul "cîinilor" de luni, 3 întîlniri ale Viitorului, cele în care terenul propriu era Galaţiul, Concordia - Oţelul (0-0) şi Severin - Viitorul (2-2)

"Frigul a ţinut oamenii în faţa televizorului, îi înţelegem. O să încercăm să mulţumim spectatorii, chiar dacă vor veni puţini sau mulţi" (Srgian Luchin, fundaş Dinamo)

ALTE ŞTIRI DESPRE DINAMO

Uniţi lîngă durere
Echipa dinamovistă i-a dedicat un banner unui puşti de 20 de ani, Cosmin Beşliu, din Piteşti, care a murit zilele trecute într-un accident rutier. "Ai fost cu noi în peluze, la rău şi la bine / Cosmin, "cîine" adevărat, nu vei fi uitat!" era scris pe mesajul arborat de roş-albi (foto). Povestea l-a impresionat şi pe Marius Alexe, care, după meci, a venit în zona vestiarelor şi a vorbit cu familia tînărului, oferindu-i propriul tricou. "Era nelipsit de la partide, era un copil inimos, a murit într-un accident la scurt timp îşi luase carnetul de conducere", au mărturisit jucătorii. (Andreea Ghiciov)

N-a avut viză medicală!
Issa Ba, 32 de ani, n-a jucat luni seară şi a fost schimbat dintre titulari cu nici un sfert de oră înaintea meciului întrucît nu avea viza medicală la zi! Senegalezul a declarat: "Eu mă pregăteam de joc, n-am nici o accidentare, dar antrenorul a venit la mine şi mi-a zis că nu pot evolua cu Severinul, că e o problemă cu actele. Nu ştiu ce exact, întrucît am viză de muncă valabilă pînă la finele campionatului". Viza medicală urma să sosească luni, dinamoviştii n-au vrut să rişte folosirea lui şi, poate, pierderea meciului, de aceea au decis ca Issa să fie scos din lot. Ieri, oficialii au precizat că s-a reglat situaţia. (Andreea Ghiciov)

Săftica de 5 stele
Ionuţ Negoiţă a anunţat ieri că a investit 200.000 de euro în renovarea bazei de la Săftica. Neplătiţi de 4 luni, jucătorii spun că sînt condiţii de cazare similare cu ale unui hotel de 5 stele, acelaşi lucru afirmîndu-l şi omul de afaceri. Modernizările au fost făcute în ultimele două luni, iar de acum fotbaliştii pot dormi la Săftica în condiţii optime.

Plîng după rapidişti
Pînă şi dinamoviştii deplîng soarta Giuleştiului. A zis ieri Negoiţă: "Rapid e un brand vechi, cu istorie, ar fi mare păcat să dispară. Sper să se găsească o soluţie acolo". Referitor la situaţia oarecum similară a dinamoviştilor, acţionarul a precizat: "Şansele sînt 50-50 la sută, iar soluţia salvatoare costă 10 milioane de euro. Dau eu 6, ceilalţi colegi să dea cîte două. Mai e timp pînă joia viitoare să primesc un răspuns. E greu să faci profit din fotbal, dar nici nu vreau să aduc bani doar de acasă".

Inbox
- Koulibaly a "impresionat" cu noul look, colegii afirmînd: "Poate din cauza frizurii face atîtea gafe în apărare". "Introducerea lui Koulibaly a fost neinspirată, dar băieţii mi-au acoperit greşeala", a comentat Dorinel.
- Luni seara, cînd a intrat în sala de conferinţe, după meci, la unul dintre televizoare se auzea imnul Champions League. Chiar dacă a participat în această competiţie, cu Oţelul, Dorinel Munteanu a zis: "Vă rog, daţi pe silent, încă nu ne pregătim de Champions League!".
- Nicolo Napoli, antrenor Severin: "Dinamo juca mai bine cu Bonetti, îşi crea mai multe ocazii". Dorinel a replicat: "Fiecare cu părerea lui, să se uite la tabelă!".
- Ionuţ Negoiţă: "Mi-aş dori ca Dragoş Săvulescu să revină asupra deciziei de a pleca din acţionariat". Discuţiile dintre şefi se mai amînă cîteva zile, pînă cînd Nicolae Badea îşi va reveni medical".
- Negoiţă ar vrea 12 echipe în Liga 1: "Ar creşte numărul banilor din drepturile TV pentru fiecare club, ar fi mai mare stabilitate financiară".

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (28)
ultras.nationalist
ultras.nationalist  •  05 Decembrie 2012, 12:49

defapt au fost vreo 500

alexa.09
alexa.09  •  05 Decembrie 2012, 12:10

Este un numar rusinos de spectatori pe care l-a avut Dinamo in partida de pe teren propriu cu Severinul . Poate din cauza programarii meciului- luni seara , poate din cauza frigului , sau poate din cauza rezulatatelor proaste din ultima vreme . Dar toate acestea nu reprezinta scuze. Dinamo a aratat o "alta fata" in primul meci din retur. A jucat mai bine. si mai organizat. Si-a revenit de la 1-0 si acest lucru nu este deloc usor. Dupa pauza,au intrat mai hotarati si au inscris trei goluri in cateva minute. Ma bucur pentru reusitele baietilor si sper sa joace la fel de bine si in urmatoarele meciuri . Am avut si noroc pentru ca oaspetii au ratat doua ocazii uriase provocate de Koul

ciocaneanu
ciocaneanu  •  05 Decembrie 2012, 10:31

Un aricol inedit. Pina acum nu s-a facut caz de numarul de spectatori veniti la meciuri in Stefan cel Mare :-). E greu sa gasesti un subiect care sa-si merite numele, sa nu mai vorbim ce ar insemna sa si cercetezi pt. un articol. Cine a zis ca juralismul e o meserie grea? Mai ales cind scri pt. o fituica gen ghesepe!

Vezi toate comentariile (28)
Comentează