FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

Au transferat o echipă » Marius Constantin se întoarce în Giuleşti. Urmează Codrea?

Marius Constantin este cel de-al 11-lea jucător transferat în această vară de Rapid.
Marius Constantin este cel de-al 11-lea jucător transferat în această vară de Rapid.

Articol de - Publicat sambata, 14 iulie 2012 00:00 / Actualizat sambata, 14 iulie 2012 01:05

Giuleştenii s-au înnoit masiv în intersezon, aducînd nu mai puţin de 11 fotbalişti noi.

George Copos a mai reuşit ieri încă un transfer, al 10-lea al acestei veri! Marius Constantin (27 de ani) s-a întors în Giuleşti după un sezon petrecut la Vaslui.

Mutarea face parte din tranzacţia lui Sburlea în Moldova, iar fundaşul a semnat un contract pe 4 ani! Patronul din Grant nu vrea să se oprească aici şi n-a renunţat la gîndul de a-l aduce în Grant şi pe Paul Codrea (31 de ani), fotbalist pe care-l pîndeşte de 6 ani de zile!

"Sîntem foarte aproape de a semna cu el. Paul e un superbăiat, educat şi inteligent. Se vede că vine din Banat. I-am propus un contract pe doi ani şi m-aş bucura enorm să accepte", a spus Copos.

Daca va semna şi Codrea, atunci Rapidul va fi făcut 11 transferuri în intersezon. În aceste condiţii, Sabău va avea la dispoziţie o echipă întreagă formată numai din fotbalişti veniţi în această vară.

Şumudică l-a dat afară
E pentru a doua oară cînd Marius Constantin e nevoit să schimbe echipa din cauza lui Şumudică. În urmă cu un an a plecat de la Rapid la Vaslui din cauza unui conflict cu Şumi, petrecut în primăvara lui 2011, cînd a sărit să-l bată pe antrenor. Motivul? Şumi a făcut o remarca nepotrivită la adresa soţiei fundaşului central. Acum, Şumudică a preluat-o pe Vaslui, iar Constantin n-a mai avut loc în lot moldovenilor şi l-a sunat pe Zotta: "Nea Costică, ia-mă de aici!".

Curelea şi Varga, pe listă
Copos nu vrea să se oprească aici şi şi-a mai fixat încă o ţintă: Costin Curelea, de la Sportul Studenţesc. Patronul giuleştean a confirmat interesul pentru atacantul de 28 de ani: "Îl vreau pe Curelea, e un fotbalist care-mi place, dar n-aş putea spune în acest moment care sînt şansele să vină". În plus, antrenorul Ovidiu Sabău a mai înaintat un nume: "Eu l-aş vrea şi pe Varga, orice antrenor şi l-ar dori".

"Marius şi-a dorit foarte mult să vină în Giuleşti, iar eu sînt foarte bucuros că am reuşit să îl aduc. Va arăta din nou că e cel mai bun fundaş central din România" (Constantin Zotta, preşedinte executiv Rapid)

15.000 de euro pe lună va fi salariul lui Constantin în Grant

203 meciuri în Liga 1 are Marius pentru Rapid în cele 7 sezoane pe care le-a mai bifat în Giuleşti (2004-2011)

Echipa nou-veniţilor: Albuţ - I. Voicu, Wallace, Abrudan, Milisavljevici - Codrea, M. Constantin - Figueirado, D. Goga, Renan Silva - Ilijoski

Vasluiul e lider la achiziţii
Echipă: Transferuri
Vaslui: 16
Rapid: 11
CFR: 9
Steaua: 6
Dinamo: 6

ALTE ŞTIRI DESPRE RAPID:

Coman, blocat de Copos
După ce Dani Coman (33 de ani) a spus că ciprioţii de la Famagusta nu vor să achite suma de 62.000 de euro în schimbul său, patronul George Copos a spus că portarul va rămîne în Grant: "Coman este cel mai bun portar din România. Nu s-a schimbat nimic în ceea ce priveşte situaţia lui. Este portarul Rapidului şi rămîne pe loc. Dacă vrea, poate pleca dacă cei care îl doresc plătesc 62.000 de euro, altfel nu!".

Se judecă cu Marcos
Alb-vişiniii s-au despărţit în această vară de Marcos Antonio, care a semnat cu Nurnberg din postura de jucător liber de contract. Conform înţelegerii dintre brazilian şi clubul din Grant, alb-vişiniii au avut dreptul pînă la 13 aprilie să-i prelungească automat înţelegerea pe încă un sezon. Sud-americanul n-a fost informat de conducere că mai e dorit şi, fiind neplătit de trei luni, a plecat în Bundesliga. Giuleştenii l-au reclamat apoi la FIFA, susţinînd că stoperul e legat de Rapid pînă în vara lui 2013, şi cer o plată compensatorie.

„Fotbalul se «deteritorializează»! Nu mai există ceva esențial” » Un profesor de antropologie, Christian Bromberger, conferință de excepție despre o „mutație” în fotbalul de azi: „Am plecat de la tifoso, adică boală contagioasă, și am ajuns aici”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (21)
cesinha33
cesinha33  •  14 Iulie 2012, 13:19

ne'am betonat apararea. M.Constantin un transfer reusit. Daca COPOS ii ia pe curelea codrea varga si Rusescu( din cate se vede pe gsp a intrat in gura ciobanului) chiar isi spala o multime de pacate. Sa speram ca Marius sa redevina acel fundas sigur pe el. FORTZA RAPID

alex1994
alex1994  •  14 Iulie 2012, 12:25

cel mai bun transfer e Ilijoski,o sa fie golgeter!unul dintre cei mai buni atacanti de careu stie sa o bage in poarta nu ca Surdu .

ticutroya
ticutroya  •  14 Iulie 2012, 12:24
Postat de tyby_ysak07 pe 14 Iulie 2012, 09:56

Mai Zota, mai... cum sa fie betivul de M.Constantin cel mai bun fundas central din tara???? Nu era defapt fumatorul de Moti??? 2 gloabe vesele

Nuuuuu, este gloaba de Gardos....!

Vezi toate comentariile (21)
Comentează