FOTBAL  »  Superliga  »  CFR - CRAIOVA 0-0

Țicleanu a citit-o pe Craiova la 0-0 cu CFR Cluj: „Asta și-a dorit”

Aurel Țicleanu
Aurel Țicleanu

Articol de - Publicat vineri, 08 mai 2026 23:16 / Actualizat vineri, 08 mai 2026 23:26

Aurel Țicleanu (67 de ani), component al Craiovei Maxima, consideră că jocul dintre CFR Cluj și Universitatea Craiova, încheiat fără gol, a fost de nota „4 spre 5”.

În deschiderea etapei 8 din play-off, CFR Cluj și Universitatea Craiova au dat-o la pace, 0-0, punct care îi asigură pe olteni că vor încheia runda pe prima poziție indiferent de celelalte rezultate.

Nu a fost un meci ofertant; raportul șuturilor a fost 7-7, dar o singură execuție a fost cadrată, xG-ul total fiind pe măsură, 0.38 pentru CFR, 0.26 pentru Craiova.

Aurel Țicleanu, membru al uneia dintre cele mai de succes generații din istoria Băniei, Craiova Maxima, a notat meciul a fi de „4 spre 5”. El are și o explicație pentru felul în care s-a jucat, că Universitatea ar fi căutat egalul.

Aurel Țicleanu a citit-o pe Craiova: „Și-au dorit un 0-0, să nu piardă”

„Notă? Pffu... 4 spre 5. Vorbeam înainte de meci că atunci când intră într-un joc, echipele își doresc ceva de la acel joc. Craiova și-a dorit un 0-0, să nu piardă, și a avut posibilitatea să facă lucrul ăsta.

Eu cred că Craiova a înghețat foarte mult din joc. CFR a intrat cu teamă, i-a fost frică de jocul ăsta. După pauză și-a asumat ceva mai multe riscuri, s-a apropiat ceva mai mult de poartă, dar până la urmă e 0-0 într-un meci de nota 4. Și atenție, sunt două echipe care marcaseră mult în ultima perioadă”, a afirmat Țicleanu la PrimaSport.

Confruntat cu aceeași provocare, fostul fundaș Marius Baciu a dat nota 4: „Un joc cu mare teamă, cu frică din partea ambelor echipe. Nu am văzut nimic, nimic, nimic. În prima repriză a fost foarte fricoasă CFR-ul. Nu înțeleg de ce; jucau acasă, a venit foarte multă lume la stadion. Parcă așteptau greșeala celuilalt”.

Universitatea Craiova are acum 46 de puncte, 4 peste U Cluj și 5 peste CFR, care doar printr-un miracol mai poate deveni campioană.

Citește și:
Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră
Noutati auto
Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră
Costel Gâlcă și-a anunțat plecarea de la Rapid imediat după remiza cu FC Argeș: „Ultimul meu meci” + Război total cu conducerea clubului
Superliga
Costel Gâlcă și-a anunțat plecarea de la Rapid imediat după remiza cu FC Argeș: „Ultimul meu meci” + Război total cu conducerea clubului
Cristi Săpunaru a dat de pământ cu un conducător de la Rapid după ce echipa a ratat Europa: „A fost invizibil!”
Superliga
Cristi Săpunaru a dat de pământ cu un conducător de la Rapid după ce echipa a ratat Europa: „A fost invizibil!”
S-a stabilit a doua echipă promovată în Liga 2 » Clubul revine după 9 ani!
Liga 2
S-a stabilit a doua echipă promovată în Liga 2 » Clubul revine după 9 ani!
FOTO Complex balnear din România construit de la zero, investiție de peste 40 de milioane lei. Stațiunea Vizantea a fost distrusă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Profit.ro
FOTO Complex balnear din România construit de la zero, investiție de peste 40 de milioane lei. Stațiunea Vizantea a fost distrusă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86

Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează