FOTBAL  »  Superliga  »  U CRAIOVA

Bădoi: "Nu mai am loc la Craiova. Dacă eram mai tînăr, rămîneam"

Articol de GSP - Publicat miercuri, 02 iunie 2010 00:00

Valentin Bădoi, care în toamnă a semnat un contract valabil până la finalul sezonului cu Universitatea Craiova, pentru a suplini absenţa lui Ovidiu Dănănae, care era accidentat, a declarat, miercuri, că vârsta sa este nepotrivită pentru proiectul grupării oltene.

"În toamnă am semnat un contract valabil până la finalul campionatului. Nu ştiu dacă aş mai fi continuat cu Craiova. Poate dacă aş fi fost mai tânăr aş fi rămas, dar la vârsta pe care o am e greu. La Craiova sunt mulţi puşti foarte valoroşi şi se doreşte formarea unei echipe cu mulţi tineri, nu cred ca aş mai fi avut loc.

Pentru mine a fost o perioadă frumoasă, m-am simţit bine la Craiova, păcat că echipa nu a avut rezultate mai bune. Chiar mă bucur că am jucat la Universitatea Craiova", a spus Bădoi, în vârstă de 35 de ani, conform Mediafax.

Valentin Bădoi a afirmat că şi-ar fi dorit să aibă un sezon mai bun la Craiova. "Mi-aş fi dorit şi eu să fie un sezon mai bun, dar atât s-a putut. Cred că au fost mai multe cauze. Pornind de la arbitrajele care ne-au privat de cel puţin cinci - şase puncte, până la ghinionul pe care l-am avut. Să nu uităm ce ocazii am ratat în unele meciuri şi cum am primit de mai multe ori gol în minutele de prelungire. Mă aşteptam să fie mai bine, însă la orice echipă apar astfel de perioade grele, care nu pot fi ocolite", a completat Bădoi.

Citește și:
I-a cedat echipamentul în timpul luptei și s-a ales cu 500.000 de dolari: „Vă mulțumesc pentru bonus!”
Altele
I-a cedat echipamentul în timpul luptei și s-a ales cu 500.000 de dolari: „Vă mulțumesc pentru bonus!”
Îl recunoști? Campion în Liga 1, acum e șofer pe autobuz la el în oraș! Și-a spus povestea neștiută pentru GSP: „Altfel, n-aș putea face față la ce trafic e!”
Superliga
Îl recunoști? Campion în Liga 1, acum e șofer pe autobuz la el în oraș! Și-a spus povestea neștiută pentru GSP: „Altfel, n-aș putea face față la ce trafic e!”
Varianta lui Gael » Monfils explică despărțirea de Elina Svitolina: „Chiar dacă mă doare...”
Tenis
Varianta lui Gael » Monfils explică despărțirea de Elina Svitolina: „Chiar dacă mă doare...”
Din lojă, Valeriu Iftime a anunțat cu cine vrea să îl înlocuiască pe Marius Croitoru » O plecare iminentă de la Botoșani: „Mă face de râs”
Superliga
Din lojă, Valeriu Iftime a anunțat cu cine vrea să îl înlocuiască pe Marius Croitoru » O plecare iminentă de la Botoșani: „Mă face de râs”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (4)
 •  02 Iunie 2010, 20:00

IESI LA PENSIE BADOI TRADATORULE NU TE VOM UITA NICIODATA AI TRADAT RAPIDU PT BANI SI TE-AI DUS LA OII. ASA ITI TRBUIE X) RAPIDU TE-A SCOS DIN ANONIMAT SI TE-A FAQUT FOTBALIST SI U ASA AI MULTUMIT RAPIDULUI

gazistu
gazistu  •  02 Iunie 2010, 19:05

hai la gazu, insa aici concurezi cu nohai si kracochvil pt postu de fundas dreapta si cu munteanu pt mijlocas reapta, munteanu e singurul mijlocas drepta de meserie, si esti cu 2 clase peste el..doar ca nai viteza lui...

 •  02 Iunie 2010, 18:14

Bravo Vali pentru aceasta acceptare a situatiei. Un australian spunea ca cel mai important lucru pentru un jucator este sa fie sanatos la sfarsitul oricarui meci. Ca a fost mai bun, sau mai rau ( meciul ) pana la urma va conta mai putin...Multumim pentru ce ai facut la Stiinta si succes in continuare !

Vezi toate comentariile (4)
Comentează