FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

Bănel, afară!

Articol de - Publicat marti, 01 aprilie 2008 00:00

Prestaţia lui Nicoliţă de la Vaslui îl va aduce pe banca de rezerve. Mijlocaşul l-a scos din sărite pe Gigi Becali prin evoluţia dezastruoasă de duminică şi nu va mai face parte din primul "11" în finalul campionatului

Cu două luni înainte de debutul Campionatului European, unul dintre jucătorii Stelei cu şanse mari de a fi selecţionat de Piţurcă în lotul de 23 va fi trecut pe linie moartă la echipa de club. Numele lui e Bănel Nicoliţă. Motivul? Prestaţia lamentabilă de duminică. A fost titular, însă n-a avut nici măcar o reuşită în cele 51 de minute în care a evoluat şi a fost schimbat după pauză.

"Gata, m-am convins de Nicoliţă. Cît să-l mai băgăm? I-am dat atîtea şanse să-şi revină, n-a profitat de ele, nu pot să pierd meciurile doar pentru că trebuie să-l revitalizez", s-a exprimat Gigi Becali după meci în discuţiile cu oficialii Stelei. Nicoliţă va fi scos din primul "11" şi Lăcătuş îl va retitulariza, cel mai probabil, pe columbianul Dayro Moreno, jucător pe care s-au plătit două milioane de dolari.

După ultima etapă, Nicoliţă s-a ales şi cu o problemă medicală. El acuză dureri la genunchi şi, din cauza lor, ar putea fi menajat la primele antrenamente care vor urma după meciul cu Vaslui.

300 de mii de euro este salariul anual al lui Nicoliţă la Steaua, atît cît cîştigă şi Rădoi, Mendoza şi Dayro Moreno

Citește și:
Am primit imagini de neprivit de la Militar: „Neicuțescu i-a rupt piciorul și râdea. Câine” » Fotbalistul acuzat se apără: „De-aia am și ieșit la pauză”
Liga 2

Gabriela Ruse, detalii inedite din relația cu celebrul tenismen: „Îi place în România. Ceva interesant. Diferit!”
Tenis

Bologna - Inter, 1-3 în Serie A » Chivu mută genial și reușește încă o „remontada” de excepție!
Campionate
Bologna - Inter, 1-3 în Serie A » Chivu mută genial și reușește încă o „remontada” de excepție!
Până la Tesle zburătoare, superstarul echipei a apărut cu hypercar-ul de 5 milioane $ și l-a lăsat perplex pe Snoop Dogg
Auto

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Arhivele Securității: imagini rare și detalii explozive din culisele europene ale lui Dinamo - mese de lux, bani, fete și vacanțe pentru arbitri + „A apreciat-o pe informatoarea «Brândușa»”

Gabriela Ruse, detalii inedite din relația cu celebrul tenismen: „Îi place în România. Ceva interesant. Diferit!”

Comentarii (67)
 •  04 Aprilie 2008, 18:14

pchtsuby (2 weeks ago) +3 Reply Desi sunt dinamovist...imi pare rau de banel...are nevoie de multa sustinere din partea suporterilor stelei,patronului,colegilor de echipa...Trece printr-o grea incercare! uitati mah idiotilor cine tine cu steaua...sh voi cik suporteri adevarati...il jigniti sh strigati sa fie dat afara...RUSINE...asa se duke tara de rapa...cu asta k voi

 •  04 Aprilie 2008, 17:37

fortza banel...noi il iubym...chitrosii sa se abtina de la comentarii>:P...muie

 •  01 Aprilie 2008, 22:42

SUPER adidasi!!!!!! demysport punct ro demysport punct ro demysport punct ro demysport punct ro

Vezi toate comentariile (67)
Comentează