Articol de , - Publicat duminica, 05 noiembrie 2023 17:38 / Actualizat duminica, 05 noiembrie 2023 17:42

Bănel Nicoliță (38 de ani) a prefațat derby-ul dintre FCSB și Rapid, programat în această seară pe Arena Națională. 

  • FCSB - Rapid se joacă de la ora 20:30. Partida va fi liveTEXT pe GSP.ro și televizată pe Prima Sport 1, Orange Sport 1 și Digi Sport 1

Bănel Nicoliță, dublu campion al României cu FCSB, mizează pe fosta echipă în derby-ul de pe Arena Națională. Crede că Dorin Rotariu va face diferența. 

Un nume important din istoria Rapidului prefațează derby-ul cu FCSB: „Necazul e că ne-au cam prins descoperiți”
FCSB - RAPID
Un nume important din istoria Rapidului prefațează derby-ul cu FCSB: „Necazul e că ne-au cam prins descoperiți”

VIDEO. Bănel Nicoliță, înainte de FCSB - Rapid

- Bănel, azi ne așteaptă un derby în care ai jucat, ai marcat. Cum îl vezi? 
- Voi fi la stadion alături de băieții mei și toți care susțin FCSB-ul. Va fi un meci foarte greu și știm ce meciuri ies între cele două. Un derby pe care sper să-l câștige FCSB. E clar că va întâlni o echipă în formă.

- În formă, dar cu absenți.
- Așa e. Au și cei de la Rapid câțiva jucători absenți care fac parte din cea mai bună echipă. Și la noi nu știm dacă Coman își revine, Chiricheș la fel. Va fi un meci frumos.

- Cât ar putea conta pentru Rapid jucători precum Rrahmani și Petrila care nu vor fi pe teren? 
- Erau cei mai în formă jucători ai Rapidului. I-am văzut și sunt jucători care au decis jocuri. Clar se vor simți absențele.

- Înțelegi declarațiile lui Gigi din ultima vreme? Pe cine critică după meciuri? 
- Nu vreau să-l critic pentru că am un respect foarte mare față de dânsul. Sper ca până la final să luăm campionatul pentru că au trecut prea mulți ani. Până atunci ne așteaptă un joc foarte greu cu Rapidul pe care trebuie să-l câștigăm indiferent de situație. Vom juca cu 50.000 de oameni, iar unul dintre ei voi fi eu. Sper doar să se găsească formula cea mai bună.

- Unde se va face diferența? 
- La detaliile mici. Cine joacă mai mult, iar diferența se va face pentru cine va greși mai puțin.

- Ai începe acest meci cu Compagno titular, Băluță, Rotariu
- Nu sunt în măsură să decid cu cine să înceapă sau cu cine să joace. Important e ca cine va intra să dea totul pentru că e genul de meci care trebuie câștigat cu orice preț.

Bănel Nicoliță mizează pe un fotbalist-surpriză în derby-ul FCSB - Rapid: „Am mare încredere în el”
Bănel Nicoliță

- Ție îți plăceau acest gen de partide. Cum intrai? 
- Eram foarte motivat. Emoțiile erau foarte mari, mai ales în jocurile cu Rapid și Dinamo. Erau greu de stăpânit. Sper ca cei care sunt acum în echipă să le depășească și să câștige meciul.

Bănel Nicoliță mizează pe Dorin Rotariu

- Pe cine ai miza din tabăra ta? 
- Aș miza foarte mult și pe Rotariu pentru că am încredere în el. Când eram și eu activ îmi doream să vina aici pentru că era unul dintre cei mai buni la acel moment. Mia avem un Olaru care e într-o formă bună. Tavi vom vedea dacă va juca, la fel și Coman. Băluță a spart gheața după atâtea etape în care n-a reușit să înscrie.

- Dacă ai fi căpitan acum la FCSB. Ce le-ai spune în vestiar înaintea unui meci cu Rapid? 
- Nu cred că poți să le spui multe lucruri pentru că joci un derby de România. Nu mai e nevoie de prime. Trebuie doar să câștigi acea partidă pentru că acolo se vor vedea caracterele puternice!

- Dică sau Mirel vă spuneau ceva? 
- Să te încurajeze cineva e un lucru frumos. Să spui că poți să-i bați și să lași emoțiile deoparte.

- Reușește FCSB să ia titlul până la urmă? 
- Îmi doresc din toată inima! Știm cu toții că au trecut prea mulți ani și dacă nici anul acesta nu-l luăm cu siguranță se va întâmpla ceva rău. Nici suporterii nu mai au răbdarea necesară să aștepte când vezi doar Farul și CFR campioane. Sper ca la final să ne bucurăm și noi.

VIDEO. Cele mai importante informații înainte de FCSB - Rapid

Citește și alte știri despre FCSB - Rapid: 

Un nume important din istoria Rapidului prefațează derby-ul cu FCSB: „Necazul e că ne-au cam prins descoperiți”
FCSB - RAPID
Un nume important din istoria Rapidului prefațează derby-ul cu FCSB: „Necazul e că ne-au cam prins descoperiți”
Se umple Arena Națională! Câte bilete au mai rămas pentru derby-ul FCSB - Rapid
FCSB - RAPID
Se umple Arena Națională! Câte bilete au mai rămas pentru derby-ul FCSB - Rapid

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”