FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

Pot juca Alibec și Bîrligea în același timp la FCSB? Basarab Panduru a dat răspunsul + are un sfat pentru Gigi Becali

Basarab Panduru este sceptic cu privire la cuplul Bîrligea-Alibec la FCSB
Basarab Panduru este sceptic cu privire la cuplul Bîrligea-Alibec la FCSB

Articol de - Publicat vineri, 30 mai 2025 12:50 / Actualizat vineri, 30 mai 2025 15:54

Fostul internațional Basarab Panduru (54 de ani) a analizat posibilitatea ca Denis Alibec (34 de ani) și Daniel Bîrligea (25 de ani) să fie folosiți împreună și i-a transmis un sfat clar patronului Gigi Becali.

Transferul lui Denis Alibec la FCSB a stârnit numeroase discuții în lumea fotbalului românesc, mai ales în contextul în care campioana României îl are deja în lot pe unul dintre cei mai buni atacanți din acest moment, Daniel Bîrligea.

„Denis Alibec are o prietenă care l-a schimbat enorm” » Gigi Becali a lăudat-o: ea a făcut posibil transferul momentului la FCSB!
FCSB
„Denis Alibec are o prietenă care l-a schimbat enorm” » Gigi Becali a lăudat-o: ea a făcut posibil transferul momentului la FCSB!

Basarab Panduru crede că duetul Bîrligea-Alibec este incompatibil

„Bîrligea vârf și Alibec număr 10? Se cam calcă în picioare… Dacă Bîrligea e pe centrul porții și tu știi că e acolo, nu are cum să fie și Alibec. Ori îl tragi mai jos pe Alibec, ori în dreapta.

Amândoi… nu știu. Eu pe Bîrligea nu l-aș scoate din centru, dacă aș pune pe cineva în lateral ar fi Alibec. Alibec dreapta, vine cu stângul, și după dincolo alegi… Octavian Popescu, Tănase, poți face o grămadă de combinații… orice combinație face iese bine!”, a declarat Panduru la Prima Sport.

Analistul a subliniat că revenirea lui Alibec la FCSB este surprinzătoare, mai ales după ce atacantul declarase că nu va mai reveni vreodată la club. Totodată, Panduru crede că Alibec poate fi decisiv în campionat, dar atrage atenția că motivația financiară a contat mult în decizia jucătorului.

„Mă miră că revine unde a zis că nu mai revine vreodată. Acum se întoarce. Fotbalistic au mers (n.r. FCSB) pe ideea de a cunoaşte jucătorul, Graovac, Politic, Alibec şi să facă două echipe, una cu care să se ducă spre grupa de Champions League.

Te împing de la spate să te duci în grupă şi, dacă nu o faci, e doar problema ta. Pentru campionat, Alibec este bun, îi ajută.Banii l-au atras, dacă a zis că nu mai vine. Nu-l interesează... dacă nu-i dădeau bani, nu venea. El, dacă e pregătit şi poate să fugă, e periculos”, a spus Basarab Panduru, la Prima Sport.

Denis Alibec este al doilea transfer efectuat de FCSB în această vară, după venirea de la CFR Cluj a fundașului central, Daniel Graovac. Transferurile făcute de Gigi Becali transmit clar că obiectivul „roș-albaștrilor” este accederea în grupele Champions League. Rămâne de văzut cum va gestiona staff-ul tehnic concurența și compatibilitatea dintre Bîrligea și Alibec în ofensivă.

700.000 de euroeste cota de piață a lui Denis Alibec, conform Transfermarkt.

30 de meciuria jucat Denis Alibec pentru Farul Constanța în sezonul 2024-2025.

9 goluri și 10 pase decisivea reușit atacantul de 34 de ani în sezonul recent încheiat.

Citește și:
Iată vârful misterios transferat de Dinamo! Sâmbătă a avut meci și a dat pasă de gol + reprezintă una dintre cele mai slabe naționale din lume
Superliga
Iată vârful misterios transferat de Dinamo! Sâmbătă a avut meci și a dat pasă de gol + reprezintă una dintre cele mai slabe naționale din lume
Toată lumea vorbește despre echipamentul în care Marta Kostyuk va juca la Wimbledon
Tenis
Toată lumea vorbește despre echipamentul în care Marta Kostyuk va juca la Wimbledon
Noul model Dacia, în premieră pe străzile din Paris » Trecătorii au fost uimiți: „E mașina viitorului”
Noutati auto
Noul model Dacia, în premieră pe străzile din Paris » Trecătorii au fost uimiți: „E mașina viitorului”
Cu iubita și părinții în tribune, David Popovici și-a îndreptat atenția spre altă persoană: „Știu că urmărește interviurile, vreau să îi spun că o iubesc!”
Altele
Cu iubita și părinții în tribune, David Popovici și-a îndreptat atenția spre altă persoană: „Știu că urmărește interviurile, vreau să îi spun că o iubesc!”
Tensiuni la Nissan: Fugit ca în filmele polițiste, cu ajutorul unor mercenari americani, Carlos Ghosn a fost propus din nou în conducere. „Are aspecte bune și aspecte rele!”
Profit.ro
Tensiuni la Nissan: Fugit ca în filmele polițiste, cu ajutorul unor mercenari americani, Carlos Ghosn a fost propus din nou în conducere. „Are aspecte bune și aspecte rele!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Mă intrigă!” » David Popovici a cucerit aurul la 100 de metri în Trofeul Settecolli, apoi a enunțat marele obiectiv: „Mă gândesc serios”

Gigi Becali s-a sucit la 180°, iar „11”-le FCSB-ului suferă o modificare fundamentală!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează