FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Borcea nu-i dă nicio șansă lui Dinamo anul ăsta: "Îmi pare rău s-o spun" » Cu ce soluție de redresare vine

Articol de GSP - Publicat luni, 16 iulie 2018 12:40

Cristi Borcea (48 de ani) a ieșit din închisoare după ce a fost condamnat în martie 2014 la șase ani și 4 luni de detenție în "Dosarul Transferurilor", iar gândul îi stă tot la fotbal.

Fostul finanțator de la Dinamo nu-i dă prea mari șanse în acest sezon echipei din Ștefan cel Mare.

"Va fi un derby dezechilibrat în favoarea Stelei, dar suporterii vor echilibra disputa. Orice meci va fi greu pentru Dinamo, fie cu Voluntari, fie cu Steaua. Dinamo ar trebui să completeze lotul pentru a avea speranțe. CFR și Steaua se vor bate la campionat și anul ăsta, îmi pare rău s-o spun.

Totuși, eu mizez pe ambiția lui Bratu în acest sezon.

Nivelul fotbalului din România a scăzut foarte mult față de campionatul pe care l-am luat noi în 2007. Atunci erau echipe foarte puternice. Acum sunt practic două echipe care bagă bani în jucători. Să sperăm că vor face ceva și în cupele europene", a declarat Borcea la TV Digi Sport.

  • Dinamo va debuta în noul sezon din Liga 1 cu Voluntari duminică, de la ora 21:00, în direct la TV Digi Sport, TV Telekom Sport și liveTEXT pe GSP.ro.

Citește și:
I-a cedat echipamentul în timpul luptei și s-a ales cu 500.000 de dolari: „Vă mulțumesc pentru bonus!”
Altele
I-a cedat echipamentul în timpul luptei și s-a ales cu 500.000 de dolari: „Vă mulțumesc pentru bonus!”
Îl recunoști? Campion în Liga 1, acum e șofer pe autobuz la el în oraș! Și-a spus povestea neștiută pentru GSP: „Altfel, n-aș putea face față la ce trafic e!”
Superliga
Îl recunoști? Campion în Liga 1, acum e șofer pe autobuz la el în oraș! Și-a spus povestea neștiută pentru GSP: „Altfel, n-aș putea face față la ce trafic e!”
Varianta lui Gael » Monfils explică despărțirea de Elina Svitolina: „Chiar dacă mă doare...”
Tenis
Varianta lui Gael » Monfils explică despărțirea de Elina Svitolina: „Chiar dacă mă doare...”
Din lojă, Valeriu Iftime a anunțat cu cine vrea să îl înlocuiască pe Marius Croitoru » O plecare iminentă de la Botoșani: „Mă face de râs”
Superliga
Din lojă, Valeriu Iftime a anunțat cu cine vrea să îl înlocuiască pe Marius Croitoru » O plecare iminentă de la Botoșani: „Mă face de râs”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (12)
utraian
utraian  •  16 Iulie 2018, 15:45

Nu e Borcea de vina ca da sfaturi, prost e ala care il mai baga in seama. Omul isi pregateste revenirea, desigur dupa ce se duce la clinica din Elvetia sa se trateze de efectele nemiloase ale plasmelor si aerului conditionat din parnaie. Plus ca nici lui nu-i vine sa creada ca zburda liber dupa noul dosar cu spaga catre judecatoare, chestiile astea au efecte grave, trebuie tratate... Iar fraierii ii cer sfaturi :)))

geo.b.
geo.b.  •  17 Iulie 2018, 16:05

Auzi mai nea asta,tu ar trebui sa lasi pe altii sa vorbeasca,cei care au facut ceva bun pentru acest club.Tu la urma urmei ai INGROPAT acest club,pe care l-ai *** pana la ultima picatura.Binenteles,impreuna cu ceilalti,nu singur.Asa ca degeaba te lauzi cu cate trofee ai castigat,pentru ca daca tragi linie si faci o socoteala,.....a fost cam scumpa nota de plata,aproape 18 milioane de euro.Daca ai fi castigat acele trofee,iar la plecarea ta clubul ar fi fost la zero,atunci as fi spus JOS PALARIA si ca ai fi meritat si o statuie in incinta sau in imediata apropiere a clubului.DAR ASA..........

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

steaua1986forever
steaua1986forever  •  16 Iulie 2018, 20:52
Postat de Danut Ognean pe 16 Iulie 2018, 18:50

dinamo va fi peste fcsb sezonul asta fcsb se va bate pentru evitarea retrogradarii

Nu te-ai plictisit sa te stie toata lumea de "ogneanul" (adica prostul) site-ului ?

Vezi toate comentariile (12)
Comentează