FOTBAL  »  Superliga  »  GSP LIVE

EXCLUSIV Campionul cu FCSB, victima rasismului în Italia: „Îmi arăta ziarul: «Zingari di merda». Un român violase...”

Dorin Goian (stânga) a fost invitatul zilei la GSP Live
Dorin Goian (stânga) a fost invitatul zilei la GSP Live

Articol de , - Publicat joi, 28 mai 2026, 16:10 / Actualizat joi, 28 mai 2026 16:22

Invitat joi la GSP Live, Dorin Goian (45 de ani), fost fundaș central și dublu campion al României cu FCSB, a divulgat ce a pătimit în Italia din cauza rasismului.

  • După o perioadă de glorie de 5 ani petrecuți la FCSB, Dorin Goian a plecat în Italia, la Palermo, unde a activat din 2009 până în 2011. A adunat acolo 36 de apariții. În Peninsulă a fost și stoperul celor de la Spezia.

Dorin Goian, despre experiența în Italia: „Era perioada când românii făceau nenorociri”

„Nu mi-a fost ușor în străinătate. La Palermo, în Italia, mi-a fost greu să intru să joc. Erau și foarte puțini stranieri, italienii destul de uniți, naționaliști, greu te acceptau în grupul lor.

Fiind și român... Era și perioada în care românii mai făceau nenorociri prin Italia. Dimineața, mergeam la stadion. Eram în cabinetul medical și îmi mai arăta Fabrizio Miccoli (n.r. - atacant cu 81 de goluri în 179 de apariții la Palermo) în ziar: «Uite ce ați făcut, zingari di merda!» (n.r. - în română, «țigani de rahat»). Îmi arăta titlul: «Un român violase...» sau nu știu ce făcuse.

Campionul cu FCSB, victima rasismului în Italia: „Îmi arăta ziarul: «Zingari di merda». Un român violase...”
Prezent în platoul Gazetei, Goian imită gestul lui Miccoli, acela de a-i arăta ce scrie în ziar despre români

Românii nu erau văzuți foarte OK. În anumite momente ale șederii mele la Palermo simțeam asta. Dar n-am cedat, știam că trebuie să mă pregătesc cât mai bine, ca atunci când îmi vine rândul să dau totul pe teren. Atât cât jucam, că jucam jumătate de oră, că jucam o oră sau că eram titular”, a declarat Dorin Goian, la GSP Live.

A pățit-o și Mutu: „Nu vă dați seama ce suferă românii din diaspora!”

La podcastul GSP „2 la 1”, Adrian Mutu a vorbit despre ce a experimentat și el în Italia: „N-ai idee ce înseamnă să-ți spună cineva «țigan», 70.000 de oameni pe Olimpico, când am dat două goluri cu AS Roma! «Zingaro di merda», nu mai traduceți. Nu-ți dai seama ce suferă românii din diaspora!”.

„Ai noștri sunt obișnuiți să fie cocoloșiți”

În același timp, Goian, 60 de selecții la națională, crede că jucătorii din România nu părăsesc țara fiind pregătiți mental de contactul cu străinătatea.

„Cunosc exemple de jucători care au plecat în campionate mai puternice și în momentul în care a intervenit concurența sau o perioadă mai puțin bună, au ales să cedeze. Sună impresarul: «Mister are ceva cu mine, nu mă bagă, nu vorbește cu mine».

Sunt obișnuiți să fie cocoloșiți. Acolo nu există, la tine în fișa postului scrie «fotbalist profesionist». Ai semnat contractul, asta e casa, asta e cheia de la mașină, ăsta e codul poștal de la hotel, ăsta e codul poștal de la baza de antrenament. La revedere!

Campionul cu FCSB, victima rasismului în Italia: „Îmi arăta ziarul: «Zingari di merda». Un român violase...”
Palermo a achitat două milioane de euro în schimbul lui Goian, ca să-l transfere de la FCSB în 2009

Trebuie să fii foarte puternic mental. Societatea, în primul rând, nu te pregătește pentru asta, nici fotbalul de la noi. Din păcate, sunt multe cazuri de jucători care, dacă stau pe banca de rezerve 2-3 meciuri, sunt foarte supărați. Îi vezi supărați în vestiar. Așteaptă ca antrenorul să vină să-i cheme în birou, să le dea explicații...”, a punctat Goian, care afară a trecut și pe la Rangers (Scoția), Spezia (Italia), Asteras (Grecia).

5 ania jucat Dorin Goian la FCSB, între 2004 și 2009. A evoluat alături de roș-albaștri în grupele Champions League, în semifinalele Cupei UEFA și a cucerit două titluri

VIDEO INTEGRAL | Dorin Goian, invitat la GSP Live:

Citește și:
Dorin Goian, înconjurat de 6 dinamoviști: „Au intrat după mine, în toaletă. «Bă, ce cauți la meciul ăsta?!»”
Superliga
Dorin Goian, înconjurat de 6 dinamoviști: „Au intrat după mine, în toaletă. «Bă, ce cauți la meciul ăsta?!»”
Noul Duster i-a uimit pe francezi » Două versiuni disponibile: iată prețurile
Noutati auto
Noul Duster i-a uimit pe francezi » Două versiuni disponibile: iată prețurile
Sârbii anunță: FCSB a făcut ofertă pentru mijlocaș
Superliga
Sârbii anunță: FCSB a făcut ofertă pentru mijlocaș
Începe ASALTUL pentru revenirea lui Rareș Ilie în Superliga! » Cât costă fotbalistul
Superliga
Începe ASALTUL pentru revenirea lui Rareș Ilie în Superliga! » Cât costă fotbalistul
FOTO Fabrică celebră a comunismului, cu o istorie de peste 100 de ani, acum în faliment, va fi transformată, cu bani UE
Profit.ro
FOTO Fabrică celebră a comunismului, cu o istorie de peste 100 de ani, acum în faliment, va fi transformată, cu bani UE
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Copleșit de emoții în sala Rapid, Van der Vaart i-a atribuit lui Chivu un cuvânt imens: „Știam că așa va fi!”

Concertul lui Max Korzh a adus scene ca-n marile peluze europene! Imagini incredibile pe gazonul Arenei Naționale


Comentarii (4)
Dr.Hoock
Dr.Hoock  •  28 Mai 2026, 17:01
Postat de MirTzeA pe 28 Mai 2026, 16:47

Declaratie pe (zero+1)sport a lui Mihai Pintilii ( Auxerre Lugoj,Jiul Petroșani, Internaţional Curtea de Argeş, Pandurii Târgu Jiu, Steaua București, Al-Hilal,Hapoel Tel Aviv ”Mergeam două (2) ore la antrenament şi gata. Pe mine mă durea orice rezultat slab, pentru mine a fost greu, am suferit. Acum sunt bine." si astia vor pensie ca la 8 ore

Stai că ăia din generația din fier forjat ar vrea pensie specială! Au auzit ei că in România contraperformanța se premiază!

Dr.Hoock
Dr.Hoock  •  28 Mai 2026, 16:58

Păi fcsb nu e clubul unui infractor? Sau s-a prescris condamnarea ciobanului?

MirTzeA
MirTzeA  •  28 Mai 2026, 16:47

Declaratie pe (zero+1)sport a lui Mihai Pintilii ( Auxerre Lugoj,Jiul Petroșani, Internaţional Curtea de Argeş, Pandurii Târgu Jiu, Steaua București, Al-Hilal,Hapoel Tel Aviv ”Mergeam două (2) ore la antrenament şi gata. Pe mine mă durea orice rezultat slab, pentru mine a fost greu, am suferit. Acum sunt bine." si astia vor pensie ca la 8 ore

Vezi toate comentariile (4)
Comentează