FOTBAL  »  Superliga  »  "U" CLUJ

Capat de drum

Articol de GSP - Publicat miercuri, 09 ianuarie 2008 00:00

Gigi Multescu si managerul general Alin Tise au demisionat ieri, iar presedintele Anton Dobos a primit puteri depline la club

Schimbare de macaz la Universitatea Cluj.

Antrenorul "studentilor" Gigi Multescu nu a primit credit de la primarul Emil Boc si a fost instiintat ca nu mai este tehnicianul Universitatii, in acelasi mod in care a fost numit in functie pe 12 octombrie, prin telefon. "Am acceptat demisia domnului Multescu. L-am instiintat si pe dinsul prin telefon", a specificat Boc.

"Turcul" a acceptat sentinta . "Mi-am spus punctul de vedere, in momentul de fata nu mai pot sa-mi asum responsabilitatea evitarii retrogradarii. Timpul e foarte scurt pina la reluarea campionatului si nu s-a facut nimic", a declarat Multescu. Apoi, s-a ridicat si a parasit incaperea grabit, la fel cum fusese adus in octombrie 2007.

Surprinzator, managerul general, Alin Tise, a renuntat si el la functie. "Experienta pe care am acumulat-o in doua luni la U Cluj mi-a demonstrat un lucru. Cit timp puterea e in mina mai multor persoane, eficienta este scazuta", a explicat Tise. Presedintele Anton Dobos a primit puteri depline la Universitatea. "Dobos a fost mandatat sa preia atributiile care tin si de managerul general. El va conduce Universitatea", a confirmat Boc. 

Lotul prezent la reunire
Portari: C. Moldovan, Szolomajer, M. Tudor, Radulovici
Fundasi: Astorga, Crusoveanu, Suller, M. Jovanovici, Ungurusan, Baciu, Iodi, Ochinca
Mijlocasi: Dolha, Bus, Ghindaru, Olah, G. Coman, A. Muresan, A. Savu, Villand
Atacanti: S. Costea, R. Sabo, Negrean, C. Suciu
Absenti: Goga, N. Jovanovici, Bilica (motivati), Park (nemotivat)

Portar in probe
La reunirea lotului, a fost prezent si portarul sirb Vladimir Radulovici (27 de ani). "Vine din liga a doua din Serbia. Trebuie sa-l vedem la lucru, dupa care vom sti daca il pastram sau nu in lot", a spus directorul sportiv Sorin Vadana. O alta noutate a fost prezenta mijlocasului moldovean, Ghenadie Ochinca, care a sustinut probe de joc la "U" in luna decembrie a anului trecut.

Boc: "90 la suta sanse"
Primarul Clujului, Emil Boc, este optimist in privinta sanselor de salvare de la retrogradare ale Universitatii Cluj. "U are 90 la suta sanse sa se salveze. Spun asta pentru e echipa de suflet a orasului, pentru ca Toni Dobos are capacitatea de a reusi, impreuna cu noul antrenor pe care il va numi, pentru ca exista sustinere financiara si nu in ultimul rind pentru ca avem o galerie minunata. Toate reprezinta un cumul de factori pozitivi care pot mentine Universitatea in Liga I", a afirmat Boc.

A plecat si Dican
Secundul "sepcilor rosii", Francisc Dican, si-a inaintat ieri demisia, urmind a relua colaborarea cu fostul antrenor al Universitatii, Adrian Falub. "Feri Dican si-a depus actele de demisie. Din cite stim noi va merge cu Adi Falub la Sportul Studentescu", a precizat directorul sportiv al "studentilor", Sorin Vadana.

"Am o lista"
Incepind de astazi, Toni Dobos impreuna cu staff-ul tehnic, vor avea misiunea de a definitiva intr-un timp cit mai scurt lotul cu care Universitatea va ataca returul. "Am o lista intreaga de jucatori din tara si din strainatate. Vor veni jucatori, vor pleca jucatori, vor veni persoane noi in club", a spus Dobos. 

Citește și:
I-a cedat echipamentul în timpul luptei și s-a ales cu 500.000 de dolari: „Vă mulțumesc pentru bonus!”
Altele
I-a cedat echipamentul în timpul luptei și s-a ales cu 500.000 de dolari: „Vă mulțumesc pentru bonus!”
Îl recunoști? Campion în Liga 1, acum e șofer pe autobuz la el în oraș! Și-a spus povestea neștiută pentru GSP: „Altfel, n-aș putea face față la ce trafic e!”
Superliga
Îl recunoști? Campion în Liga 1, acum e șofer pe autobuz la el în oraș! Și-a spus povestea neștiută pentru GSP: „Altfel, n-aș putea face față la ce trafic e!”
Varianta lui Gael » Monfils explică despărțirea de Elina Svitolina: „Chiar dacă mă doare...”
Tenis
Varianta lui Gael » Monfils explică despărțirea de Elina Svitolina: „Chiar dacă mă doare...”
Din lojă, Valeriu Iftime a anunțat cu cine vrea să îl înlocuiască pe Marius Croitoru » O plecare iminentă de la Botoșani: „Mă face de râs”
Superliga
Din lojă, Valeriu Iftime a anunțat cu cine vrea să îl înlocuiască pe Marius Croitoru » O plecare iminentă de la Botoșani: „Mă face de râs”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează