FOTBAL  »  Superliga  »  CRAIOVA

Cât lipsește Adrian Rus: anunțul oficial al Craiovei

Adrian Rus (30 de ani), fundașul central de la Universitatea Craiova, va reveni la antrenamente peste o lună// foto: @Universitatea Craiova
Adrian Rus (30 de ani), fundașul central de la Universitatea Craiova, va reveni la antrenamente peste o lună// foto: @Universitatea Craiova

Articol de - Publicat luni, 24 august 2026 18:10 / Actualizat luni, 24 august 2026 18:35

Adrian Rus (30 de ani), fundașul central de la Universitatea Craiova, va reveni la antrenamente peste o lună, conform anunțului clubului oltean.

Stoperul campioanei României s-a accidentat la genunchi în meciul cu FC Voluntari, scor 3-1, din etapa a șasea a Superligii.

Rus a ieșit de pe teren în minutul 19, după ce a simțit cum i-a trosnit genunchiul. A avut dificultăți în a călca, în urma unui șut în contră în terenul advers. Inițial, oltenii s-au temut că Rus ar fi putut avea ruptură de ligament încrucișat.

Adrian Rus ar putea juca după pauza pentru echipa națională

În cele din urma, accidentarea s-a dovedit a fi mai puțin gravă decât s-a crezut inițial, iar Rus ar putea să joace din nou peste o lună.

Cel mai probabil, va reveni pe teren după pauza pentru meciurile naționalei, adică la început de octombrie.

„Veste bună despre Adi Rus! Investigațiile medicale de astăzi au confirmat că accidentarea nu este atât de gravă pe cât ne-am temut inițial. În cel mult o lună, Adi va reveni alături de noi la antrenamente.

Te așteptăm înapoi pe teren, campionule! Toată familia Științei este cu tine!”, a transmis Universitatea Craiova pe contul oficial de Facebook al clubului.

Adrian Rus, om de bază sub comanda lui Filipe Coelho

Adrian Rus a jucat 11 meciuri pentru Craiova în acest sezon. A bifat 3 partide în Superliga, a jucat 7 meciuri în preliminariile Champions League și Europa League, plus Supercupa României.

Fundașul central e la formația olteană din 2025 și e unul dintre cei mai importanți oameni din garnitura lui Filipe Coelho.

În stagiunea precedentă, încheiată cu titlul în Liga 1 și câștigarea Cupei României, Rus a jucat 34 de partide pentru Universitatea Craiova.

Citește și:
Deziluzie pentru Ianis Hagi la primul meci după revenirea de la națională
Stranieri
Deziluzie pentru Ianis Hagi la primul meci după revenirea de la națională
A gafat în direct și și-a enervat la culme soția: „Sunt în Dubai, sunt niște fete incredibile pe aici”
Campionate
A gafat în direct și și-a enervat la culme soția: „Sunt în Dubai, sunt niște fete incredibile pe aici”
Laurențiu Reghecampf a primit vestea, cu 3 ore înainte de FCSB - Oțelul
Superliga
Laurențiu Reghecampf a primit vestea, cu 3 ore înainte de FCSB - Oțelul
Notele lui Radu Drăgușin, după Genoa - Fiorentina » Italienii nu l-au menajat: „Se ceartă des cu mingea! Este total în confuzie”
Stranieri
Notele lui Radu Drăgușin, după Genoa - Fiorentina » Italienii nu l-au menajat: „Se ceartă des cu mingea! Este total în confuzie”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Cine este Raluca, fosta sportivă care a întors două scaune la Vocea României » Nepoata unui fost mare antrenor

Fosta Miss debutează în boxul profesionist » Visează la titlul mondial: „Tocurile înalte și mănușile se potrivesc”


Comentarii (3)
Arminius..
Arminius..  •  24 August 2026, 19:25

E ceva straniu cu gesepeul sau cu sursele ziarului, daca au asa ceva sau speculeaza doar. La Craiova se zice ca Rus va reveni probabil cu FCSB adica va lipsi trei etape, gesepeul scrie initial ca Rus va lipsi 6 luni apoi scrie de o revernire undeva prin octombrie...

albalbastru72
albalbastru72  •  24 August 2026, 18:32

Sanatate multa Adi , forza Stiinta Campioana!

NANITA
NANITA  •  24 August 2026, 18:30

Te așteptăm înapoi pe teren leule! Pentru noi ești un mare fotbalist și om de caracter!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează